1. Cât rejudecă apelul? Limitele uitate ale efectului devolutiv în procesul penal

Controlul judecătoresc, pe care orice cale de atac îl declanşează, are un rol preventiv și unul reparator. Căile de atac ajută la preîntâmpinarea greşelilor deoarece o instanţă care ştie că activitatea sa jurisdicţională poate fi supusă controlului va fi, desigur, mai atentă.

2. Ascultarea minorului și ancheta psihosocială în cauzele privind majorarea pensiei de întreținere, în lumina Deciziei nr. 36/2026 a ÎCCJ

Obligația legală de întreținere poate fi definită ca fiind îndatorirea legală de a se asigura mijloacele de trai, existentă între categoriile de persoane deter­minate de lege, în condițiile stabilite de lege...

3. Reflecții juridice privind implementarea gemenilor virtuali în domeniul sănătății

Apariția și dezvoltarea tehnologiei geamănului virtual (VHT) în domeniul sănătății a luat amploare în ultimii ani, putând fi create reprezentări digitale ale corpului uman care să anticipeze starea de sănătate a unei persoane și o posibilă terapie de...

4. Despre prevalența principiului adiționalității în materia subvenționării pieței muncii

Din perspectiva principiului adiționalității, lucrarea susține necesitatea unei interpretări sistemice a dreptului la subvenție, în care dimensiunea juridică a măsurii să fie analizată din perspectiva funcției economice în legătură cu arhitectura financiar-bugetară care îi asigură...

5. Profilul digital al activității medicului ca obiect al analizei criminalistice în cazuri de infracțiuni medicale

Investigațiile infracțiunilor medicale s-au bazat în mod tradițional pe analiza dosarelor clinice, a declarațiilor participanților la procesul de acordare a asistenței medicale, a rapoartelor de expertiză medico-legală, a reglementărilor organizaționale și a...

6. Responsabilitatea internațională și crima de agresiune

Subiectul „crimei de agresiune” în Dreptul Internațional Public și în relațiile internaționale contemporane, corelat cu cadrul de ansamblu al răspunderii internaționale pentru faptele ilicite comise, reprezintă o temă de actualitate critică, datorită provocărilor de securitate internațională majore generate în primul rând de cele două episoade ale agresiunii comise de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

7. O nouă paradigmă privind dreptul de vot în era digital. Fundamente doctrinare, juridice și instituționale

Votul reprezintă una dintre principalele forme prin care voința cetățenilor este transpusă în legitimitate politică. Dincolo de funcția sa procedurală, acesta constituie un mecanism fundamental al raportului dintre individ și autoritatea publică, întrucât...

8. De la pasivitatea statului la obligația de protecție efectivă: dinamica jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privind violența împotriva femeilor

Violența împotriva femeilor constituie una dintre formele cele mai grave de încălcare a drepturilor fundamentale, afectând simultan integritatea fizică și psihică, demnitatea, libertatea, viața privată și familială, iar în cazurile extreme chiar...

9. Judecata în apel – Rejudecare sau doar control judiciar? Procedura de la declarare la soluție

În ceea ce privește Înalta Curte de Casație și Justiție, compunerea completelor de apel variază în funcție de natura cauzei și de instanța care a soluționat-o în fond. Astfel, în cazul în care cauza a fost soluționată în fond de către curțile de apel, completul de apel este format din trei judecători, iar în cazul în care cauza a fost soluționată în fond de către instanța supremă, completul de apel este format din cinci judecători

10. Reflecții asupra răspunderii internaționale a actorilor nestatali pentru crime de război

Individul, drepturile și libertățile acestuia, proprietatea, mediul înconjurător, ordinea constituțională, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a statelor, cât și pacea și securitatea globală, alături de ordinea juridică, reprezintă cele mai...

11. Conceptul de inteligență artificială și limitele sale în domeniul aplicării legii

Evoluția societală, sub impactul globalizării și dezvoltării tehnologiei emergente, au impus, inclusiv în plan juridic, intervenția legiuitorului european în vederea stabilirii unor norme privind inteligența artificială, care și-au găsit concretețea în...

