1. Caracterul constitutiv al deciziei de recalculare prevăzute de art. 144 din Legea nr. 360/2023 și limitele controlului jurisdicțional – notă critică asupra Deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 225/2026

Introducere

Reforma sistemului public de pensii realizată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii^[1] a instituit un mecanism general de recalculare a pensiilor aflate în plată, reglementat prin dispozițiile art. 144, cu aplicabilitate extinsă asupra unui număr considerabil de beneficiari ai sistemului public. În temeiul acestui mecanism, casele teritoriale de pensii emit decizii individuale de recalculare prin care se stabilește un nou cuantum al pensiei, determinat prin raportare la „numărul total de puncte realizat” și la valoarea punctului de referință prevăzută de lege. Deși structura tehnică a recalculării este standardizată, efectele juridice ale acestor decizii sunt de natură să influențeze în mod direct situația patrimonială a pensionarilor. Aplicarea practică a mecanismului prevăzut de art. 144 din Legea nr. 360/2023 a generat, într-un interval relativ scurt de timp, un volum semnificativ de litigii, în cadrul cărora justițiabilii au contestat nu doar rezultatul numeric al recalculării, ci, în mod esențial, legalitatea elementelor juridice care compun baza de calcul utilizată pentru determinarea noului cuantum al pensiei. În acest context, practica judiciară recentă^[2] relevă apariția unei orientări interpretative potrivit căreia deciziile emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 ar avea un caracter predominant tehnic, ceea ce ar conduce la limitarea controlului jurisdicțional exclusiv la verificarea aplicării mecanismului matematic instituit de lege. O asemenea interpretare ridică o problemă juridică de principiu, care depășește cadrul spețelor individuale și privește însăși natura juridică a deciziei de recalculare și limitele controlului jurisdicțional exercitat asupra acesteia. Importanța acestei problematici este amplificată de caracterul general și obligatoriu al mecanismului prevăzut de art. 144 din Legea nr. 360/2023, care afectează un număr foarte mare de persoane și determină cuantumul unor drepturi patrimoniale cu caracter esențial. Totodată, aplicarea acestui mecanism trebuie realizată cu respectarea dezlegărilor obligatorii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în special a Deciziei nr. 28/2024^[3], care stabilește efectele juridice ale valorificării perioadelor lucrate în grupa a II-a asupra punctajului utilizat în determinarea pensiei. În lipsa unei clarificări doctrinare coerente, există riscul apariției unor practici judiciare divergente, cu consecințe directe asupra securității raporturilor juridice și asupra protecției efective a drepturilor patrimoniale^[4]. Prezentul studiu își propune să analizeze natura juridică a deciziei de recalculare prevăzute de art. 144 din Legea nr. 360/2023 și să stabilească, pe baza unei analize doctrinare, jurisprudențiale și comparative, întinderea controlului jurisdicțional exercitat asupra acesteia. Demersul este fundamentat pe analiza unei spețe concrete, soluționată de Tribunalul Caraș-Severin și Curtea de Apel Timișoara^[5], care evidențiază dificultățile generate de calificarea juridică a deciziei de recalculare și de aplicarea dezlegărilor obligatorii pronunțate de instanța supremă.  

1. Situația de fapt și parcursul procesual

  Prin analiza acestei spețe, studiul urmărește nu doar evaluarea unei soluții jurisprudențiale punctuale, ci și formularea unor concluzii de principiu privind rolul instanței în controlul actelor administrative care determină drepturi patrimoniale. Litigiul analizat își are originea în contestația formulată de reclamantul X împotriva deciziei de recalculare nr. (...)/2024, emisă de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin în temeiul dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Prin această decizie, administrația a stabilit un nou cuantum al pensiei reclamantului, ca urmare a aplicării mecanismului general de recalculare instituit de legea nouă. În contestația introductivă, reclamantul a solicitat anularea deciziei menționate și emiterea unei noi decizii conforme cu legea, susținând că recalcularea realizată de autoritatea administrativă a avut ca efect diminuarea nejustificată a dreptului său patrimonial. În motivarea contestației, reclamantul a arătat că baza de calcul utilizată pentru determinarea noului cuantum al pensiei este afectată de vicii juridice esențiale, constând în: – nevalorificarea unor perioade de activitate încadrabile în grupa a II-a de muncă; – diminuarea nejustificată a stagiului contributiv; – neaplicarea majorărilor de punctaj aferente condițiilor de muncă. Prin urmare, litigiul nu a vizat corectitudinea formulei matematice prevăzute de lege, ci legalitatea elementelor juridice care compun baza de calcul utilizată în recalculare, respectiv încadrarea perioadelor lucrate, natura stagiului de cotizare și valorificarea punctajelor aferente acestora. În fața Tribunalului Caraș-Severin, reclamantul a susținut că anumite perioade de activitate remunerată, încadrabile în grupa a II-a de muncă, sunt evidențiate atât în carnetul de muncă, dar și în adeverințele emise de unitatea angajatoare. Un element relevant al situației de fapt îl constituie împrejurarea că aceste perioade nu au fost valorificate în mod corespunzător în niciuna dintre deciziile de pensionare anterioare, iar prin decizia emisă în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 ele au fost preluate fără o analiză juridică distinctă, fiind tratate în mod nejustificat ca stagii asimilate sau necontributive. Această modalitate de valorificare a condus la diminuarea stagiului contributiv și a punctajului total utilizat la stabilirea cuantumului pensiei. Relevanța juridică a acestor perioade rezultă din faptul că ele sunt consemnate în înscrisuri oficiale primare, respectiv în carnetul de muncă și în adeverințele emise de angajator, care constituie mijloace de probă cu forță probantă specifică în materia stagiilor de cotizare. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea intimatei la depunerea buletinelor și fișelor detaliate de calcul, precum și administrarea unei expertize tehnice de specialitate, pentru a se putea verifica în mod concret perioada de 9 ani, 9 luni și 15 zile eliminată din stagiul contributiv și impactul acestei operațiuni asupra punctajului și cuantumului pensiei. Prin modul în care a fost formulată contestația, reclamantul nu a urmărit contestarea unei decizii anterioare emise sub imperiul legislației vechi, ci verificarea legalității deciziei noi emise în anul 2024, ca act administrativ individual producător de efecte juridice actuale.  

1.1. Soluția Tribunalului Caraș-Severin

Prin Sentința civilă nr. 886 din 09.12.2025, Tribunalul Caraș-Severin a respins contestația formulată de reclamant ca neîntemeiată. Din considerentele hotărârii rezultă că instanța de fond a calificat decizia emisă în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 ca reprezentând rezultatul aplicării unui mecanism legal automat asupra datelor existente în evidențele Casei de Pensii, apreciind că analiza jurisdicțională nu poate depăși verificarea elementelor tehnice utilizate în procesul de recalculare. Tribunalul a reținut, în esență, că recalcularea prevăzută de art. 144 din Legea nr. 360/2023 presupune utilizarea punctajelor deja stabilite anterior și aplicarea asupra acestora a valorii punctului de referință, fără a implica o reevaluare a stagiilor de cotizare sau a calificării juridice a perioadelor de muncă existente în dosarul de pensie. Pe această premisă interpretativă, instanța de fond a apreciat că aspectele invocate de reclamant – referitoare la nevalorificarea unor perioade încadrabile în grupa a II-a, diminuarea stagiului contributiv și neaplicarea majorărilor aferente condițiilor de muncă – nu pot face obiectul unei verificări în cadrul contestației formulate împotriva deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023. Totodată, instanța a calificat precizările formulate de reclamant în cursul judecății ca având caracterul unei modificări a acțiunii introductive, apreciind că acestea depășesc limitele contestației inițiale. În consecință, Tribunalul a respins cererea de administrare a probei cu expertiză tehnică de specialitate, considerând că aceasta nu este utilă soluționării cauzei în raport cu obiectul astfel delimitat. Rezultă, astfel, că soluția pronunțată de instanța de fond s-a întemeiat pe premisa că decizia emisă în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 nu reprezintă un act administrativ autonom sub aspectul stabilirii dreptului patrimonial, ci o operațiune de aplicare tehnică a unor date anterior stabilite.  

1.2. Soluția Curții de Apel Timișoara

Împotriva Sentinței civile nr. 886 din 09.12.2025, reclamantul a declarat apel, criticând soluția primei instanțe sub aspectul interpretării naturii juridice a deciziei de recalculare și al limitării nejustificate a controlului jurisdicțional. Prin Decizia civilă nr. 225 din 16.03.2026, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul ca nefondat și a menținut în integralitate soluția pronunțată de instanța de fond. Din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a menținut calificarea juridică reținută de tribunal, apreciind că decizia emisă în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 reprezintă rezultatul aplicării unui mecanism legal automat, constând în transformarea punctajului mediu anual anterior stabilit în număr total de puncte și aplicarea asupra acestuia a valorii punctului de referință prevăzute de lege. Curtea a reținut că această operațiune are caracter tehnic și nu implică o reevaluare a elementelor materiale care compun baza de calcul a pensiei, respectiv stagiile de cotizare, încadrarea perioadelor lucrate sau punctajele aferente acestora. În consecință, instanța de apel a apreciat că analiza judiciară exercitată asupra unei decizii emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 nu poate viza decât corectitudinea aplicării mecanismului matematic instituit de lege, iar nu legalitatea elementelor juridice preluate din deciziile anterioare. Prin interpretarea consacrată în prezenta cauză, Curtea de Apel Timișoara nu a realizat doar o soluționare punctuală a litigiului, ci a consacrat o viziune restrictivă asupra întinderii controlului jurisdicțional exercitat asupra deciziilor emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023. În aceste condiții, litigiul capătă o dimensiune care depășește interesul particular al părților și ridică o problemă veritabilă de drept, de principiu, privind natura juridică a deciziei de recalculare și limitele controlului judecătoresc exercitat asupra acesteia.  

2. Problema de drept ridicată de speță

  Timișoara nu privește exclusiv situația particulară a reclamantului, ci reflectă o anumită concepție juridică asupra naturii deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 și asupra limitelor controlului jurisdicțional exercitat asupra acesteia. În esență, problema de drept ridicată de prezenta speță poate fi formulată în următorii termeni:             Care este natura juridică a deciziei de recalculare emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 – declarativă sau constitutivă – și, în funcție de această calificare, care este întinderea controlului jurisdicțional exercitat asupra acesteia? Formularea acestei probleme nu are un caracter exclusiv teoretic, ci produce consecințe directe asupra modului în care instanțele verifică legalitatea deciziilor emise în cadrul mecanismului general de recalculare instituit prin Legea nr. 360/2023.             Dacă decizia emisă în temeiul art. 144 ar fi calificată drept un act declarativ, rolul instanței s-ar limita la verificarea corectitudinii operațiunilor tehnice efectuate de administrație, respectiv la validarea mecanismului matematic utilizat pentru transformarea punctajului mediu anual în număr total de puncte și aplicarea valorii punctului de referință. Într-o asemenea interpretare, elementele juridice care compun baza de calcul – stagiile de cotizare, încadrarea perioadelor lucrate și punctajele aferente condițiilor de muncă – ar rămâne, în mod practic, în afara controlului jurisdicțional exercitat asupra deciziei de recalculare.             În schimb, dacă decizia emisă în temeiul art. 144 este calificată drept un act constitutiv sub aspectul cuantumului pensiei, întrucât stabilește un nou cuantum și produce efecte juridice pentru viitor, atunci controlul judecătoresc nu poate fi limitat la verificarea unui algoritm matematic, ci trebuie să vizeze legalitatea tuturor elementelor care determină rezultatul final. În această perspectivă, baza de calcul nu poate fi considerată un element exterior actului administrativ, ci o componentă intrinsecă a acestuia, supusă controlului jurisdicțional deplin^[6]. Jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție consacră orientarea potrivit căreia interpretarea legii prevalează asupra mecanismelor administrative de aplicare, subliniind că legalitatea actului administrativ trebuie supusă unei verificări substanțiale, chiar și în ipoteza utilizării unor proceduri tehnice standardizate^[7]. Deși obiectul deciziei analizate în jurisprudența menționată este diferit, fundamentul juridic rămâne același – prevalența legalității stabilite prin interpretarea instanței asupra mecanismelor sau interpretărilor administrative automatizate. Prin analogie, acest principiu justifică necesitatea exercitării unui control jurisdicțional deplin asupra deciziilor emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023. Această alternativă interpretativă evidențiază caracterul structural al problemei ridicate de speță. Nu este vorba doar despre corectitudinea unei operațiuni tehnice, ci despre delimitarea dintre competența administrației și rolul constituțional al instanței de judecată în controlul actelor administrative producătoare de efecte patrimoniale. Art. 144 din Legea nr. 360/2023 instituie un mecanism de recalculare generală, aplicabil din oficiu tuturor pensionarilor aflați în plată. În temeiul acestui mecanism, administrația emite un nou act administrativ individual, care stabilește un nou cuantum al pensiei și produce efecte patrimoniale pentru viitor. În aceste condiții, calificarea juridică a acestui act nu reprezintă o chestiune formală, ci una care determină în mod direct întinderea controlului jurisdicțional exercitat asupra administrației. Problema ridicată de prezenta speță este, prin urmare, una veritabilă de drept, întrucât: – este generată de aplicarea unui mecanism normativ nou; – este determinantă pentru soluționarea litigiului; – are potențialul de a genera practică judiciară divergentă; – afectează un număr semnificativ de situații juridice similare, în contextul recalculării generalizate a pensiilor. În acest cadru, analiza naturii juridice a deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 și a întinderii controlului jurisdicțional exercitat asupra acesteia dobândește o relevanță care depășește cadrul speței concrete și se înscrie în problematica generală a raporturilor dintre administrație și instanța de judecată în materia drepturilor patrimoniale.  