12. Profesia de auditor de securitate cibernetică – de la Legea NIS la reglementările NIS 2. Perspective

1. Nevoia de securitate cibernetică Deși a dobândit în decursul existenței sale caracter politic, Uniunea Europeană rămâne fundamental o organizație economică. Reglementările europene, deși privesc protejarea tuturor dimensiunilor statului de drept, inclusiv pe cea umană prin atenția deosebită acordată drepturilor omului, abundă în dispoziții care privesc buna funcționare și stabilitatea Pieței Unice. Măsurile luate la nivel normativ și instituțional pentru protejarea democrației, statului de drept, drepturilor omului, dar și cele cu profund caracter politic privind închegarea unei strategii de apărare a spațiului european, sunt gândite ca fiind condiții sine qua non pentru funcționarea economiei și prosperitatea statelor membre. Istoria zbuciumată a bătrânului continent a demonstrat că uniți putem fi mai puternici, dar și că este necesar ca respectul față de Om să fie nu numai promovat, ci și protejat prin mecanisme puternice și eficiente. Aceasta a determinat constituirea postbelică a unor organizații regionale importante, Consiliul Europei și Uniunea Europeană, forumuri de adoptare a unor instrumente juridice de protecție a drepturilor omului, în acord cu cele ale Organizației Națiunilor Unite, precum Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori Carta Drepturilor Fundamentale, care demonstrează cu adevărat că noi, europenii, suntem „națiuni civilizate”[1] și nu numai că avem pretenția că suntem. În Uniunea Europeană, această preocupare este gândită în strânsă conexiune cu ideea de spațiu economic comun, o garanție a deplinei manifestări și realizări umane, o garanție împotriva oricăror discriminări ori bariere pe care societatea sau statele le-ar putea putea impune Omului Creator. Evoluția comerțului mondial, descoperirile din știință și tehnologie, în special din domeniul IT, mutarea unei părți importante a comerțului în online au determinat preocuparea firească pentru acuratețea și securitatea acestor operațiuni. În acest context, așa cum arătat în alte articole pe această temă la care voi mai face trimitere în cele ce urmează, s-a pus problema prelucrării automate a datelor, a unor instrumente, tehnici, standarde și bune practici de control, a apărut activitatea de audit al sistemelor informatice, precum și o nouă profesie, aceea de auditor al sistemelor informatice sau auditor de securitate cibernetică. Digitalizarea accentuată a economiei, dar și a altor domenii, precum administrația și serviciile publice, justiția, sistemul asigurărilor sociale și sănătatea, pe de o parte, dar și atacurile efectuate de hackeri, atacuri care exploatează vulnerabilitățile sistemelor informatice, au pus o presiune crescândă pe autoritățile statale în sensul găsirii unor soluții pentru limitarea acestor atacuri și a efectelor pe care le-ar putea produce prin adoptarea unor reglementări și înființarea unor instituții menite să asigure un grad ridicat de securitate cibernetică. Misiunea este cu atât mai grea cu cât asistăm la o superspecializare a criminalității cibernetice, la evoluția de la atacuri individuale la atacuri organizate de rețele internaționale ale heckerilor, de asociații ale acestora, amenințări hibride și dezinformare, vorbindu-se despre actori non statali, dar și, posibil, actori statali. Fenomenul nu a ocolit Europa, ci a lovit în instituții private și publice din statele europene, existând chiar suspiciuni de implicare în procesele electorale, blocând operațiuni economice, furnizarea de servicii esențiale, precum electricitate, apă, sănătate, operațiuni bancare, indisponibilizând site-uri, cauzând pierderi importante de date și fonduri, generând panică în rândul populației și prejudicii majore instituțiilor publice, private, furnizorilor, beneficiarilor, clienților. 2. Reglementări europene privind securitatea cibernetică Așa cum este și firesc, în cadrul Uniunii au fost adoptate norme privitoare la securitatea cibernetică. Criminalitatea cibernetică a determinat preocupare în cadrul instituțiilor europene, statele membre convenind un set de măsuri de combatere a acestei forme agresive de criminalitate. Așa s-a ajuns la elaborarea unui plan de acțiune pentru securitate cibernetică în UE. Directiva privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice (Directiva NIS) a fost primul act normativ european în această materie și a avut ca scop „consolidarea capacităților în materie de securitate cibernetică în întreaga Uniune, atenuarea amenințărilor la adresa rețelelor și a sistemelor informatice utilizate pentru a furniza servicii esențiale în sectoare-cheie și asigurarea continuității acestor servicii atunci când se confruntă cu incidente, contribuind astfel la securitatea Uniunii și la funcționarea eficace a economiei și a societății sale”[2], temeiul juridic al Directivei (UE) 2016/1148, cunoscută ca Directiva NIS, fiind articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), al cărui obiectiv este instituirea și funcționarea pieței interne prin consolidarea măsurilor de apropiere a normelor naționale[3]. Având în vedere amenințările cibernetice care ar fi putut afecta piața europeană, Directiva instituie măsuri de cooperare interstatală, dar și obligații de securitate pentru operatorii de servicii esențiale (în sectoare critice precum energia, transporturile, sănătatea și finanțele) și pentru prestatorii de servicii digitale (piețele on line, motoarele de căutare și serviciile de cloud). În anul 2018, Consiliul începe negocieri cu Parlamentul European pentru a ajunge la un acord vizând elaborarea unui regulament privind securitatea cibernetică și, tot în 2018, Consiliul a solicitat noi măsuri pentru consolidarea securității cibernetice ca urmare a atacurilor cibernetice împotriva Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice[4], cu sediul la Haga, actualizând cadrul politicilor europene pentru apărarea cibernetică, adoptat în 2014. Aceste preocupări au culminat cu adoptarea de către Consiliu, la 9 aprilie 2019, a Regulamentului privind securitatea cibernetică care prevede un sistem de certificare la nivelul UE, precum și înființarea Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA)[5]. În anul 2022, Uniunea Europeană a adoptat Directiva NIS revizuită (NIS 2), care a înlocuit directiva din 2016. Noile norme vizează asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate cibernetică în întreaga Uniune prin stabilirea unor mecanisme eficiente de cooperare interstatală, actualizarea listei sectoarelor și a activităților care fac obiectul obligațiilor în materie de securitate cibernetică, fiind incluse noi sectoare, stabilirea unor măsuri de gesionare a incidentelor de securitate cibernetică. În anul 2024, Consiliul adoptă Regulamentul privind reziliența cibernetică, dar și Pachetul pentru securitate cibernetică compus din Regulamentul pentru solidaritate cibernetică și o modificare a Regulamentului pentru securitate cibernetică, modificare care privește serviciile de securitate gestionate, document care scoate în evidență rolul crucial pe care îl au auditurile și auditorii în asigurarea securității cibernetice. Serviciul de securitate gestionat este definit ca fiind „un serviciu furnizat unei părți terțe care constă în desfășurarea sau furnizarea de asistență pentru activități legate de gestionarea riscurilor în materie de securitate cibernetică, cum ar fi gestionarea incidentelor, testele de rezistență la intruziuni, auditurile de securitate și consultanța, inclusiv consultanța de specialitate, în legătură cu asistența tehnică”[6]. Am ales să ne oprim asupra normelor cu relevanță deosebită pentru securitatea cibernetică, dar cadrul normativ al UE privind acest domeniu, inclusiv în ceea ce privește combaterea criminalității cibernetice, este mult mai larg, cuprinzând politici și strategii complexe[7]. La finalul acestei secțiuni am dori să punctăm faptul că Bucureștiul a fost ales ca sediu pentru Centrul de Competențe European Industrial, Tehnologic și de Cercetare în materie de Securitate Cibernetică (European Cybersecurity Competence Centre), cu rol de coordonare a cercetării și inovării, inclusiv prin proiecte comune în acest domeniu de vârf și aflat într-o dinamică continuă și accelerată. Centrul se află în Campusul Universității Politehnice București[8]. 3. Auditul și auditorul de securitate cibernetică în România – foaie de parcurs potrivit legislației naționale Procedurile de control și certificare a datelor s-au născut din nevoia de încredere, iar auditul sistemelor informatice, intern și extern, reprezintă o garanție a securității mediului informatizat[9], confirmând nivelul de încredere ori sporindu-l prin detectarea vulnerabilităților, soluțiile propuse pentru remedierea lor și activitățile de follow up. Impactul tehnologiei informației asupra economiei a determinat evoluția acestei activități, de la una secundară, conexă auditului financiar-contabil, la una de sine stătătoare, impunând definitiv profesia de auditor al sistemelor informatice (SI) în ansamblul profesiilor liberale. Activitatea auditorilor este una furnizoare de încredere, dar pentru a fi contractată în vederea desfășurării, clientul auditorului, instituția care urmează să fie auditată, trebuie primordial să aibă încredere în competențele, profesionalismul, integritatea, independența, obiectivitatea, neutralitatea și confidențialitatea de care este susceptibil de a da dovadă auditorul pe parcursul misiunii de audit, cât și după finalizarea lui. Acesta este motivul pentru care au apărut asociațiile profesionale ale auditorilor SI[10], organisme care stabilesc, desigur în acord cu legislația în vigoare, regulamentul de defășurare a profesiei, codul etic aplicabil, drepturi și obligații, accesul în profesie, atestări și autorizări, standarde, ghiduri, coduri de bune practici, sancțiuni disciplinare, inclusiv excluderea. Rolul acestor norme este acela de apăra profesia, credibilitatea, onorabilitatea și buna reputație a auditorilor. Asociațiile auditorilor SI țin evidența membrilor activi, inactivi, excluși, apără drepturile membrilor și reprezintă comunitatea acestor profesioniști în plan național și internațional. Globalizarea comerțului mondial, noile tendințe din economie, apetitul românilor pentru comunicare pe internet și din ce în ce mai mult pentru cumpărături de pe platforme globale de comerț electronic și, nu în ultimul rând, calitatea de stat membru UE, au generat o nevoie crescândă de interconectivitate prin intermediul sistemelor informatice. Aceasta a adus plusuri, dar și grija pentru securitatea acestor sisteme, a comunicațiilor și operațiunilor realizate. Dacă atacurile cibernetice au vizat la început alte state membre ale UE, în ultimii ani, România s-a confruntat și ea cu asemenea atacuri care au vizat persoane fizice, firme, dar și, din ce în ce mai des, instituții publice[11]. Preocuparea pentru securitatea cibernetică a trecut din zona privată, de la indivizi și firme, în zona publică, presiunea pentru găsirea unor soluții legislative și instituționale rapide și eficiente fiind din ce în ce mai mare. În acest sens, au fost adoptate o serie de acte normative, în acord cu cele europene, care să faciliteze comunicațiile și comerțul online, dar și pentru a crește nivelul de securitate cibernetică[12]. Dintre acestea, esențiale pentru securitatea cibernetică, auditul și auditorul de securitate cibernetică sunt: • Hotărârea Guvernului nr. 271/2013 pentru aprobarea Strategiei de Securitate Cibernetică a României (SNSC) și a Planului de acțiune la nivel național privind implementarea SNSC, abrogată de Hotărârea Guvernului nr.1321 din 30 decembrie 2021 privind aprobarea Strategiei de securitate cibernetică a României, pentru perioada 2022-2027, precum și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de securitate cibernetică a României, pentru perioada 2022-2027; • Legea nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice denumită și Legea NIS și care transpune în legislația internă Directiva UE 2016/1148 (NIS) a Parlamentului European și a Consiliului privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în UE; • Ordinul nr. 559/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea și verificarea auditorilor de securitate cibernetică; • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 104/2021 privind înființarea Directoratului Național de Securitate Cibernetică; • Legea nr. 58/2023 privind securitatea și apărarea cibernetică a României, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil; • Legea nr. 124/2025 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2024privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil. Legea NIS, așa cum prevede la art. 1, „stabilește cadrul juridic și instituțional, măsurile și mecanismele necesare în vederea asigurării unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice și a stimulării cooperării în domeniu”. Totodată, definește noțiuni specifice, stabilește principiile aplicabile securității cibernetice, domeniile/operatorii cărora li se aplică, obligațiile instituțiilor publice cu rol în securitatea cibernetică, dar și pe cele ale operatorilor privați vizați de lege, cerințe minime de securitate, cadrul de cooperare cu instituțiile naționale și europene pentru asigurarea unui climat cibernetic sigur. Legea NIS se aplică operatorilor de servicii esențiale, definite la art. 6, precum și furnizorilor de servicii digitale, definite la art. 3 alin. (1) lit. c), a căror evidență o ține autoritatea competentă la nivel național, inițial CERT-RO, apoi, ca urmare a unei modificări legislative, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC)[13], prin Registrul Operatorilor de Servicii Esențiale (OSE)[14], cu precizarea că legea impune autorității competente la nivel național obligația de a înființa, întreține și actualiza periodic, cel puțin o dată la doi ani, acest Registru. În Anexa legii, sunt specificate sectoarele de activitate și tipurile de activități care se circumscriu serviciilor esențiale, respectiv energie (electricitate, petrol, gaze naturale), transport (aerian, feroviar, pe apă, rutier), sectorul bancar, infrastructuri ale pieței financiare, sectorul sănătății, furnizarea și distribuirea de apă potabilă, infrastructura digitală[15]. Potrivit Legii NIS, DNSC stabilește normele tehnice care trebuie respectate de destinatarii legii și poate declanșa activități de control la operatorii care au notificat producerea unui incident de securitate cibernetică. Operatorii de servicii esențiale și furnizorii de servicii digitale pot înființa echipe de intervenție în caz de incidente de securitate informatică la nivel propriu ori sectorial (CSIRT), o asemenea echipă fiind înființată și în cadrul DNSC, este vorba despre CSIRT național. Echipele CSIRT sunt supuse autorizării și controlului DNSC. Capitolul V al legii, intitulat Audit și autorizare, cuprinde norme privitoare la auditul și auditorul „de securitate a rețelelor și sistemelor informatice”, definind la art. 31 auditorul drept: „persoana fizică sau persoana juridică ce realizează audit de securitate a rețelelor și sistemelor informatice, adică desfășoară acea activitate prin care se realizează o evaluare sistematică a tuturor politicilor, procedurilor și măsurilor de protecție implementate la nivelul rețelelor și sistemelor informatice, în vederea identificării disfuncțiilor și vulnerabilităților și a furnizării unor soluții de remediere a acestora”. Din economia dispozițiilor primei secțiuni a acestui capitol rezultă că auditorii de securitate a rețelelor și sistemelor informatice pot realiza audit permanent (continuu) la diferite entități, în calitate de angajați ai acestora sau în calitate de persoană fizică ori juridică independentă, pe bază de contract de prestări servicii. Auditul poate fi realizat și doar spontan, la cererea instituției care urmează să fie auditată, tot pe bază de contract prestări servicii. Pentru a realiza însă audituri în calitate de persoană fizică sau persoană juridică la operatorii de sevicii esențiale sau furnizorii de servicii digitate, ei trebuie să fie atestați de DNSC și să se supună supravegherii acestei autorități. Ei vor desfășura următoarele audituri: • la operatorii de servicii esențiale pentru a constata îndeplinirea cerințelor minime de securitate pentru ca aceștia să poată fi înscriși în Registrul Registrul Operatorilor de Servicii Esențiale (OSE), la cererea acestora; operatorii au obligația de transmitere a rezultatului auditului DNSC; • la operatorii de servicii esențiale pentru a constata punerea în aplicare a cerințelor minime de securitate, ca urmare a deficiențelor constatate de controalele efectuate de DNSC; operatorii au obligația de transmitere a rezultatului auditului DNSC, neîndeplinirea acestei obligații constituind contravenție; • la furnizorii de servicii digitale pentru a constata punerea în aplicare a cerințelor minime de securitate, la cererea acestora; rezultatele auditului vor fi transmise de beneficiarul auditului către DNSC. De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) lit. i), operatorii de sevicii esențiale au obligația să asigure de îndată răspunsul la incidentele de securitate survenite, să restabilescă în cel mai scurt timp funcționarea serviciului la parametrii dinaintea incidentului și să realizeze auditul de securitate pentru (deși legea nu precizează) a îndeplini cerințele minime de securitate, neîndeplinirea acestei obligații constituind contravenție. Iată că legea NIS pune în lumină această nouă profesie liberală pentru economia românească, sporindu-i, prin atribuțiile acordate, nu numai vizibilitatea, ci și autoritatea, dar și responsabilitatea. Și dacă până la adoptarea acestei legi se vor fi făcut audituri de securitate, la solicitarea voluntară a unor operatori economici, de la intrarea în vigoare a Legii NIS anumiți operatori economici sunt obligați să recurgă la asemenea audituri. Aceasta înseamnă o perspectivă de creștere a cererii de audituri de securitate, dar și de creștere și consolidare a acestui corp profesional[16]. Estimam în discuțiile cu studenții de la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, Specializarea Informatică, la cursul de Audit SI, sfătuindu-i să se gândească la un parcurs profesional care să-i conducă spre această activitate, că, în timp, spectrul domeniilor și activităților care vor fi supuse auditării se va lărgi având în vedere dinamica domeniului informatic, dar și a criminalității informatice. Schimbările preconizate au venit repede prin adoptarea Reglementărilor NIS 2, în acord cu normele europene, la care ne vom referi pe parcursul articolului. Reglementarea acestei noi profesii de auditor a venit odată cu adoptarea Ordinului nr. 559/2021 al Secretarului General al Guvernului privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea și verificarea auditorilor de securitate cibernetică, act normativ care reglementează atestarea, condiții de atestare, certificările pe care solicitanții trebuie să le dețină, tipurile de atestate, dosarele pe care trebuie să le depună, termene, obligații post atestare, suspendarea și revocarea atestatului de auditor de securitate cibernetică, desfășurarea activității auditorilor și a misiunii de audit, verificarea activității auditorilor de securitate cibernetică și aplicarea sancțiunilor, evidența auditorilor prin Registrul Național al Auditorilor de Securitate Cibernetică. Potrivit art. 1 alin. (1), Regulamentul se aplică auditorilor de securitate cibernetică pentru auditarea rețelelor și sistemelor informatice ce susțin servicii esențiale ori furnizează servicii digitale în condițiile Legii NIS. Regulamentul definește auditorul de securitate cibernetică drept „persoană fizică atestată sau persoană juridică cu personal atestat care realizează activități de auditare a rețelelor și sistemelor informatice ce susțin servicii esențiale sau furnizează servicii digitale, conform reglementărilor și bunelor practici în domeniu” [art. 2 alin. (2) lit. a)]. Anexa nr. 13 a Regulamentului cuprinde Codul Etic al auditorului de securitate cibernetică pe care sunt obligați să-l respecte toți auditorii atestați să exercite această profesie, potrivit art.20 alin. (1) din Regulament. Codul etic al auditorului de securitate cibernetică „reprezintă un ansamblu de principii și reguli de conduită care trebuie să guverneze activitatea auditorului de securitate cibernetică” (art. 1 din Codul etic), scopul lui fiind acela de a asigura „cadrul etic necesar desfășurării activității de auditor de securitate cibernetică, astfel încât acesta să își îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine și în mod imparțial îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii” entității auditate (art. 3 din Codul etic). Codul etic reglementează în două capitole distincte principiile și regulile de conduită aplicabile exercitării acestei profesii. Nu vom insista asupra dispozițiilor regulamentului întrucât acestea au fos analizate deja în alte articole[17]. Punctăm însă că, potrivit Regulamentului, DNSC ține evidența auditorilor de securitate cibernetică atestați să efectueze audituri la operatorii de servicii esențiale ori care furnizează servicii digitale în condițiile Legii NIS prin Registrului național al auditorilor de securitate cibernetică. Registrul se constituie în format electronic pe variantele de atestare prezentate (persoane fizice și juridice) și cuprinde date și informații cu privire la auditorii de securitate cibernetică atestați, revocați sau suspendați din profesia de auditor de securitate cibernetică. În baza Registrului național al auditorilor de securitate cibernetică, DNSC elaborează, actualizează în permanență și publică pe site-ul instituției Lista auditorilor de securitate cibernetică – persoane fizice și Lista auditorilor de securitate cibernetică – persoane juridice. Observăm că domeniul este considerat atractiv de specialiștii în domeniu, observația fiind susținută de numărul în creștere de auditori de securitate cibernetică persoane jurice și fizice[18]. Observăm o schimbare a terminologiei folosite, de la audit și auditor al rețelelor și sistemelor informatice la audit și auditor de securitate cibernetică. După Directiva NIS 2 A Uniunii Europene (2022), cadrul juridic național se modifică și el prin adoptarea Reglementărilor NIS 2, respectiv a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil și a Legii nr.124/2025 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil. În acord cu modificările europene, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 155/2024 redefinește cadrul juridic și instituțional al securității cibernetice în România. Asemănător Legii NIS, ordonanța stabilește obiective, scopuri, principii, reiterându-le pe cele din Legea NIS, dar și adăugând, spre exemplu, la principiile aplicabile domeniului, alături de principiile responsabilității și conștientizării, proporționalității, cooperării și coordonării, pe cele ale minimizării efectelor și satisfacerii interesului public, vădind de plano o nouă viziune asupra gestionării riscurilor de securitate cibernetică. Totodată, redefinește noțiuni și stabilește domeniul de aplicare, lărgindu-l față de reglementarea Legii NIS. Astfel, reglementarea se aplică entităților esențiale și importante înființate și înregistrate pe teritoriul României, actul normativ cuprinzând reguli și pentru cele înființate în cadrul UE, dar și pentru cele înființate în state terțe, nemembre UE. Acestea sunt definite la art. 5-10 și cuprinse în Anexele 1 și 2 ale actului normativ. Remarcăm că față de reglementarea anterioară, sunt incluse pe listă, spre exemplu, distribuitorii autorizați, comercianții en gros și en detail de medicamente, producția, prelucrarea și distribuția de alimente, ape uzate, administrația publică, servicii poștale și de curierat, gestionarea deșeurilor, cercetare[19]. Evidența acestora este ținută în continuare de DNSC prin Registrul entităților esențiale și importante. Ordonanța reglementează activitatea de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică, punând accentul pe raportare, acțiuni de minimizare a riscurilor, de restabilire a cerințelor de securitate, inclusiv prin cooperare între entitățile cărora li se aplică reglementarea. Constatăm, față de reglementarea anterioară, o mai mare preocupare pentru cooperare între entitățile destinare ale normelor, inclusiv prin echipele CSIRT, între acestea și autoritatea competentă la nivel național, care continuă să fie DNSC, între DNSC și instituțiile europene cu atribuții în materie, în ideea răspuns prompt, eficient, minimizare a riscurilor și a efectelor incidentelor de securitate cibernetică, reluării activității, dar și în scop preventiv. Sunt reglementate atribuțiile DNSC care continuă să fie pivotul securității cibernetice în România. De remarcat că deși ordonanța nu se aplică instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, altor instituții, aidoma Legii NIS, Legea nr. 58/2023 privind securitatea și apărarea cibernetică a României, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative reglementează importante competențe acestora în domeniul securității cibernetice. Iată că resursa umană valoroasă, calificată în securitate cibernetică este importantă pentru sectorul privat și devine vitală pentru sectorul public. Cum va fi atrasă această resursă? Aceasta este o altă problemă de analizat. Capitolul VII al Ordonanței, intitulat Supraveghere, verificare și control cuprinde dispoziții privitoare la auditul și auditorii de securitate cibernetică. DNSC poate dispune, în temeiul atribuțiilor sale de supraveghere și control, efectuarea de audituri de securitate periodice, conform planului anual adoptat, dar și audituri ad-hoc, ambele tipuri de audit realizate de un auditor de securitate cibernetică atestat. În cazul auditului ad-hoc, entitatea care urmează să fie auditată poate alege auditorul. Auditul ad-hoc are caracter excepțional și se recurge la el în doar situațiile prevăzute la art. 57 alin. (2). Cu prilejul auditurilor periodice se realizează „o evaluare sistematică a tuturor politicilor, procedurilor și măsurilor de protecție implementate la nivelul unor rețele și sisteme informatice, în vederea identificării disfuncționalităților și vulnerabilităților și recomandării măsurilor de remediere a acestora” [art. 46 alin. (7)]. Dacă auditul constată încălcarea dispozițiile Ordonanței, DNSC aplică