3. Natura juridică a deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023

  Determinarea naturii juridice a deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 reprezintă premisa esențială pentru stabilirea întinderii controlului judecătoresc exercitat asupra acesteia.             Calificarea acestei decizii ca act declarativ sau, dimpotrivă, ca act constitutiv sub aspectul cuantumului pensiei nu constituie o simplă opțiune terminologică, ci o problemă de drept cu implicații directe asupra efectivității controlului jurisdicțional și asupra protecției drepturilor patrimoniale. În doctrina dreptului administrativ, distincția dintre actele declarative și actele constitutive este una clasică, fiind utilizată pentru delimitarea efectelor juridice produse de actele administrative individuale^[8]. Un act declarativ se limitează la constatarea unei situații juridice preexistente, fără a modifica conținutul dreptului subiectiv. În schimb, un act constitutiv creează, modifică sau stinge un drept, producând efecte juridice noi pentru viitor^[9]. Aplicarea acestei distincții în materia recalculării pensiilor presupune analiza efectelor juridice produse de decizia emisă în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023.  

3.1. Caracterul constitutiv al deciziei de recalculare

Mecanismul instituit prin art. 144 din Legea nr. 360/2023 nu reprezintă o simplă operațiune tehnică de transpunere a unor date anterioare într-o formulă matematică. Prin aplicarea acestui mecanism, administrația stabilește un nou cuantum al pensiei, distinct de cel anterior, intervenind astfel asupra conținutului raportului juridic existent. Decizia emisă în temeiul acestui text nu se limitează la constatarea unui drept deja determinat, ci reconfigurează raportul juridic dintre pensionar și casa teritorială de pensii.             Prin recalculare se determină un nou cuantum al prestației, se modifică dreptul patrimonial aflat în plată și se produce un efect juridic nou, cu aplicare pentru viitor. În aceste condiții, decizia emisă în temeiul art. 144 nu poate fi calificată drept un act declarativ, întrucât nu se limitează la constatarea unei situații juridice preexistente, ci produce o modificare efectivă a dreptului patrimonial. Caracterul constitutiv al deciziei rezultă din însăși structura mecanismului legal: recalcularea nu reprezintă o simplă reproducere a unei situații anterioare, ci o operațiune juridică prin care se stabilește un nou cuantum al pensiei, în temeiul integrării unor elemente juridice într-un raport juridic nou, producător de efecte pentru viitor.  

3.2. Integrarea elementelor istorice într-un raport juridic nou

Un argument frecvent invocat în practică pentru susținerea caracterului declarativ al deciziei emise în temeiul art. 144 constă în faptul că aceasta utilizează elemente stabilite anterior, sub imperiul legii vechi. Această teză pornește însă de la o premisă incompletă. Este adevărat că stagiile de cotizare și punctajele aferente acestora au fost formate sub imperiul reglementărilor anterioare. Totuși, prin emiterea deciziei de recalculare, aceste elemente nu rămân simple date istorice, ci sunt integrate într-un nou mecanism juridic, destinat stabilirii unui nou drept patrimonial. Astfel, recalcularea prevăzută de art. 144 generează o structură juridică în două planuri:             – planul istoric, în care s-au format stagiile și punctajele sub imperiul legii anterioare;             – planul actual, în care aceste elemente sunt valorificate juridic într-un act nou, producător de efecte patrimoniale pentru viitor.             Prin emiterea deciziei de recalculare, elementele istorice dobândesc o relevanță juridică actuală, întrucât sunt utilizate pentru determinarea unui nou cuantum al pensiei. Aceasta reprezintă esența noutății juridice generate de mecanismul prevăzut de art. 144: nu se contestă trecutul în sine, ci utilizarea juridică actuală a elementelor formate anterior.  

3.3. Baza de calcul ca element constitutiv al dreptului patrimonial

Determinarea cuantumului pensiei nu se realizează exclusiv prin aplicarea unui algoritm matematic, ci prin utilizarea unei baze de calcul compuse din elemente juridice. Această bază include stagiile de cotizare, încadrarea perioadelor lucrate în condiții normale sau speciale, punctajele aferente acestor perioade și majorările prevăzute de lege pentru condiții de muncă deosebite.             Legalitatea acestei baze de calcul nu poate fi separată de legalitatea actului care o valorifică. Dacă elementele care compun baza de calcul sunt afectate de o calificare juridică eronată – de exemplu, nevalorificarea unor perioade lucrate în grupa a II-a sau neaplicarea majorărilor aferente condițiilor de muncă – rezultatul recalculării devine viciat, chiar dacă algoritmul matematic este corect aplicat.             Corectitudinea formulei nu poate compensa nelegalitatea datelor introduse în formulă. Această constatare conduce la concluzia că baza de calcul nu reprezintă un element exterior actului administrativ, ci o componentă intrinsecă a acestuia, care trebuie analizată în cadrul controlului de legalitate.  

3.4. Inexistența unei reguli de „consolidare prin preluare”

            Un alt argument invocat în practica judiciară^[10] constă în ideea că elementele stabilite anterior și necontestate în termen ar dobândi un caracter definitiv, care le-ar face insusceptibile de reexaminare în cadrul unei decizii ulterioare. Această teză presupune existența unei reguli implicite de „consolidare prin preluare”, potrivit căreia o eventuală eroare administrativă ar deveni intangibilă prin simpla sa reiterare într-un act ulterior. O asemenea regulă nu este însă consacrată în dreptul administrativ. Dimpotrivă, principiul legalității impune ca fiecare act administrativ individual să fie conform legii la momentul producerii efectelor sale^[11]. În consecință, legalitatea actului trebuie analizată în integralitatea sa, inclusiv sub aspectul elementelor care constituie fundamentul său juridic A admite contrariul ar conduce la o consecință incompatibilă cu exigențele statului de drept: administrația ar putea perpetua indefinit o calificare juridică eronată prin simpla sa reiterare în acte succesive, iar persoana vătămată ar fi lipsită de orice mijloc efectiv de apărare.  

4. Controlul jurisdicțional al deciziilor de recalculare și efectele dezlegărilor obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

               Determinarea naturii juridice a deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 nu poate fi realizată în mod izolat de cadrul normativ care reglementează rolul instanțelor în aplicarea uniformă a legii și obligația respectării dezlegărilor obligatorii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest context, un rol determinant revine Deciziei nr. 28/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedura recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit în mod expres că valorificarea perioadelor lucrate în vechile grupe de muncă produce efecte nu doar asupra stagiului și vârstei de pensionare, ci și asupra punctajelor, prin aplicarea majorării prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010. Caracterul obligatoriu al acestei dezlegări rezultă din dispozițiile art. 517 alin. (4) C.proc.civ., potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept prin recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial^[12] . În consecință, respectarea acestei interpretări nu reprezintă o opțiune interpretativă, ci o obligație juridică derivată din principiul legalității și din exigența asigurării unității de aplicare a legii.  