avertisment sau amendă contravențională și poate să informeze persoanele cărora entitatea auditată le prestează un serviciu sau cu care desfășoară activități, dacă acestea au fost sau pot fi afectate de o amenințare cibernetică semnificativă, cu privire la caracterul amenințării și măsurile de protecție sau de remediere pe care persoanele afectate le pot adopta în vederea prevenirii producerii incidentului semnificativ sau în vederea remedierii acestuia. Dacă aceste măsuri nu au efectul scontat, în funcție de gravitatea abaterii, DNSC poate lua măsuri mai severe, precum suspendarea temporară a certificării sau a autorizării entității auditate, pentru o parte sau pentru toate serviciile relevante furnizate sau pentru activitățile relevante desfășurate de entitatea respectivă sau să sesizeze autoritățile, instituțiile sau entitățile competente pentru a impune interdicția temporară de a exercita funcția de conducere la nivel de director executiv sau de reprezentant legal în entitatea în cauză. De remarcat că ordonanța, la fel ca Legea NIS, în acord cu normele europene, nu prevede sancțiuni penale, dar aceasta nu înseamnă că răspunderea penală nu poate fi atrasă conform normelor penale în vigoare dacă faptele săvârșite întrunesc condițiile prevăzute în acele norme. În termen de cel mult 5 zile de la finalizarea oricărui audit de securitate cibernetică, entitatea auditată transmite către DNSC și, după caz, autorității competente sectorial rezultatele acestuia, costurile generate de auditul de securitate cibernetică, inclusiv cel ad-hoc, fiind suportate de către entitatea auditată. Dacă auditul constată deficiențe, entitatea auditată este obligată să urmeze recomandările formulate de auditor, să formuleze un plan de măsuri de remediere și să comunice DNSC atât planul de măsuri, cât și implementarea acestuia și corectarea deficiențelor. Auditul de securitate cibernetică se efectuează de auditori atestați DNSC, toate dispozițiile Ordinul nr. 559/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea și verificarea auditorilor de securitate cibernetică fiind aplicabile, nefiind modificate de ordonanța analizată. Auditul de securitate cibernetică este definit la art. 2 lit. d) din Legea nr. 58/2023 privind securitatea și apărarea cibernetică a României, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ca fiind activitatea „prin care se realizează o evaluare sistematică a tuturor politicilor, procedurilor și măsurilor de protecție implementate la nivelul unor rețele și sisteme informatice, în vederea identificării disfuncționalităților și vulnerabilităților și furnizării unor soluții de remediere a acestora” și, în consecință, auditorul de securitate cibernetică este persoana care desfășoară aceste activități, nemaifiind încorsetat de dispozițiile legii, dar este atestat să efectueze audituri, potrivit legislație în vigoare în prezent, la entități esențiale și importante. Ordonanța cuprinde și interdicții pentru auditori, asemănător legii NIS, singura diferență constând în schimbarea destinatarilor auditurilor din furnizori de servicii esențiale și digitale în entități esențiale și importante. Astfel, nu pot realiza audit de securitate cibernetică [art.58 alin. (3)]: „a) auditorii atestați care asigură în mod curent servicii de securitate cibernetică ori servicii de tip CSIRT entităților esențiale sau entităților importante în cauză ori sunt angajați ai acestora; b) auditorul care are un contract de prestări servicii pentru rețeaua sau sistemul supus auditului aflat în desfășurare la momentul la care se efectuează auditul sau într-un termen mai mic de un an; c) auditorul care a mai efectuat 3 audituri consecutive la aceeași entitate esențială sau entitate importantă.” Dacă citim cu atenție această dispoziție găsim alte motive pentru care numărul auditorilor de securitate cibernetică a crescut. Auditorii care asigură auditul continuu, cei care sunt în curs de desfășurare a unui audit sau au desfășurat unul în ultimul an ori care au efectuat 3 audituri consecutive la entitatea esențială sau importantă care urmează să fie subiectul auditului periodic sau ad hoc, nu pot să-l realizeze. Auditorul de securitate cibernetică nu poate să fie ca avocatul, avocatul firmei sau al casei, ci trebuie să-și lărgească portofoliul clienților. În afara auditurilor efectuate la solicitarea DNSC, a firmelor sau altor entități, auditorul de securitate cibernetică poate fi și furnizor de servicii gestionate, furnizor de servicii de securitate gestionate, poate asigura răspunsurile la incidente de securitate cibernetică, deci activități multiple și complexe, desigur dacă are certificările necesare pentru a efectua aceste servicii. Reglementarea obligă auditorii de securitate cibernetică să-și desfășoare activitatea conform standardelor naționale, europene și internaționale și să respecte Regulamentul și Codul de etică adoptat de DNSC și, atenție, de Corpul auditorilor de sisteme informatice din România. Acestea ar fi reglementările esențiale care au relevanță deosebită pentru auditul și auditorul de securitate cibernetică, dispozițiile ordonanței fiind însă ample. Legea nr. 124/2025 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil aduce modificări punctuale ordonanței pe care o aprobă, inclusiv domeniilor și activităților cărora li se aplică Reglementările NIS 2, respectiv Anexei 1 la sănătate și infrastructură digitală și Anexei 2 la alimente. În final, precizăm că din întreaga Reglementare NIS 2 transpare preocuparea pentru protecția datelor cu caracter personal, a datelor și secretelor operatorilor care sunt destinatari ai acestora și care se supun supravegherii, controalelor și auditurilor dispuse de DNSC sau CSIRT-uri, comunică date potrivit legii, pun la dispoziția organelor de control sau audit documente, date, informații pentru care aceștia sunt obligați la păstrarea confidențialității. Această preocupare rezultă din mai multe prevederi, dar am puncta-o pe cea de la art. 10 potrivit căreia: ,,(1) Determinarea impactului generat de perturbarea serviciului furnizat de entitate, se realizează în funcție de: a) impactul asupra drepturilor și libertăților fundamentale; b) impactul asupra economiei naționale; c) impactul asupra sănătății și vieții persoanelor; d) impactul financiar; e) impactul asupra apărării, ordinii publice și securității naționale; f) impactul transsectorial sau transfrontalier. (2) Criteriile prevăzute la alin. (1), pragurile corespunzătoare acestora și metodologia de evaluare a nivelului de risc al entităților se stabilesc prin ordin al directorului DNSC.” Iată că drepturile și libertățile fundamentale cu care am început articolul se regăsesc în aceaste reglementări atât de tehnice și trebuie protejate prin respectarea codurilor etice de desfășurare a activităților specifice securității cibernetice: dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, la viață privată, secretul profesional, de comerț, industrie, secretul corespondenței, ca să enumerăm doar câteva. 4. Perspectivele profesiei de auditor de securitate cibernetică în România Încheiem această foaie de parcurs cu reglementările care privesc constituirea unui Corp al auditorilor de securitate cibernetică. Ce poate aduce nou această instituție? Ordonanța prevede constituirea unei asociații profesionale a auditorilor de securitate cibernetică cu rol de reglementare, atestare, supraveghere a activității acestora. Astfel, potrivit art. 59: „(1) În vederea atribuirii și retragerii atestatului de auditor de securitate cibernetică, precum și pentru organizarea și coordonarea activității de audit de securitate cibernetică se înființează Corpul Auditorilor de Sisteme Informatice din România prin hotărâre de Guvern elaborată de către DNSC, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Corpul Auditorilor de Sisteme Informatice din România se organizează și va funcționa ca organizație profesională de utilitate publică fără scop lucrativ, cu personalitate juridică, în coordonarea DNSC. (3) Corpul Auditorilor de Sisteme Informatice din România are ca obiect principal de activitate reglementarea standardelor, cât și a Codului de etică pentru practica profesională a auditului de securitate cibernetică și monitorizarea continuă a activităților de audit de sisteme informatice în România. (4) Structura organizatorică a Corpului Auditorilor de Sisteme Informatice din România se aprobă prin ordin al directorului DNSC. (5) DNSC coordonează activitatea de elaborare a regulamentelor de organizare și funcționare și de ordine interioară. (6) Corpul Auditorilor de Sisteme Informatice din România poate avea în structură subunități cu sau fără personalitate juridică, departamente, secții și poate dobândi calitatea de asociat sau de acționar fondator în cadrul altor societăți comerciale ori structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate”. Înțelegem că DNSC va coordona activitatea de constituire a acestui Corp și că va aproba inclusiv structura organizatorică a acestuia, regulamentele de funcționare și ordine interioară. Acest Corp se va afla în coordonarea DNSC, iar auditorii de securitate cibernetică vor avea, probabil, un statut asemănător experților judiciari care desfășoară o activitate conexă justiției, fiind autorizați de Ministerul Justiției. Corpul va fi o organizație fără scop lucrativ, non profit, potrivit art. 59 alin. (2), iar alin. (6) prevede că acesta poate avea calitatea de asociat sau acționar fondator în alte societăți comerciale, care sunt însă asocieri constituite în scopul obținerii de profit. Probabil este o eroare de exprimare, pentru că asocierea nu poate și pro și non profit. Tot alin. (6) prevede că acest Corp se poate asocia la alte structuri organizatorice dacă aceasta servește realizării obiectului de activitate, adică auditului de securitate cibernetică. Potrivit acestor reglementări, înțelegem că acest Corp al Auditorilor de Sisteme Informatice din România va prelua de la DNSC toată activitatea de reglementare, atestare, supraveghere, stabilire a standardelor și specificațiilor aplicapile activității, probabil va ține și Registrul auditorilor de securitate cibernetică persoane fizice și juridice. Dar cum rămâne cu caracterul de profesie liberală? Accesul în acest Corp se face pe bază de atestare și dă dreptul de a efectua audit de securitate cibernetică potrivit legislației, acum la entități esențiale și importante, în viitor posibil într-o arie mai extinsă. Acești auditori au însă calificarea și certificările necesare pentru a desfășura audit de securitate cibernetică și la alți operatori și de a efectua și alte audituri decât cele solicitate de DNSC și pentru care sunt aleși de client sau numiți de DNSC. Deci aria lor de activitate este mult mai largă decât cea prevăzută de lege. Ei s-ar putea costitui într-o asociație de drept privat care sa le promoveze și apere interesele, prestigiul profesional, care să elaboreze standarde, norme etice, sa țină evidența tuturor auditorilor de securitate cibernetică, nu numai a celor atestați de DNSC, să reprezinte acești profesioniști pe plan național și internațional, după modelul altor asociații constituite la nivel internațional ori a altor profesii liberale la nivel național, spre exemplu Ordinul Arhitecților din România. O nouă profesie și de ce nu și o nouă asociație profesională care ar putea coopera, în interesul profesiei, cu DNSC și Corpul Auditorilor de Sisteme Informatice din România. Poate Ordinul auditorilor de securitate cibernetică sau Asociația auditorilor de securitate cibernetică din România, posibile denumiri. Concluzii După acest articol itinerant, așteptăm reglementarea promisă pentru Corpul Auditorilor de Sisteme Informatice din România și probabil un nou Regulament și Cod etic pentru auditoriii de securitate cibernetică pentru le analiza. Potrivit art. 59 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 155/2024, Corpul Auditorilor de Sisteme Informatice din România se va înființa, „hotărâre de Guvern elaborată de către DNSC, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare ordonanței”. Dacă avem în vedere că Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1332 din 31 decembrie 2024 și că regula de intrare în vigoare este de 3 zile de la publicare, aceasta înseamnă că până cel mai târziu la începutul lunii ianuarie 2027 va trebui să fie adoptată reglementarea privitoare la acest Corp. Totodată Strategia și Planul de acțiune pentru securitate cibernetică sunt adoptate pentru perioada 2022-2027 și deci, cel mai probabil, vor fi adoptate noi acte normative în acest sens în cursul anului 2027. Observăm, în final, că desfășurarea activității cu ajutorul sistemelor informatice, implementarea și utilizarea lor, activitatea de control și audit se raportează nu numai la standarde și bune practici, ci din ce în ce mai mult și mai strict la legislația națională și europeană referitoare la securitate cibernetică, certificarea conformității, criminalitate cibernetică, protecția datelor cu cracter personal, ca să dăm doar câteva exemple. Identificăm un domeniu caracterizat printr-o accentuată interdisciplinaritate, un domeniu extrem de viu, dinamic, complex, subtil, incitant. Am putea să sintetizăm: Tehnologie & Drept. [spacer style="2"]