4.1. Relevanța Deciziilor Î.C.C.J. nr. 28/2024 și nr. 41/2026 în definirea întinderii controlului jurisdicțional

În speța analizată, una dintre criticile esențiale formulate de reclamant a vizat nevalorificarea majorării punctajului aferent perioadelor lucrate în grupa a II-a, majorare consacrată prin dezlegarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 28/2024. Această critică nu privește o interpretare marginală a legii, ci aplicarea directă a unei dezlegări obligatorii, care stabilește modul în care trebuie valorificate perioadele lucrate în condiții deosebite sau speciale. Analiza considerentelor instanțelor inferioare evidențiază că această problemă nu a fost examinată în mod explicit și distinct, fiind subsumată tezei potrivit căreia decizia emisă în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 ar avea un caracter pur tehnic, ce nu ar permite examinarea legalității elementelor materiale preluate. O asemenea abordare ridică dificultăți serioase din perspectiva respectării mecanismelor instituite pentru asigurarea unității de interpretare a legii. În măsura în care instanța califică decizia de recalculare ca fiind o operațiune exclusiv tehnică și refuză examinarea elementelor care compun baza de calcul, există riscul ca dezlegările obligatorii pronunțate de instanța supremă să nu își producă efectele practice pentru care au fost instituite. În acest context, prezintă o relevanță deosebită Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 41 din 9 martie 2026^[13], pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că în cadrul controlului jurisdicțional al deciziilor emise de casele teritoriale de pensii în soluționarea cererilor de recalculare a pensiei, verificările instanței nu sunt limitate la motivele înscrise în decizia administrativă emisă de casa de pensii. Raționamentul instanței supreme este deosebit de relevant pentru problematica analizată în prezenta cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că instanța de judecată nu exercită un control pur formal asupra deciziei administrative, ci dispune de plenitudine de jurisdicție, având competența de a examina toate problemele de fapt și de drept pertinente pentru stabilirea legalității dreptului la pensie și a cuantumului acestuia. Deși Decizia nr. 41/2026 a fost pronunțată în interpretarea dispozițiilor Legii nr. 263/2010, principiul consacrat de instanța supremă are aplicabilitate directă și în materia deciziilor emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023. Recalcularea pensiei, indiferent de temeiul normativ concret, reprezintă o operațiune juridică prin care se stabilește sau se modifică un drept patrimonial, iar controlul jurisdicțional asupra acesteia nu poate fi redus la verificarea unui algoritm matematic. În consecință, calificarea recalculării prevăzute de art. 144 din Legea nr. 360/2023 ca simplă operațiune tehnică apare dificil de conciliat atât cu dezlegarea obligatorie pronunțată prin Decizia Î.C.C.J. nr. 28/2024, cât și cu principiul plenitudinii de jurisdicție consacrat ulterior prin Decizia Î.C.C.J. nr. 41/2026. Prin urmare, obligația instanțelor de a aplica dezlegările obligatorii pronunțate de Înalta Curte presupune nu doar respectarea formală a dispozitivului acestora, ci și exercitarea unui control jurisdicțional efectiv asupra tuturor elementelor care determină cuantumul dreptului patrimonial stabilit prin decizia de recalculare.  

4.2. Consecințele nerespectării dezlegărilor obligatorii

Ignorarea sau aplicarea implicită insuficient motivată a unei dezlegări obligatorii pronunțate în recurs în interesul legii nu constituie o simplă problemă tehnică, ci afectează funcționarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Rolul recursului în interesul legii constă în prevenirea apariției unor interpretări divergente și în asigurarea securității raporturilor juridice. În lipsa respectării efective a dezlegărilor obligatorii, acest mecanism își pierde funcția esențială, iar aplicarea legii devine dependentă de opțiuni interpretative locale, susceptibile să genereze tratamente juridice diferite pentru situații identice^[14]. În materia recalculării pensiilor, această problemă capătă o importanță sporită, întrucât deciziile emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 afectează un număr considerabil de persoane și determină cuantumul unor drepturi patrimoniale cu caracter esențial. În acest context, nevalorificarea majorării punctajului aferent perioadelor lucrate în grupa a II-a nu poate fi justificată prin invocarea caracterului automat al recalculării. Automatismul tehnic nu poate prevala asupra unei dezlegări obligatorii de drept.  

4.3. Dimensiunea constituțională a problemei

            Respectarea dezlegărilor obligatorii pronunțate de Înalta Curte nu reprezintă doar o obligație procedurală, ci o expresie a principiului constituțional al legalității. Potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii^[15]. Această atribuție ar fi golită de conținut dacă dezlegările pronunțate în recurs în interesul legii ar putea fi eludate prin calificarea formală a unor acte administrative ca fiind exclusiv tehnice. În mod similar, art. 21 din Constituție și art. 6 §1 din Convenția europeană a drepturilor omului impun existența unui control jurisdicțional real și efectiv asupra actelor care afectează drepturi patrimoniale^[16]. Un control limitat la verificarea unui rezultat numeric, fără examinarea legalității elementelor care determină acest rezultat, riscă să transforme garanțiile procesuale într-o protecție formală, lipsită de conținut substanțial. Interpretarea potrivit căreia decizia emisă în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 ar avea caracter exclusiv tehnic poate conduce la restrângerea implicită a controlului jurisdicțional, prin reducerea acestuia la verificarea unui algoritm numeric. Or, într-un stat de drept, actele administrative care stabilesc drepturi patrimoniale trebuie să rămână supuse controlului jurisdicțional sub toate aspectele care determină legalitatea lor.  

5. Analiză comparativă: recalculările din Legea nr. 19/2000 și continuitatea regimului juridic

  Problema naturii juridice a deciziilor de recalculare nu este una nouă în dreptul românesc al pensiilor. Mecanisme similare au fost instituite și sub imperiul reglementărilor anterioare, în special în contextul aplicării Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale^[17], care a introdus pentru prima dată sistemul de calcul bazat pe punctaj. Analiza evoluției legislative și a practicii judiciare formate în aplicarea Legii nr. 19/2000 evidențiază existența unei continuități conceptuale în ceea ce privește natura juridică a deciziilor de recalculare și întinderea controlului judecătoresc exercitat asupra acestora. Această continuitate constituie un reper esențial pentru interpretarea actuală a art. 144 din Legea nr. 360/2023.  

5.1. Recalculările în sistemul instituit de Legea nr. 19/2000

            Legea nr. 19/2000 a instituit, la momentul intrării sale în vigoare, un mecanism general de recalculare a pensiilor stabilite anterior, în scopul armonizării drepturilor existente cu noul sistem bazat pe punctaj. În cadrul acestui proces, administrația a emis un număr semnificativ de decizii de recalculare, prin care drepturile anterior stabilite au fost transformate și exprimate în funcție de punctajul acumulat. În mod constant jurisprudența^[18] formată în aplicarea acestei legi a recunoscut că deciziile de recalculare nu constituie simple acte declarative, ci acte administrative cu caracter constitutiv, întrucât stabileau un nou cuantum al dreptului patrimonial și produceau efecte pentru viitor. Instanțele au analizat, în mod frecvent, nu doar corectitudinea mecanismului matematic utilizat, ci și legalitatea elementelor care compuneau baza de calcul, inclusiv încadrarea perioadelor lucrate, determinarea stagiilor de cotizare, valorificarea veniturilor realizate și aplicarea majorărilor prevăzute de lege. Această practică a reflectat o concepție constantă potrivit căreia recalcularea pensiei nu reprezintă o simplă operațiune tehnică, ci un act juridic complex, susceptibil de control jurisdicțional deplin.  