[1] Sintagma „națiuni civilizate” a fost folosită în art. 38 al Statutului Curții Internaționale de Justiție, Statut care face parte integrantă din Carta Națiunilor Unite. Potrivit art. 38 alin. (1) lit. c), Curtea, în misiunea sa de a soluționa diferendele internaționale, va aplica principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. Pentru detalii privind istoricul CIJ, organ principal ONU, și dispozițiile Stautului CIJ, a se vedea, https://www.icj-cij.org/history; https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/19362. Sintagma este folosită și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată în cadrul Consiliului Europei, cunoscută drept Convenția europeană a drepturilor omului, care la art.7 privitor la pedepse prevede că: „Prezentul articol nu va aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane vinovate de o acțiune sau de o omisiune care, în momentul săvârșirii sale, era considerată infracțiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate”. Pentru detalii privind dispozițiile Convenției (forma consolidată), a se vedea https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/175187. [2] Directiva (UE) 2022/2555 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în Uniune, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 și a Directivei (UE) 2018/1972 și de abrogare a Directivei (UE) 2016/1148 (Directiva NIS 2), Preambul, pct.1. [3] Idem, pct.4. [4] Pentru detalii privind această operațiune, a se vedea https://www.armscontrol.org/act/2018-11/news/russia-charged-opcw-hacking-attempt ; https://english.defensie.nl/topics/c/cyber-security/russian-cyber-operation [5] https://www.enisa.europa.eu/. [6] Regulamentul (UE) 2025/ 37 de modificare a Regulamentului (UE) 2019/881 în ceea ce privește serviciile de securitate gestionate, art. 1 alin. (2) lit. b). [7] Pentru detalii, a se vedea, spre exemplu, https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/cybersecurity/. [8] Pentru detalii privind acest Centru, a se vedea https://cybersecurity-centre.europa.eu/index_en. [9] Pentru detalii, a se vedea, spre exemplu, Ramona Ciobanu, Tendințe actuale în activitatea de audit. Auditul sistemelor informatice, în Revista Universul Juridic nr.2/2022,  http://revista.universuljuridic.ro/tendinte-actuale-activitatea-de-audit-auditul-sistemelor-informatice/. [10] Pentru detalii, a se vedea, spre exemplu, Ramona Ciobanu, Rolul organizațiilor internaționale în elaborarea standardelor de audit al securității cibernetice, în Revista Universul Juridic nr. 3/2022,  http://revista.universuljuridic.ro/rolul-organizatiilor-internationale-elaborarea-standardelor-de-audit-al-securitatii-cibernetice/. [11] Aceste atacuri au vizat, spre exemplu, Parlamentul, diferite ministere, alte autorități și instituții publice, chiar Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică, furnizorii de servicii publice, inclusiv sănătate, ultimul atac major fiind asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la data de 15 iulie 2026. Atacatorii au criptat și șters o parte din serverele care rulau aplicațiile agenției astfel încât toate sistemele ANCPI, de la cea de cadastru și carte funciară, e-Terra, până la adresele de e-mail instituționale au devenit inoperabile. [12] Pentru detalii privind normele relevante succesive adoptate, a se vedea, spre exemplu, Ramona Ciobanu, Reglementarea exercitării profesiei de auditor de securitate cibernetică în România, în Revista Universul Juridic nr. 7/2022,  http://revista.universuljuridic.ro/reglementarea-exercitarii-profesiei-de-auditor-de-securitate-cibernetica-romania/. [13] La data de 17 septembrie 2021 a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.104/2021 privind înființarea Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, cu personalitate juridică, finanţat integral din bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, având responsabilități privind securitatea cibernetică a spaţiului cibernetic naţional civil. CERT-RO se desfiinţează la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, iar DNSC preia activităţile, atribuţiile şi personalul CERT-RO, inclusiv atribuțiile de atestare și verificare a exercitării auditului de securitate cibernetică, domeniu în care este acum autoritate competentă la nivel național. Iată că după înființarea, în anul 2019, a agenției europene responsabilă cu securitatea cibernetică, ENISA, în 2021 este constituită și autoritatea competentă la nivel național, DNSC. [14] Registrul care face parte din categoria documentelor clasificate, din clasa Secrete de Serviciu. [15] Forma de bază și cea consolidată a Legii NIS, inclusiv Anexa, poate fi consultată la https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/210229?isFormaDeBaza=True&rep=True. [16] Profesia de auditor de securitate cibernetică a fost introdusă în Clasificarea ocupațiilor din România (COR), având codul COR 252906, alături expert în securitate cibernetică (COR 252904), expert în investigații digitale (COR 252905), consultant în securitate cibernetică (COR 252907), administrator de securitate în domeniul TIC (COR 252908), expert în criminalistică informatică (COR 252909), am selectat doar câteva dintre ocupațiile care au legătură cu domeniul IT. A se vedea în acest sens Ordinul nr.38/82/2022 privind modificarea și completarea Clasificării ocupațiilor din România - nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011, https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/251587. [17] A se vedea, în acest sens, Ramona Ciobanu, Reglementarea exercitării profesiei de auditor de securitate cibernetică în România, în Revista Universul Juridic nr. 7/2022,  http://revista.universuljuridic.ro/reglementarea-exercitarii-profesiei-de-auditor-de-securitate-cibernetica-romania/. Ramona Ciobanu, Codul etic al auditorului de securitate cibernetică. Reglementări interne și internaționale, în Revista de etică și deontologie Vol. 2, Nr. 1/2022, https://ethicsprouniversitaria.ro/index.php/ead/article/view/42. [18] Astfel conform datelor cuprinse în listele DNSC, dacă la 26.11.2025 erau 66 de auditori de securitate cibernetică persoane juridice și 142 persoane fizice, la data de 31.07.2026 erau înregistrați 85 de auditori de securitate cibernetică persoane juridice și 173 persoane fizice. Din cei 85 auditori persoane juridice atestați în 2026, doar 14 sunt atestați în 2021 și 31 de auditori persoane fizice atestați în același an! Iată, în câțiva ani ce corp profesional solid s-a format. Aceasta înseamnă concurență în domeniu și nu poate decât să ne bucure. A se vedea în acest sens; https://www.dnsc.ro/vezi/document/lista-asc-pj-26-11-2025; https://www.dnsc.ro/vezi/document/lista-asc-pf-26-11-2025 ; https://www.dnsc.ro/pagini/auditori-de-securitate-cibernetica. [19] A se vedea în acest sens Anexa 1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 155/2024.

13. Repere privind corelația dintre evaziunea fiscală şi spălarea banilor

Asocierea dintre evaziunea fiscală şi spălarea banilor a devenit, în practica judiciară română, o constantă a cauzelor din materia criminalităţii economice. Explicaţia este, în bună măsură, una firească: sumele sustrase de la plata obligaţiilor fiscale rămân la dispoziţia făptuitorului şi urmează, de regulă, un traseu financiar destinat să le confere aparenţa de legalitate.

14. Punerea în executare a popririi asigurătorii. Aspecte teoretice și practice

1. Considerații generale privind poprirea asigurătorie Potrivit art. 970 C. proc. civ., poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite la art. 953. Așadar, scopul popririi asigurătorii este limitat la indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale pe care un terț le datorează debitorului urmărit. Așa cum se poate observa cu ușurință din reglementările legale, sechestrul asigurător[1] și poprirea asigurătorie sunt două măsuri asigurătorii care au foarte multe elemente comune, deosebirea esențială între acestea constă în aceea că, în cazul popririi asigurătorii sunt indisponibilizate sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri incorporale, iar în cazul sechestrului asigurător, bunuri mobile sau imobile. De regulă, într-o poprire intervin trei subiecți de drept și se stabilesc tot atâtea raporturi juridice. Deci, subiectele popririi sunt: creditorul urmăritor, denumit creditor poprit, debitorul urmărit, denumit şi debitor poprit, şi terțul poprit. Între acești subiecți se stabilesc următoarele raporturi juridice: un raport de creanță între creditorul popritor şi debitorul poprit; un raport de aceeași natură între debitorul poprit (care aici are rolul de creditor al terțului) şi terțul poprit; un raport procesual între creditorul popritor şi terțul poprit, care ulterior, prin efectul validării popririi, atunci când este necesar, se transformă într-un raport de creanță[2]. În prezent, poprirea asigurătorie şi poprirea sunt două instituții de drept procesual civil distincte, între care există deferențe semnificative[3], și anume: – poprirea asigurătorie este o măsură asigurătorie, ce are drept scop indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare şi a altor bunuri incorporale, în timp ce poprirea este o formă de executare silită indirectă prin care sunt valorificate acestea; – pentru înființarea popririi asigurătorii trebuie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 953 C. proc. civ., iar în cazul popririi este necesară existența unui titlu executoriu; – în cazul popririi asigurătorii, terțul poprit doar indisponibilizează sumele de bani, în timp ce, în cazul popririi prevăzute de art. 787 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., poate să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia. Potrivit art. 971 C. proc. civ., soluționarea cererii, executarea măsurii, desființarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispozițiilor art. 954-959, care se aplică în mod corespunzător. Prin urmare, se poate observa că procedura popririi asigurătorii este aproape identică cu cea a sechestrului asigurător[4]. Astfel, cu privire la condițiile de înființare a popririi asigurătorii, sunt aplicabile dispozițiile art. 953 C. proc. civ., la care face trimitere expresă art. 970 C. proc. civ., și anume: existența unei creanțe exigibile constatate printr-un act scris; creditorul să dovedească că a intentat o cerere de chemare în judecată împotriva debitorului și plata unei cauţiuni, condiție care nu este obligatorie, fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Totodată, art. 953 în alin. (2) și (3) C. proc. civ., reglementează câteva excepții în privința instituirii popririi asigurătorii. Cu privire la procedura de soluționare a cererii de poprire asigurătorie sunt aplicabile dispozițiile art. 954 C. proc. civ. la care face trimitere expresă art. 970 C. proc. civ., Astfel, cererea de poprire asigurătorie se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță, ea poate fi formulată pe cale principală, pe cale incidentală, pe cale accesorie, se timbrează și se judecă conform procedurii necontencioase. Astfel, alin. (2) al art. 954 C. proc. civ., prevede că, instanța va decide de urgență, în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, stabilind suma până la care se încuviințează poprirea, fixând, totodată, dacă este cazul, cuantumul cauțiunii şi termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta. Încheierea prin care se soluționează cererea de poprire asigurătorie se comunică creditorului de îndată de către instanță, iar debitorului de către executorul judecătoresc, după luarea măsurii. Această încheiere este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară, cale de atac care se judecă de urgență şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părților [alin. (3) al art. 954 C. proc. civ. raportat la art. 971 C. proc. civ.]. 2. Punerea în executare a măsurii popririi asigurătorii Potrivit art. 971 alin. (1) C. proc. civ., „Soluționarea cererii, executarea măsurii, desființarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispozițiilor art. 954-959, care se aplică în mod corespunzător”. Așadar, textul de lege citat mai sus face trimitere la dispozițiile legale care reglementează punerea în executare a măsurii sechestrului asigurător și care, se pune în practică de către executorul judecătoresc, însă aceste dispoziții legale, ridică, atât în practica execuțională cât și în doctrină, o serie de întrebări, respectiv: Cine este executorul judecătoresc competent să execute această măsură? Executorul judecătoresc emite sau nu încheierea reglementată de art. 665 C. proc. civ.? Este necesară încuviințarea executării unei astfel de măsuri de către instanța de executare? Este necesară înștiințarea debitorului despre punerea în executare a acestei măsuri? Ce trebuie să facă în mod efectiv executorul judecătoresc pentru punerea în executare a poprii asigurătorii? Ce se întâmplă cu sumele de bani poprite asigurătoriu de către executorul judecătoresc? Se poate dispune concomitent înființarea și aplicarea măsurii popririi asigurătorii și a sechestrului asigurator. Dar a sechestrului judiciar? Poate executorul judecătoresc să pună în executare o măsură asigurătorie dispusă în procesul penal? Adresa de punere în executare a popririi asigurătorie se comunică instanței care a dispus înființarea acesteia? Cine poate dispune ridicarea sau limitarea efectelor popririi asigurătorii? Poate executorul judecătoresc să limiteze sau să dispună ridicarea popririi asigurătorii pentru sumele de bani care nu pot face obiectul popririi? Se poate dispune înființarea unei popriri asigurătorii în condițiile în care creditorul deține titlul executoriu? Se poate dispune înființarea unei popriri asiguratorii atunci când creditorul are și calitatea de terț poprit? Se poate dispune înființarea unei popriri asiguratorii atunci cererea principală are ca obiect stabilirea dobânzii legale aferente creanței principale sau rezoluțiunea contractului încheiat între părți, cu consecința restituirii prețului bunului? Poate fi instituită poprirea asigurătorie asupra sumelor ce urmează a fi distribuite pârâtei de către executorul judecătoresc? Poate fi ridicată poprirea asigurătorie penală în cazul unei societăți aflată în procedura simplificată de faliment și care avea calitatea de parte responsabilă civilmente în dosar? Poate solicita executorul judecătoresc aplicarea unei amenzi judiciare debitorului pentru neîndeplinirea unor obligații? Ce consecințe atrage nerespectarea dispozițiilor legale de către executorul judecătoresc? În continuare, urmează să răspundem punctual acestor chestiuni de drept, întrucât răspunsul la aceste întrebări influențează într-un sens sau altul, atât executarea silită atipică incidentă într-o astfel de cauză, cât și răspunderea juridică a executorului judecătoresc. 2.1. Cine poate formula cerere de punere în executare a acestei măsuri? Cu privire la această chestiune de drept trebuie să avem în vedere dispozițiile art. 971 care, în acest caz, fac trimitere la art. 955 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestui din urmă text de lege, măsura popririi asigurătorii se duce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor prezentului cod cu privire la executarea silită. Prin urmare, în acest caz, art. 955 alin. (1) C. proc. civ. face trimitere expresă la art. 664 și art. 665 C. proc. civ., care reglementează cererea și înregistrarea cererii de executare silită, dar având în vedere că aceste dispoziții legale se aplică în mod corespunzător, în speță este vorba despre cererea de punere în executare a popririi asigurătorii. Așadar, conform acestor texte de lege, cererea de punere în executare a popririi asigurătorii poate fi formulată numai de către creditorul popritor și ea trebuie să cuprindă numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului popritor, a debitorului poprit și a terțului poprit, precum și solicitarea de punere în executare a popririi asigurătorii, iar la cerere se va atașa încheierea executorie prin care a fost instituită această măsură, în copie legalizată. Mai mult, potrivit art. 971 alin. (2) C. proc. civ., dacă este vorba de o cerere de poprire asigurătorie bancară creditorul nu este dator să individualizeze terții popriți cu privire la care solicită să se înființeze poprirea. Poate debitorul poprit să formuleze o astfel de cerere? Nu, deoarece textul de lege prevede că creditorul popritor formulează cererea, debitorul poprit neavând niciun interes în formularea unei astfel de cereri, întrucât bunurile poprite sunt ale sale, iar prin indisponibilizarea lor, sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale nu mai pot fi folosite de către acesta. 2.2. Cine este executorul judecătoresc competent să execute această măsură. Având în vedere că dispozițiile art. 971 C. proc. civ. fac trimitere și la dispozițiile art. 955 C. proc. civ., în acest caz sunt aplicabile dispozițiile generale privind executarea silită, iar, în acest caz, este vorba despre poprire. Conform art. 782 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul. Prin urmare, în general, competent să dispună punerea în executare a popririi asigurătorie este executorul judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul. Totuși, în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului se află în străinătate, sunt aplicabile dispozițiile art. 652 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care se referă la competența generală a executorului judecătoresc, astfel că în această situație este competent oricare executor judecătoresc. Nerespectarea dispozițiilor legale privind competența executorului judecătoresc atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate în cauză. 2.3. Executorul judecătoresc emite sau nu încheierea reglementată de art. 665 C. proc. civ.? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere faptul că dispozițiile art. 971 C. proc. civ. coroborate cu art. 955 alin. (1) C. proc. civ., fac trimitere la dispozițiile art. 665 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că aceste dispoziții legale sunt aplicabile, însă doar în măsura în care sunt compatibile cu natura popririi asigurătorie. Prin urmare, din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, după ce executorul judecătoresc primește cererea de punere în executare a popririi asigurătorie este obligat ca, prin încheiere, să dispună înregistrarea acesteia și să deschidă un dosar. În cazul în care executorul judecătoresc, din diferite considerente, apreciază că nu poate pune în executare această măsura, va refuza motivat deschiderea procedurii de punere în executare a popririi asigurătorie. În ambele situații, încheierea se comunică de îndată creditorului popritor, iar în cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de punere în executare, creditorul poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, la instanța de executare. 2.4. Este necesară încuviințarea executării unei astfel de măsuri de către instanța de executare? Din interpretarea dispozițiilor legale care reglementează poprirea asigurătorie, rezultă că nu este necesară încuviințarea acestei măsuri, executorul judecătoresc putând pune în executare această măsură fără vreo altă încuviințare. De altfel, art. 971 alin. (1) raportat la art. 955 alin. (1) C. pr. civ, prevede în mod expres că măsura popririi asigurătorie se duce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor prezentului cod cu privire la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător, fără a mai cere vreo autorizare sau încuviințare în acest sens (...)”. Prin urmare, în acest caz nu mai este necesară nicio încuviințate din partea instanței pentru punerea în executare a acestei măsuri. 2.5. Este necesară înștiințarea debitorului despre punerea în executare a acestei măsuri? Art. 971 alin. (1) raportat la art. 955 alin. (1) C. proc. civ., prevede că măsura popririi asigurătorie se duce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor prezentului cod cu privire la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile generale privitoare la poprire, dar nu mot a mot, ci doar în măsura în care este compatibilă cu procedura avută în discuție. Astfel, potrivit art. 783 alin. (1) C. proc. civ., text de lege care reglementează înființarea popririi prevede că: „Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 781 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar. Despre măsura luată va fi înștiințat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa şi copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate”. Așadar, poprirea asigurătorie se înființează fără somație, iar debitorul va fi înștiințat ulterior de către executorul judecătoresc despre punerea în executare a acestei măsurii. 2.6. Ce trebuie să facă în mod efectiv executorul judecătoresc pentru punerea în executare a poprii asigurătorii? Răspunsul la această întrebare îl găsim în dispozițiile art. 971 alin. (1) raportat la art. 955 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 783 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, executorul judecătoresc comunică terțului poprit o adresă de punere în executare a poprii asigurătorii, la care se atașează încheierea instanței de înființare a poprii asigurătorii. Ulterior, printr-o adresă este înștiințat și debitorul de punerea în executare a poprii asigurătorii. O problemă extrem de des întâlnită în practica execuțională este reprezentată de dispozițiile art. 781 alin. (5) lit. c) C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi. În acest context, trebuie să avem în vedere și Decizia nr. 1/2020 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, şi art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă [fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865], sumele destinate plății drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unitățile de trezorerie şi societăți bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire”. Așadar, s-a stabilit în mod definitiv și obligatoriu că sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi, nu sunt supuse executării silite prin poprire și, spunem noi, inclusiv a popririi asigurătorii. Problema practică nu e neapărat această dispoziției legală, ci faptul că aproape orice societatea comercială sau instituție care prezintă unității bancare faptul că trebuie să plătească salarii, poprirea, inclusiv poprirea asigurătorie, nu se mai execută, fără ca unitatea bancară să facă o verificare atentă a documentelor prezentate de către persoanele interesate. De foarte multe ori nu se are în vedere că textul art. 781 alin. (5) lit. c) C. proc. civ. se referă la sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi sau punerii în executare a popririi asigurătorii și că această interdicție se calculează numai o dată, astfel că, de lege ferenda, acest text de lege se impune a fi completat, fie în sensul unei verificări mai atente a unității bancare, fie prin implicarea executorului judecătoresc în această procedură, având în vedere că în procedura execuțională înființarea poprii se face de către acesta, iar în cazul popririi asigurătorii, el este cel care pune efectiv în practică această măsură asigurătorie. Credem că numai așa s-ar realiza un just echilibru între cerințele imperative ale art. 781 alin. (5) lit. c) C. proc. civ. și nevoile practicii execuționale. 