5.2. Continuitatea conceptuală între reglementările succesive

            Adoptarea Legii nr. 263/2010, urmată ulterior de Legea nr. 360/2023, nu a întrerupt continuitatea conceptuală a sistemului public de pensii, ci a menținut principiile fundamentale ale determinării cuantumului pensiei prin utilizarea punctajului. Astfel, fiecare reformă legislativă majoră a fost însoțită de mecanisme de recalculare generală, menite să adapteze drepturile existente la noile reguli juridice. În toate aceste situații, recalcularea a presupus emiterea unor acte administrative individuale care stabileau un nou cuantum al dreptului patrimonial, fără a se limita la o simplă constatare formală a unei situații juridice anterioare.             Această continuitate legislativă confirmă faptul că recalcularea pensiei nu poate fi calificată, în mod rezonabil, ca o operațiune pur tehnică, lipsită de relevanță juridică autonomă. Interpretarea potrivit căreia decizia emisă în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 ar avea un caracter exclusiv tehnic introduce o discontinuitate conceptuală nejustificată în evoluția regimului juridic al pensiilor.  

5.3. Practica judiciară anterioară privind întinderea controlului jurisdicțional

            Un element esențial relevat de analiza comparativă îl constituie modul în care instanțele au exercitat controlul judecătoresc asupra deciziilor de recalculare emise în baza reglementărilor anterioare.             În mod constant, instanțele^[19] au reținut că verificarea legalității deciziilor de recalculare implică analiza tuturor elementelor care determină cuantumul pensiei, inclusiv a bazei de calcul. Această abordare a fost fundamentată pe două principii esențiale: – principiul legalității actului administrativ; – principiul protecției efective a drepturilor patrimoniale. În consecință, instanțele nu s-au limitat la verificarea corectitudinii algoritmului matematic utilizat, ci au analizat legalitatea elementelor juridice integrate în procesul de recalculare. Această orientare jurisprudențială confirmă faptul că recalcularea pensiei nu poate fi redusă la o simplă operațiune aritmetică, ci trebuie analizată ca un proces juridic complex, supus controlului jurisdicțional deplin.  

5.4. Relevanța analizei comparative pentru interpretarea art. 144 din Legea nr. 360/2023

            Analiza comparativă a mecanismelor anterioare de recalculare evidențiază faptul că interpretarea restrictivă adoptată în speța analizată reprezintă o abatere de la orientarea tradițională a practicii judiciare. Dacă în cadrul recalculărilor realizate sub imperiul Legii nr. 19/2000 și al Legii nr. 263/2010 instanțele au exercitat un control jurisdicțional deplin asupra tuturor elementelor care determină cuantumul pensiei, nu există un temei normativ explicit care să justifice limitarea acestui control în aplicarea art. 144 din Legea nr. 360/2023. Dimpotrivă, caracterul general și obligatoriu al recalculării instituite prin legea nouă impune menținerea acelorași garanții jurisdicționale efective consacrate în reglementările anterioare. Reducerea controlului judecătoresc exclusiv la verificarea mecanismului matematic ar conduce la restrângerea implicită a controlului de legalitate asupra actului administrativ și la apariția unei zone de imunitate administrative dificil de conciliat cu principiile fundamentale ale dreptului administrativ și cu exigențele protecției jurisdicționale efective. Prin urmare, interpretarea restrictivă adoptată în speța analizată apare ca o discontinuitate conceptuală nejustificată în evoluția regimului juridic al recalculării pensiilor.  

6. Jurisprudență comparată și rolul controlului jurisdicțional în dreptul european

  Problema întinderii controlului jurisdicțional asupra actelor administrative care determină cuantumul unor drepturi patrimoniale nu este specifică exclusiv dreptului românesc. În sistemele juridice europene, recalcularea prestațiilor sociale a fost tratată constant ca o operațiune juridică susceptibilă de control jurisdicțional deplin, inclusiv sub aspectul elementelor materiale care determină cuantumul dreptului. Analiza jurisprudenței comparate confirmă faptul că actele administrative prin care se stabilesc sau se modifică drepturi patrimoniale nu pot fi calificate ca simple operațiuni tehnice, iar instanțele sunt obligate să verifice legalitatea lor în ansamblu.  

6.1. Jurisprudența Consiliului de Stat francez

            În dreptul administrativ francez, jurisprudența Consiliului de Stat (Conseil d’État) a consacrat în mod constant principiul potrivit căruia actele administrative care determină cuantumul unei prestații sociale constituie acte individuale producătoare de efecte juridice proprii și sunt supuse unui control jurisdicțional complet^[20]. Instanța supremă administrativă franceză a reținut în mod repetat că stabilirea cuantumului unei prestații sociale implică evaluarea unor elemente juridice și factuale care nu pot fi sustrase controlului jurisdicțional. Astfel, chiar și atunci când administrația aplică mecanisme standardizate sau formule matematice, instanțele verifică legalitatea elementelor care compun baza de calcul, inclusiv calificarea juridică a perioadelor de activitate, includerea sau excluderea unor elemente de venit și aplicarea corectă a normelor legale privind majorările sau reducerile.   6.2. Jurisprudența italiană privind recalcularea prestațiilor sociale             În dreptul italian, instanțele administrative și judiciare au tratat în mod similar actele de recalculare a pensiilor, calificându-le drept acte administrative individuale cu caracter constitutiv sub aspectul cuantumului prestației^[21]. Jurisprudența Consiglio di Stato a statuat că actele prin care administrația stabilește un nou cuantum al unei prestații sociale produc efecte juridice autonome și pot fi supuse controlului jurisdicțional sub toate aspectele care influențează determinarea dreptului. În mod particular, instanțele italiene au subliniat că aplicarea unui mecanism automatizat nu exonerează administrația de obligația de a respecta normele legale care determină conținutul bazei de calcul. Această orientare confirmă ideea că automatismul tehnic nu poate constitui un argument pentru limitarea controlului jurisdicțional.  