2.7. Ce se întâmplă cu sumele de bani poprite asigurătoriu de către executorul judecătoresc? Așa cum arătam mai sus, dispozițiile art. 971 alin. (1) raportat la art. 955 alin. (1) C. proc. civ., ne trimit la dispozițiile generale privind efectele popririi, reglementate de art. 787 C. proc. civ. Conform alin. (1) al acestui text de lege, „în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: 1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2; 2. să plătească direct creditorului suma reținută şi cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului”. Având în vedere că, potrivit art. 955 C. proc. civ., aceste dispoziții legale se aplică în mod corespunzător, efectele care se produc nu sunt cele specifice executării silite, ci doar acele efecte care sunt compatibile cu natura măsurii asigurătorii, respectiv de a fi un mijloc de protecție provizorie, iar nu o formă de executare silită. Prin urmare, efectele popririi asigurătorii sunt următoarele: - terțul poprit este autorizat să nu plătească creanța pe care debitorul poprit o are asupra sa; - să indisponibilizeze sumele datorate debitorului poprit[5]. Așadar, sumele de bani nu se consemnează la dispoziția executorului judecătoresc, ci doar sunt indisponibilizate de către terțul poprit. În mod practic, unitățile bancare mută sumele de bani indisponibilizate din contul debitorului într-un alt cont al băncii respective. Totodată, trebuie să precizăm faptul că în cazul în care poprirea a fost înființată ca măsură de asigurare și nu a fost desființată până la obținerea titlului executoriu, se va comunica terțului poprit o copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 787. Titlul executoriu va fi însoțit de o adresă care va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute, numărul şi data adresei în baza căreia s-a înființat poprirea asigurătorie, numărul dosarului de executare şi datele de identificare a contului în care a fost consemnată suma poprită asigurătoriu [art. 783 alin. (7) C. proc. civ.]. Prin urmare, în acest caz nu mai este nevoie de o nouă cerere de executare silită și de încuviințarea acesteia de către instanța de executare. 2.8. Se poate dispune concomitent înființarea și aplicarea măsurii popririi asigurătorii și a sechestrului asigurator. Dar a sechestrului judiciar? Așa cum arătam într-un alt studiu[6], acest lucru este posibil, deoarece aceste două măsuri sunt compatibile, întrucât acestea constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/şi imobile urmăribile, a sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile ale debitorului, în scopul valorificării lor sau care sunt datorate în viitor temeiul unor raporturi juridice existente, astfel că ele pot fi instituite și aplicate concomitent. Așadar, în situația în care se dovedește că o măsură asigurătorie nu este suficientă pentru asigurarea acțiunii civile, atunci se poate institui o altă măsură asiguratorie care să constituie o garanție suficientă pentru executarea viitoare a titlului executoriu. De altfel, în practica judiciară acest lucru se dispune în foarte multe cauze[7]. În privința măsurii sechestrului judiciar[8], apreciem că aceasta nu poate fi instituită concomitent cu celelalte două măsuri asigurătorii, întrucât sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului, în timp ce în cazul sechestrului asigurător și al popririi asigurătorie este vorba despre o sumă de bani pentru care urmează să se obțină un titlu executoriu, astfel că aceste măsuri nu sunt compatibile. 2.9. Poate executorul judecătoresc să pună în executare poprirea asigurătorie dispusă în procesul penal? Cu un alt prilej[9] am arătat că acest lucru este posibil, deoarece art. 251 C. proc. pen., prevede că, în principal, punerea în executare a măsurilor asigurătorii în procesul penal se face de către organele de cercetare penală, însă legiuitorul penal nu se referă numai la organele de cercetare penală ci face trimitere și la ”organele competente potrivit legii”, ceea ce ne conduce la concluzia că executorul judecătoresc nu este exclus din această ecuație. Prin urmare, punerea în executare a popririi asigurătorii penale de către executorul judecătoresc se face doar cu titlu de excepție și numai în situația în care procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată dispune în mod expres acest lucru, din diferite considerente. 2.10. Adresa de punere în executare a popririi asigurătorie se comunică instanței care a dispus înființarea acesteia? Așa cum arătam și în cazul sechestrului asigurătoriu[10], executorul judecătoresc nu are obligația de a comunica un exemplar al adresei de punere în executare a popririi asigurătorii instanței care a dispus măsura, deoarece, pe de o parte, nu există o dispoziție legală în acest sens, iar pe de altă parte, comunicarea unui astfel de act nu prezintă niciun interes pentru instanță. După obținerea titlului executoriu sunt aplicabile dispozițiile art. 783 alin. (7) C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care poprirea a fost înființată ca măsură de asigurare și nu a fost desființată până la obținerea titlului executoriu, se va comunica terțului poprit o copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 787, în acest caz titlul executoriu fiind însoțit de o adresă care va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute, numărul şi data adresei în baza căreia s-a înființat poprirea asigurătorie, numărul dosarului de executare şi datele de identificare a contului în care a fost consemnată suma poprită asigurătoriu. 2.11. Cine poate dispune ridicarea sau limitarea efectelor popririi asigurătorii? Răspunsul la această întrebare îl găsim tot în dispozițiile art. 971 C. proc. civ., care face trimitere la dispozițiile art. 957 C. proc. civ. Acest din urmă text de lege prevede două situații în care se va putea ridica, la cererea debitorului, poprirea asigurătorie: - dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare; - cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la judecarea acesteia În primul caz, cererea de ridicare a popririi asigurătorii se soluționează de către instanța care este competentă să judece procesul în prima instanță, în camera de consiliu, de urgență și cu citarea în termen scurt a părților, prin încheiere supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară, apelul judecându-se de urgență și cu precădere. În cel de-al doilea caz, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o, care se pronunță prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților, executarea acestei măsuri fiind făcută de către executorul judecătoresc. Așadar, având în vedere considerentele expuse, putem concluziona că numai instanța de judecată competentă poate dispune ridicarea sau limitarea efectelor popririi asigurătorii și nicidecum executorul judecătoresc. Așadar, sumele de bani care trebuie plătite drept salarii, CAS și alte contribuții intră sub incidența art. 781 alin. (5) lit. c) C. proc. civ., și nu pot fi reținute, deoarece acest text de lege se referă la sumele de bani care nu pot fi supuse executării silite prin poprire, ca formă a executării silite indirecte, și nu are nico legătură cu poprirea asigurătorie reglementată de art. 970-971 C. proc. civ., care este o măsură asigurătorie, executorul judecătoresc nepunând dispune ridicarea sau limitarea efectelor poprii aigurătorii, fără o dispoziție în acest sens a instanței de judecată. De altfel, în practica judiciară există numeroase soluții prin care instanțele de judecată au soluționat cererile de ridicare a popririi asigurătorii^[11]. În legătură tot cu ridicarea sau limitarea efectelor popririi asigurătorii, în practica execuțională se ridică următoarea întrebare: Dacă se pune în executare o poprire asigurătorie la mai mulți terți popriți și sunt indisponibilizate sume de bani care depășesc poprirea asigurătorie dispusă de instanță, cine ridică această măsură, executorul judecătoresc sau instanța de judecată? Textele de lege care reglementează instituția popririi asigurătorii nu se referă la o astfel de situație și așa cum arătam mai sus, fac trimitere la dispozițiile art. 955 C. proc. civ., dispoziții legale care la rândul lor fac trimitere regulile privind executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. Așadar, într-o astfel de situație, trebuie să avem în vedere dispozițiile legale care reglementează poprirea, dar în același timp, trebuie să vedem care dintre dispozițiile legale care reglementează poprirea executorie sunt compatibile cu natura și scopul popririi asigurătorii. Potrivit art. 794 alin. (1) teza I C. proc. civ., „dacă după înființarea popririi cauza în temeiul căreia s-a înființat aceasta a încetat să mai existe, executorul judecătoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desființarea popririi printr-o adresă către terțul poprit”. Așadar, în cazul popririi executorii legiuitorul stabilește în sarcina executorului judecătoresc desființarea popririi în cazul în care cauza în temeiul căreia s-a înființat aceasta a încetat să mai existe. În cazul nostru, având în vedere că dispozițiile indicate mai sus se aplică în mod corespunzător, apreciem că în situația în care sunt aplicate mai multe popriri la diferiți terți popritori, iar primul terț poprit indisponibilizează întreaga sumă dispusă de către instanța de judecată, nu se mai justifică indisponibilizare altor sume de bani la alți terți popriți și prin urmare aceste popriri asigurătorii pot fi desființate de către executorul judecătoresc, fie din oficiu, fie la cererea debitorului poprit, printr-o adresă către terțul poprit. În caz contrar, s-ar aduce un prejudiciu debitorului, care nu poate fi justificat în niciun fel. Având în vedere aceste considerente, se ridică o nouă întrebare: Acest demers al executorului reprezintă o ridicare a popririi asigurătorii, la care face referire art. 971 raportat la art. 957 C. proc. civ.? În opinia noastră, răspunsul la această întrebare nu poate fi decât negativ. În niciun caz nu se dispune de către executorul judecătoresc ridicarea popririi asigurătorii, întrucât așa cum am arătat mai sus, acest lucru se poate dispune doar de către instanță în cele două cazuri analizate, în speță fiind vorba despre desființarea unei măsuri care depășește cuantumul impus de către instanța de judecată. 2.12. Se poate dispune înființarea unei popriri asigurătorii în condițiile în care creditorul deține titlul executoriu? În acest caz, răspunsul la această întrebare nu poate fi decât negativ. Așa cum arătam mai sus, una din condițiile de fond pentru înființarea popririi asigurătorii este aceea că, creditorul nu are titlu executoriu. Din moment ce acesta deține un titlu executoriu, atunci nu poate justifica un interes pentru a solicita înființarea unei popriri asigurătorii, în condițiile în care acesta poate solicita chiar înființarea popririi ca măsură de executare silită. În practica judiciară^[12], cu privire la acest aspect, s-a decis că suma de bani reprezentând îmbunătățirile aduse apartamentului, pentru care s-a recunoscut dreptul de creanță al apelantei printr-o hotărâre judecătorească definitivă, constituie titlu executoriu, ce poate fi pus în executare silită, nefiind necesară instituirea unei măsuri asiguratorii. Într-o altă speță^[13], s-a reținut că din toată expunerea de motive a acțiunii reclamantei rezultă că aceasta este debitoarea principală a pârâtului. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se lua măsuri de asigurare (poprire asiguratorie) asupra patrimoniului acestuia, deoarece măsurile de asigurare se adresează celor care nu au titlu executoriu. Cei care dețin titlul executoriu apelează la executare silită și nu la măsuri de asigurare conform art. 953 şi următoarele Cod de procedură civilă. De asemenea, într-o speță^[14], instanța a reținut că atâta timp creditorii dețin deja titluri executorii în temeiul cărora pot demara executarea silită împotriva debitorului, existând posibilitatea ca împotriva terților care datorează sume de bani debitorului să fie înființată poprirea, aceștia nu au interes să promoveze prezenta acțiune. Împrejurarea că debitorul este insolvabil nu poate schimba soluția instanței, cât timp nu este îndeplinită una dintre condițiile pentru a putea dispune înființarea popririi asigurătorii, respectiv aceea ca creditorul să nu dețină titlu executoriu. 2.13. Se poate dispune înființarea unei popriri asiguratorii atunci când creditorul are și calitatea de terț poprit? Răspunsul la această întrebare este pozitiv. Așa cum arătam mai sus, de regulă, într-o poprire asigurătorie intervin trei subiecți de drept, însă existența acestora nu este de esența popririi. Astfel, dacă creditorul reclamant datorează, la rândul său, anumite sume de bani pârâtului se poate înființa o poprire în propriile mâini ale creditorului. Cu privire la această chestiune, într-o speță^[15], s-a reținut că poprirea asiguratorie se poate înființa în măsura în care între părți există un raport juridic cert și o datorie existentă între părți. De asemenea, s-a reținut că art. 953 C. proc. civ., se referă la cazul în care un creditor nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă dacă dovedește că a intentat acțiune. Prin urmare, scopul popririi asiguratorii este limitat la indisponibilizarea sumelor de bani sau a efectelor pe care un terț le datorează debitorului urmărit. 2.14. Se poate dispune înființarea unei popriri asiguratorii atunci cererea principală are ca obiect stabilirea dobânzii legale aferente creanței principale sau rezoluțiunea contractului încheiat între părți, cu consecința restituirii prețului bunului ? Această situație de fapt se circumscrie art. 953 alin. (2) raportat la art. 970-971 C. proc. civ., conform căruia creditorul „a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată”, poate solicita înființarea unei popriri asigurătorii. Prin urmare, în această situație, pentru a fi admisă cererea de înființare a unei popriri asiguratorii, trebuie îndeplinite următoarele condiții: dovada intentării unei cereri de chemare în judecată; lipsa unui titlu executoriu și existența unei creanțe, dar care nu este constatată în scris. În ipoteza analizată de noi, nu se poate dispune înființarea unei popriri asiguratorii atunci cererea principală are ca obiect stabilirea dobânzii legale aferente creanței principale, deoarece dobânda legală nu este încă stabilită de către instanță, și, prin urmare, nu avem o creanță care nu este constatată în scris. Doar ulterior acestui moment, creanța privind dobânda legală penalizatoare, va fi constatată în scris, astfel că în această situație, constatarea în scris va fi chiar hotărârea judecătorească care va constitui titlu executoriu^[16]. Situația este identică și în cazul în care creditoarea a solicitat rezoluțiunea contractului încheiat între părți, cu consecința restituirii prețului bunului cu motivarea că doar ulterior acestui moment, prin pronunțarea rezoluțiunii contractului, cu consecința repunerii în situația anterioară, creanța creditoarei, de restituire a prețului, va fi constatată în scris, astfel că în această situație, constatarea în scris va fi chiar hotărârea judecătorească titlu executoriu^[17]. 