6.3. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

            O dimensiune esențială a problemei analizate este reprezentată de standardele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materia protecției drepturilor patrimoniale. Curtea a statuat în mod constant că drepturile la prestații sociale, inclusiv pensiile, intră în sfera de protecție a art. 6 §1 din Convenția europeană a drepturilor omului atunci când sunt recunoscute de legislația națională și determină un interes patrimonial concret^[22]. În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că accesul la o instanță trebuie să fie real și efectiv, controlul jurisdicțional nu poate avea un caracter pur formal, iar instanța trebuie să dispună de competența necesară pentru a examina toate elementele relevante pentru determinarea dreptului^[23]. Limitarea controlului judecătoresc exclusiv la verificarea unui algoritm matematic, fără examinarea legalității bazei de calcul, ar putea ridica probleme serioase din perspectiva exigențelor art. 6 §1 din Convenția europeană a drepturilor omului.  

6.4. Convergența principiilor europene

            Analiza jurisprudenței comparate evidențiază existența unor principii convergente în sistemele juridice europene: – actele administrative care stabilesc cuantumul unor drepturi patrimoniale au caracter constitutiv; – aplicarea unui mecanism tehnic nu elimină natura juridică a actului; – controlul jurisdicțional trebuie să vizeze legalitatea actului în integralitatea sa. Aceste principii confirmă faptul că interpretarea restrictivă adoptată în speța analizată nu corespunde tendințelor generale din dreptul european. În acest context, calificarea deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 ca simplă operațiune tehnică apare dificil de conciliat cu standardele dezvoltate în jurisprudența europeană privind protecția efectivă a drepturilor patrimoniale.  

7. Critica soluțiilor pronunțate în cauza supusă analizei

  Analiza hotărârilor pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin și de Curtea de Apel Timișoara evidențiază adoptarea unei interpretări restrictive asupra naturii juridice a deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 și asupra întinderii controlului jurisdicțional exercitat asupra acesteia. Această interpretare a fost fundamentată pe premisa potrivit căreia decizia de recalculare ar constitui o operațiune tehnică, limitată la aplicarea valorii punctului de referință asupra unui număr de puncte anterior stabilit, fără a implica o reevaluare a elementelor juridice care compun baza de calcul. O asemenea premisă ridică dificultăți serioase din perspectiva principiilor dreptului administrativ și a exigențelor controlului jurisdicțional efectiv. În speța analizată, perioadele invocate de reclamant erau consemnate în înscrisuri oficiale primare, respectiv în carnetul de muncă și în adeverințele emise de unitatea angajatoare, ceea ce conferea acestora o relevanță probatorie directă în determinarea stagiului contributiv și a punctajului aferent. În aceste condiții, verificarea modului de valorificare a acestor perioade în cadrul bazei de calcul constituia o operațiune indispensabilă pentru stabilirea legalității deciziei contestate. Refuzul administrării probei cu expertiză tehnică apare, în acest context, dificil de conciliat cu obligația instanței de a asigura aflarea adevărului și de a exercita un control jurisdicțional efectiv asupra actului administrativ supus judecății.  

7.1. Eroarea de calificare juridică a deciziei de recalculare

            Prima și cea mai importantă dificultate derivă din calificarea deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 ca reprezentând o simplă operațiune tehnică. O asemenea calificare ignoră faptul că decizia de recalculare stabilește un nou cuantum al pensiei, distinct de cel anterior, și produce efecte juridice pentru viitor. Prin urmare, actul nu se limitează la constatarea unei situații juridice preexistente, ci determină o modificare efectivă a dreptului patrimonial. Reducerea naturii juridice a deciziei la o dimensiune exclusiv tehnică are consecințe directe asupra întinderii controlului jurisdicțional. În măsura în care actul este calificat ca pur tehnic, instanța își limitează propria competență la verificarea unui rezultat numeric, fără a examina legalitatea elementelor care determină acel rezultat. O asemenea abordare contravine principiului potrivit căruia legalitatea unui act administrativ trebuie analizată în integralitatea sa, iar nu fragmentar^[24].  

7.2. Limitarea nejustificată a controlului jurisdicțional

            Prin calificarea deciziei de recalculare ca fiind o operațiune tehnică, instanțele au exclus din sfera controlului jurisdicțional elementele juridice care determină cuantumul pensiei. Această limitare apare dificil de conciliat cu rolul constituțional al instanțelor în controlul actelor administrative. Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, controlul judecătoresc asupra actelor administrative este garantat^[25]. Acest control nu poate fi redus la o verificare formală a unui rezultat numeric atunci când dreptul patrimonial al unei persoane este afectat în mod direct. În speța analizată, criticile formulate de reclamant au vizat elemente esențiale ale bazei de calcul, respectiv: – nevalorificarea unor perioade încadrabile în grupa a II-a de muncă; – diminuarea stagiului contributiv; – neaplicarea majorărilor aferente condițiilor de muncă. Excluderea acestor elemente din analiza jurisdicțională a determinat transformarea controlului exercitat de instanță într-unul predominant formal. Un control exclusiv formal riscă să nu îndeplinească exigențele unui control jurisdicțional efectiv.  

7.3. Nerespectarea dezlegării obligatorii date prin Decizia Î.C.C.J. nr. 28/2024

            Una dintre cele mai semnificative dificultăți evidențiate de analiza speței o reprezintă modul în care instanțele au tratat aplicarea Deciziei nr. 28/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în procedura recursului în interesul legii. Prin această decizie, instanța supremă a stabilit în mod explicit că valorificarea perioadelor lucrate în grupa a II-a produce efecte nu doar asupra stagiului și vârstei de pensionare, ci și asupra punctajelor, prin aplicarea majorării prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010. Această dezlegare are caracter obligatoriu pentru instanțe, potrivit art. 517 alin. (4) C.proc.civ., și trebuie aplicată ori de câte ori situația juridică dedusă judecății intră în domeniul său de aplicare. În contextul în care perioadele invocate erau consemnate în carnetul de muncă și dovedite prin adeverințe, aplicarea dezlegării obligatorii pronunțate prin Decizia Î.C.C.J. nr. 28/2024 devenea cu atât mai necesară, întrucât aceasta privește direct valorificarea punctajelor aferente perioadelor lucrate în grupa a II-a. Cu toate acestea, analiza instanțelor s-a concentrat asupra caracterului pretins tehnic al recalculării, fără a examina în mod explicit efectele dezlegării obligatorii pronunțate de Înalta Curte. Nerespectarea unei dezlegări obligatorii nu afectează doar soluția într-o cauză individuală, ci poate genera o practică judiciară divergentă, cu consecințe directe asupra securității raporturilor juridice.  

7.4. Riscul perpetuării erorilor administrative

Interpretarea adoptată în speța analizată creează premisele apariției unui fenomen cu implicații sistemice: perpetuarea eventualelor erori administrative prin simpla lor reiterare în acte succesive. În măsura în care instanța refuză examinarea legalității elementelor care compun baza de calcul, administrația poate prelua automat date anterioare, fără posibilitatea reală de verificare jurisdicțională. Această situație conduce la apariția unei zone de protecție administrativă dificil de conciliat cu principiul legalității și cu rolul instanțelor în garantarea respectării drepturilor patrimoniale. Într-un stat de drept, niciun act administrativ care produce efecte juridice nu poate fi sustras controlului jurisdicțional prin calificarea formală a operațiunilor care îl compun.  

7.5. Dimensiunea sistemică a problemei

            Importanța speței analizate nu rezidă exclusiv în situația juridică a reclamantului, ci în implicațiile sale asupra practicii judiciare generale. Mecanismul de recalculare instituit prin art. 144 din Legea nr. 360/2023 se aplică unui număr foarte mare de pensionari. În acest context, modul în care instanțele califică natura juridică a deciziilor emise în temeiul acestui text are un impact direct asupra protecției efective a drepturilor patrimoniale. O interpretare restrictivă, care limitează controlul jurisdicțional la verificarea mecanismului matematic, riscă să genereze o practică neunitară și să afecteze încrederea justițiabililor în mecanismele de protecție juridică. Caracterul automatizat al mecanismului de calcul nu poate justifica limitarea controlului jurisdicțional asupra legalității elementelor care determină cuantumul dreptului. Problema analizată nu privește exclusiv o eroare individuală de calcul, ci modul în care instanța definește limitele controlului jurisdicțional asupra unui act administrativ producător de efecte patrimoniale. În aceste condiții, problematica ridicată depășește cadrul speței individuale și evidențiază necesitatea delimitării clare între dimensiunea tehnică a recalculării și controlul juridic al legalității elementelor care determină cuantumul drepturilor patrimoniale.  

Concluzii

  Analiza realizată în cadrul prezentului studiu evidențiază că natura juridică a deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 nu poate fi redusă la dimensiunea tehnică a mecanismului de recalculare instituit de legiuitor. Prin efectele sale juridice, această decizie stabilește un nou cuantum al pensiei și produce efecte patrimoniale pentru viitor, reconfigurând raportul juridic dintre pensionar și casa teritorială de pensii. Din această perspectivă, calificarea sa ca act pur declarativ sau tehnic nu poate fi susținută nici din punct de vedere doctrinar, nici din perspectiva evoluției jurisprudențiale interne și comparate. Caracterul constitutiv al deciziei de recalculare rezultă din însăși natura efectelor sale juridice. Stabilirea unui nou cuantum al pensiei implică integrarea într-un act administrativ nou a unor elemente juridice preexistente, care dobândesc relevanță juridică actuală în momentul utilizării lor ca bază de calcul. În consecință, legalitatea bazei de calcul devine o componentă intrinsecă a legalității actului administrativ în ansamblu. În aceste condiții, controlul jurisdicțional asupra deciziei emise în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 nu poate fi limitat la verificarea unui algoritm matematic, fără examinarea legalității elementelor care determină rezultatul final. O asemenea limitare ar transforma controlul judecătoresc într-un exercițiu formal, incompatibil cu exigențele statului de drept și cu rolul constituțional al instanțelor în garantarea respectării drepturilor patrimoniale. Analiza speței evidențiază, de asemenea, importanța respectării efective a dezlegărilor obligatorii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în special a Deciziei nr. 28/2024, care consacră efectele juridice ale valorificării perioadelor lucrate în grupa a II-a asupra punctajului utilizat la stabilirea cuantumului pensiei. Ignorarea sau aplicarea implicită insuficient motivată a unei asemenea dezlegări nu afectează doar soluția într-o cauză individuală, ci poate genera practici divergente, susceptibile să afecteze securitatea raporturilor juridice. În același sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 41/2026 confirmă, la nivelul jurisprudenței obligatorii, că instanța învestită cu soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de recalculare a pensiei dispune de plenitudine de jurisdicție și nu este limitată la motivele înscrise în decizia administrativă emisă de casa teritorială de pensii. Prin această dezlegare, instanța supremă reafirmă faptul că protecția jurisdicțională efectivă în materia drepturilor de asigurări sociale presupune examinarea tuturor problemelor de fapt și de drept relevante pentru stabilirea legalității dreptului la pensie și a cuantumului acesteia. Deși pronunțată în interpretarea dispozițiilor Legii nr. 263/2010, Decizia nr. 41/2026 are o relevanță directă și pentru aplicarea art. 144 din Legea nr. 360/2023, întrucât consacră imposibilitatea reducerii controlului jurisdicțional la o verificare formală sau exclusiv tehnică. Interpretarea restrictivă adoptată în cauza analizată evidențiază riscul apariției unei forme de limitare implicită a controlului jurisdicțional, în care verificarea legalității este redusă la dimensiunea formală a unei operațiuni matematice. Or, într-un stat de drept, niciun act administrativ care stabilește un drept patrimonial nu poate fi sustras controlului judecătoresc prin simpla calificare formală a mecanismului utilizat pentru determinarea cuantumului acestuia. În lumina acestor considerente, recalcularea pensiei prevăzută de art. 144 din Legea nr. 360/2023 trebuie înțeleasă ca un proces juridic complex, susceptibil de control jurisdicțional deplin, iar nu ca o simplă operațiune tehnică. În plan doctrinar, concluzia care se impune poate fi formulată astfel: Un act administrativ care stabilește un nou cuantum al unui drept patrimonial nu poate fi redus la o operațiune tehnică, iar controlul jurisdicțional asupra sa trebuie să vizeze legalitatea tuturor elementelor care determină acel cuantum, întrucât automatismul normativ nu poate transforma trecutul juridic într-o zonă de imunitate față de controlul judecătoresc. Această concluzie depășește cadrul speței analizate și definește limitele controlului jurisdicțional într-un domeniu care afectează în mod direct drepturi patrimoniale esențiale și încrederea justițiabililor în mecanismele de protecție juridică. [spacer style="2"]

[1] Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023. [2] Practica judiciară avută în vedere este reprezentată de hotărârile pronunțate în cauza analizată: Tribunalul Caraș-Severin, Sentința civilă nr. 886 din 09.12.2025, pronunțată în Dosarul nr. 1892/115/2024, nepublicată; Curtea de Apel Timișoara, Decizia civilă nr. 225 din 16.03.2026, pronunțată în Dosarul nr. 1892/115/2024, nepublicată. [3] Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 28 din 20 mai 2024, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 27 iunie 2024. [4] Pentru exigența protecției jurisdicționale efective, a se vedea I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București, 2008, comentariul la art. 21, p. 207–215. [5] Tribunalul Caraș-Severin, Sentința civilă nr. 886 din 09.12.2025, pronunțată în Dosarul nr. 1892/115/2024, nepublicată; Curtea de Apel Timișoara, Decizia civilă nr. 225 din 16.03.2026, pronunțată în Dosarul nr. 1892/115/2024, nepublicată. [6] Pentru implicațiile calificării actului administrativ asupra întinderii controlului jurisdicțional și pentru respingerea limitării acestuia la un simplu algoritm matematic, a se vedea D. Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II, Actul administrativ. Contenciosul administrativ, ediția a 4-a, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 52-57. [7] A se vedea, în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023. [8] A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ediția a IV-a, Editura All Beck, București, 2005, p. 56-60. [9] V. Vedinaș, Drept administrativ, ediția a XII-a, Editura Universul Juridic, București, 2003, p. 317-322. [10] În practica judiciară recentă privind recalcularea pensiilor în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023, instanțele au reținut, în unele cauze, că elementele stabilite prin deciziile anterioare și necontestate în termen nu pot fi supuse unei reexaminări în cadrul deciziilor ulterioare de recalculare; în acest sens, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Tribunalul Caraș-Severin, Sentința civilă nr. 886 din 09.12.2025, pronunțată în Dosarul nr. 1892/115/2024, nepublicată; Curtea de Apel Timișoara, Decizia civilă nr. 225 din 16.03.2026, pronunțată în Dosarul nr. 1892/115/2024, nepublicată. [11] Pentru principiul legalității actului administrativ, a se vedea C. Manda, Drept administrativ. Teoria generală, Editura Lumina Lex, București, 2004, p. 214-218. [12] Art. 517 alin. (4) C.proc.civ.; pentru rolul recursului în interesul legii, a se vedea și M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2018, p. 599-604. [13] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 5 mai 2026. [14] Ibidem. [15] Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. [16] Pentru standardul controlului jurisdicțional efectiv, a se vedea I. Muraru, E.S. Tănăsescu, op. cit., p. 209-211; a se vedea și CEDO, Hotărârea din 12 aprilie 2006, Stec și alții c. Regatului Unit, par. 51-55. [17] Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, actualmente abrogată. [18] În practica judiciară formată în aplicarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, caracterul constitutiv al deciziilor de recalculare a fost recunoscut în mod constant, în special în contextul valorificării unor elemente noi în baza de calcul a pensiei. A se vedea, în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 19/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, privind valorificarea formelor de retribuire în acord global, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, precum și Decizia nr. 19/2012 pronunțată în recurs în interesul legii, referitoare la aplicarea principiului contributivității în recalcularea pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013; de asemenea, Decizia nr. 11/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind stabilirea stagiului complet de cotizare pentru perioade anterioare anului 2001. În același sens, jurisprudența curților de apel a statuat că recalcularea pensiei pe baza unor adeverințe noi produce efecte pentru viitor (ex nunc), stabilind un nou cuantum al dreptului patrimonial; a se vedea, cu titlu exemplificativ, Curtea de Apel Iași, Decizia nr. 273/2010, precum și jurisprudența Curții de Apel București publicată în Buletinul Jurisprudenței în materia asigurărilor sociale. [19] În practica judiciară în materia recalculării pensiilor, instanțele au statuat în mod constant că verificarea legalității deciziilor de recalculare presupune analiza tuturor elementelor care determină cuantumul pensiei, inclusiv a bazei de calcul; în acest sens, a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 19/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51/2013, care stabilește că în verificarea legalității recalculării trebuie respectat principiul contributivității prin raportare la toate veniturile brute realizate; Curtea de Apel București, Secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Sentința civilă nr. 2933/2021, confirmată în apel (portal.just.ro); Curtea de Apel Alba Iulia, Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, Decizia nr. 825/2015, disponibilă pe platforma Rejust.ro. [20] Pentru cadrul general francez privind controlul jurisdicțional al actelor administrative și protecția drepturilor subiective, a se vedea J. Waline, G. Eckert, E. Muller, Droit administratif, 30e édition, Dalloz, Paris, 2025, p. 623-631. Îmi dă 21–25 în același format

2. Regimul juridic al solidarității pasive

Înainte de a aborda pe larg regimul juridic al solidarității pasive, vom face câteva referiri cu privire la noțiunea de obligație solidară, care reprezintă o modalitate a obligațiilor cu pluralitate de subiecte active sau de subiecte pasive care împiedică diviziunea sau fracționarea creanțelor ori, după caz, a datoriilor

3. Legislația privind camerele video portabile ale poliției locale. Analiză doctrinară a compatibilității cu dreptul european

În lucrarea „Despre spiritul legilor”, Montesquieu scria că omul care deține puterea are și tendința naturală de a abuza de ea. „Să fii liber”, scria Simone de Beauvoir în eseul „Al doilea sex”, „înseamnă să dorești ca și alții să fie liberi” («Se vouloir libre, c'est aussi vouloir les autres libres»).

4. Aparența în drept în cazul încheierii actului juridic civil prin reprezentare

Semantic, vocabula aparență semnifică, conotativ denotației cuvântului, o înfățișare exterioară înșelătoare a cuiva sau a ceva. Juridic, aparența vizează, în înțelesul obișnuit al cuvântului, semnele vizibile care atestă existența unei situații juridice. De exemplu, art. 760 alin. (2) C.civ. se referă la semnele ce indică existența unei servituți aparente. Conotativ, aparența în drept presupune o situație faptică ce pare reală, dar care, deși neveridică, produce efecte care protejează buna-credință a terților care au acționat conform acestei aparențe. Preponderent, aparența în drept vizează apartenența unui drept subiectiv sau a unei calități juridice, adică dacă acestea sunt sau nu ale cuiva.

5. Capacitatea juridică a entităților AI – ficțiune legală sau viitor posibil?

Dezvoltarea exponențială a tehnologiilor de inteligență artificială în ultimele decenii a generat provocări majore pentru teoria generală a dreptului, determinând o reevaluare profundă a conceptelor esențiale care structurează ordinea juridică.

6. Schimbarea paradigmei. Cheltuielile de judecată solicitate direct în apel, prin Decizia nr. 34/2024 a instanței supreme, pronunțată ca hotărâre prealabilă

Promovarea unui litigiu presupune efectuarea unor cheltuieli de judecată constând în taxe judiciare de timbru, onorarii ale avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3) C.proc.civ., sume cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderi cauzate de necesitatea prezenței acestora la proces, cheltuieli de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

7. Noile Coduri penale după 10 ani de aplicare

Noile coduri penale intrate în vigoare în anul 2014 au dat deja testul maturității prin trecerea a peste 10 ani de la intrarea în vigoare a acestora. Adoptată în scopul modernizării legislației penale, având în vedere faptul că vechea reglementare avea peste jumătate de secol, noua legislație a propus soluții moderne pentru eficientizarea reacției statului la încălcarea gravă a preceptelor de conviețuire socială. Fără a contesta buna intenție în adoptarea noii legislații penale, în analiza implementării și modificării acesteia în ultimii 10 ani s-au constatat multe aspecte pozitive, dar și câteva aspecte negative, asupra cărora mă voi concentra în cele ce urmează.

8. Efectele solidarității pasive între creditor şi (co)debitorii solidari

Dispozițiile art. 1447 alin. (1) C.civ. subliniază faptul că în materia „drepturilor creditorului”, acesta „poate cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de diviziune”. Pentru acuratețe juridică, apreciem că limitarea la alegerea termenului de „plată” utilizat de noul legiuitor pentru a marca „executarea obligației solidare” limitează alegerea creditorului la „executarea obligației” prin „plată”, cu excluderea oricărei posibilități de „stingere” a acesteia prin mijloacele pe care le vom analiza în cele ce vor urma.