2.15. Poate fi instituită poprirea asigurătorie asupra sumelor ce urmează a fi distribuite de către executorul judecătoresc. În opinia noastră răspunsul la această întrebare nu poate fi decât pozitiv. Potrivit art. 970 C. proc. civ., poprirea asiguratorie se poate institui asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de un terț sau pe care acesta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile instituirii sechestrului asigurător, respectiv a art. 953 C. proc. civ. Prin urmare, din întreaga reglementare a popririi asigurătorii rezultă că această măsură reprezintă un mijloc procesual care are drept scop indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului/bunuri mobile incorporale pentru a se evita dispariția sau degradarea lor ori diminuarea activului patrimonial al debitorului, care, în acest mod, nu mai poate dispune de bunurile mobile/bunuri mobile incorporale asupra cărora se instituie poprirea. Într-o speță, s-a reținut că, dacă din actele depuse la dosar, rezultă că există suspiciuni rezonabile că debitoarea ar putea urmări să își creeze sau să își mărească starea de insolvabilitate, urmărind prejudicierea creditorului, conduită avută anterior prin temporizarea/zădărnicirea procesului de executare a obligațiilor contractuale, respectiv plata datoriilor la întreținere, se poate institui poprirea asigurătorie și asupra sumelor ce urmează a fi distribuite pârâtei de către executorul judecătoresc. De asemenea, s-a reținut că măsura are caracter provizoriu şi reprezintă un mijloc de conservare pus la dispoziția creditorului în vederea asigurării satisfacerii drepturilor şi intereselor legal recunoscute, care respectă proporționalitatea între dreptul creditorului la realizarea creanței şi dreptul debitorului de a nu fi obligat peste limitele (materiale şi juridice) ale obligației sale şi reprezintă o ingerință justificată în dreptul de proprietate privată al acestuia^[18]. 2.16. Poate solicita executorul judecătoresc aplicarea unei amenzi judiciare terțului poprit pentru neîndeplinirea unor obligații? Cu privire la acest aspect, dispozițiile legale care reglementează poprirea asigurătorie nu fac nicio referire, astfel că, și în acest caz, trebuie să ne raportăm la dispozițiile generale care reglementează executarea silită. Conform art. 627 C. proc. civ., executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, putând cere lămuriri în scris în legătură cu veniturile și bunurile sale. Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum și darea cu rea-credință de informații incomplete atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum și aplicarea unei amenzi [art. 627 alin. (3) C. proc. civ.]. De asemenea, conform art. 188 alin. (2) C. proc. civ., „nerespectarea de către orice persoană a dispozițiilor privind desfășurarea normală a executării silite se sancționează de către președintele instanței de executare, la cererea executorului, cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei”. Așadar, executorul judecătoresc are dreptul de a solicita aplicarea unei amenzi judiciare terțului poprit pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina sa, președintele instanței de executare fiind cel care apreciază dacă cererea este întemeiată sau nu. 2.17. Poate fi ridicată poprirea asigurătorie penală în cazul unei societăți aflată în procedura simplificată de faliment și care avea calitatea de parte responsabilă civilmente în dosar? În acest caz, răspunsul la această întrebare este pozitiv, fiind posibilă ridicarea popririi asigurătorii de judecătorul sindic și, pentru acoperirea pasivului, la distribuirea sumelor afectate de măsura asigurătorie penală, creanța bugetară generată de dosarul penal vine în concurs cu celelalte creanțe înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanțelor societății aflate în procedura simplificată de faliment. Cu privire la acest aspect, în practica judiciară^[19] s-a reținut că măsura asigurătorie a popririi instituită într-un dosar penal de către organele de cercetare penală în vederea recuperării unei creanțe bugetare, creanță confirmată ulterior prin hotărâre penală definitivă, nu poate împiedica desfășurarea și finalizarea procedurii simplificate de faliment a unei societăți - persoană responsabilă civilmente în dosarul penal, cu motivarea că în momentul soluționării dosarului penal, poprirea asiguratorie instituită de parchet a devenit definitivă în vederea executării creanței bugetare. În schimb, fiind deschisă procedura insolvenței debitoarei anterior instituirii măsurii asigurătorii, la distribuirea sumelor din averea debitoarei, printre care este și suma ce a făcut obiectul popririi asigurătorii, creanța bugetară generată de dosarul penal vine în concurs cu celelalte creanțe înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanțelor depus la dosar în procedura simplificată de faliment. De asemenea, s-a arătat că analizând considerentele expuse de ÎCCJ în decizia nr. 8/2015^[20], instanța a reținut că, în ipoteza în care măsura asigurătorie instituită într-un dosar penal nu poate constitui un impediment la inițierea sau continuarea executării silite, iar creanța ipotecară are prioritate chiar şi în cazul în care o parte vătămată ar avea un drept de creanță împotriva proprietarului imobilului supus urmăririi silite, cu atât mai mult, o măsură asigurătorie devenită definitivă nu poate constitui un impediment în distribuirea sumelor din averea debitoarei, întrucât creanța bugetară confirmată în dosarul penal va fi satisfăcută cu luarea în considerare a rangului său, în concurs cu celelalte creanțe înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, conform art. 121-125 din Legea nr. 85/2006. 2.18. Dacă se dispune închiderea dosarului prin care se pune în executare măsura popririi asigurătorie și când are loc această procedură? Așa cum am arătat mai sus, dispozițiile art. 971 C. proc. civ. fac trimitere la dispozițiile art. 955 C. proc. civ., care la rândul lor ne trimit la dispozițiile executării silite reglementate de acest act normativ. Prin urmare, trebuie să avem în vedere care dintre dispozițiile legale care reglementează poprirea executorie sunt compatibile cu măsura asigurătorie a popririi. Cu un alt prilej am arătat că în cazul sechestrului asigurător, cel puțin în unele situații, se impune închiderea dosarului[21], însă apreciem că în acest caz, sunt aplicabile și alte reguli. Conform art. 783 alin. (7) C. proc. civ., în cazul în care poprirea a fost înființată ca măsură de asigurare şi nu a fost desființată până la obținerea titlului executoriu, se va comunica terțului poprit o copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 787, respectiv să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc sau să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. Așadar, textul indicat mai sus, permite transformarea popririi asigurătorii în poprire executorie în momentul în care se obține un titlu executoriu. Prin urmare, în acest caz nu este recomandat ca dosarul de înființare a popririi asigurătorii să fie închis, întrucât această măsură asigurătorie se transformă într-o măsură executorie, și fără a mai fi nevoie de alte formalități, executorul judecătoresc comunică terțului poprit titlu executoriu și o adresă privind înființarea popririi executorii. 2.19. Ce consecințe atrage nerespectarea dispozițiilor legale de către executorul judecătoresc? Așa cum am arătat cu un alt prilej[22], nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispozițiilor legale privind punerea în executare a popririi asigurătorii poate atrage o serie de consecințe juridice, în funcție de natura și gravitatea normelor încălcate. Astfel, pot atrage anularea actelor de executare sau/și pot atrage răspunderea disciplinară, civilă și penală a executorului judecătoresc. 2.19.1. Anularea actelor de executare În cazul în care executorul judecătoresc încalcă dispozițiile legale privind punerea în executare a popririi asigurătorii, persoana interesată poate formula contestație la executare. Această concluzie se desprinde din dispozițiile art. 971 raportate la art. 955 alin. (4) C. proc. civ., care prevede că împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii popririi asigurătorii cel interesat va putea face contestație la executare. Contestația se poate formula în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă, respectiv de adresa de punere în executare a popririi asigurătorii, și se soluționează de către la instanța de executare prin hotărâre care poate fi atacată cu apel. 2.19.2. Răspunderea disciplinară Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru abaterile disciplinare reglementate de art. 47 din Legea nr. 188/2000, în speță putând fi reținută abaterea disciplinară de la lit. e) teza a II-a, neglijența în efectuarea lucrărilor, iar acțiunea disciplinară poate fi exercitată de ministrul justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești și se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia, format din 3 membri. În cazul în care executorul judecătoresc este găsit vinovat de comiterea vreunei abateri disciplinare, el poate fi sancționat cu una din sancțiunile disciplinare reglementate la art. 49 din Legea nr. 188/2000. 2.19.3. Răspunderea civilă Potrivit art. 1357 C. civ., „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”. Așadar, în cazul în care executorul judecătoresc cauzează un prejudiciu material sau moral debitorului, el poate fi obligat de instanța de judecată la repararea prejudiciului. 2.19.4. Răspunderea penală Dacă încălcările dispozițiilor legale de către executorul judecătoresc întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, el poate răspunde și penal pentru următoarele fapte, în funcție de datele concrete din dosar: abuz în serviciu, reglementat de art. 297 C. pen., dacă fapta este săvârșită cu încălcarea legii și produce un prejudiciu; neglijența în serviciu, reglementată de art. 298 C. pen., dacă executorul, din culpă, nu respectă obligațiile sale; fals intelectual, reglementat de art. 321 C. pen., dacă întocmește acte care nu corespund realității etc. În acest context, este absolut necesar să precizăm faptul că nerespectarea dispozițiilor legale de către executorul judecătoresc nu atrage în mod automat una din formele răspunderii juridice, ci pentru a răspunde în mod efectiv, trebuie analizate în mod concret condițiile de existență a fiecărei formă de răspundere. 3. Concluzii Având în vedere considerentele expuse mai sus, putem trage următoarele concluzii: - punerea în executare a măsurii popririi asigurătorii se face de către executorul judecătoresc; - cererea de punere în executare a popririi asigurătorii poate fi formulată numai de către creditorul popritor, debitorul nu poate să formuleze o astfel de cerere deoarece, pe de o parte, textul de lege prevede că creditorul popritor formulează cererea, iar pe de altă parte, debitorul popritor nu are niciun interes să formuleze o astfel de cerere, întrucât sumele de bani care urmează a fi indisponibilizate sunt ale sale; - pentru punerea în executare a acestei măsuri este competent executorul judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul. În cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului se află în străinătate, este competent oricare executor judecătoresc; - după ce executorul judecătoresc primește cererea de punere în executare a popririi asigurătorii este obligat ca, prin încheiere, să dispună înregistrarea acesteia și să deschidă un dosar; - pentru punerea în executare a acestei măsuri nu mai este necesară nicio încuviințare din partea instanței și nicio înștiințare prealabilă a debitorului, astfel că executorul judecătoresc comunică terțului poprit o adresă de punere în executare a poprii asigurătorii, la care se atașează încheierea instanței de înființare a poprii asigurătorii. Ulterior, printr-o adresă este înștiințat și debitorul de punerea în executare a poprii asigurătorii; - sumele de bani nu se consemnează la dispoziția executorului judecătoresc, ci doar sunt indisponibilizate de către terțul poprit. În mod practic, unitățile bancare mută sumele de bani indisponibilizate din contul debitorului într-un alt cont al băncii respective; - măsura popririi asigurătorii și a sechestrului asigurator sunt măsuri compatibile și pot fi instituite și puse în executare în același timp. Cu privire la măsura sechestrului judiciar, aceasta nu poate fi instituită concomitent cu celelalte două măsuri asigurătorii, întrucât sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului, în timp ce în cazul celorlalte măsuri asigurătoriu obiectul litigiului îl constituie o creanță; - punerea în executare a popririi asigurătorii în procesul penal se face de către organele de cercetare penală, însă, cu titlu de excepție, pot fi aplicate și de către executorul judecătoresc, dar numai atunci când procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată dispune în mod expres acest lucru; - executorul judecătoresc nu are obligația de a comunica un exemplar al adresei de punere în executare a popririi asigurătorii instanței care a dispus măsura; - executorul judecătoresc nu poate dispune aplicarea unei amenzi judiciare terțului poprit pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina sa, ci numai dreptul de a solicita aplicarea unei amenzi judiciare, președintele instanței de executare fiind cel care apreciază dacă cererea este întemeiată sau nu; - ridicarea popririi asigurătorie se dispune de către instanța care a dispus-o, însă punerea efectivă în executare a unei astfel de măsuri se află în competența executorului judecătoresc; - în situația în care sunt aplicate mai multe popriri asigurătorii la diferiți terți popriți, iar unul dintre aceștia indisponibilizează întreaga sumă dispusă de către instanța de judecată, nu se mai justifică indisponibilizarea altor sume de bani la alți terți popriți și prin urmare aceste popriri asigurătorii pot fi desființate de către executorul judecătoresc, fie din oficiu, fie la cererea debitorului poprit, printr-o adresă către terțul poprit, iar acest demers al executorului nu reprezintă o ridicare a popririi asigurătorii, la care face referire art. 971 raportat la art. 957 C. proc. civ.; - se poate dispune înființarea unei popriri asiguratorii atunci când creditorul are şi calitatea de terț poprit, dacă între părți există datorii reciproce, deoarece scopul popririi asiguratorii este limitat la indisponibilizarea sumelor de bani sau a efectelor pe care un terț le datorează debitorului urmărit; - nu se poate dispune înființarea unei popriri asiguratorii atunci cererea principală are ca obiect stabilirea dobânzii legale aferente creanței principale, deoarece dobânda legală nu este încă stabilită de către instanță, prin urmare nu avem o creanță care nu este constatată în scris. Situația este identică și în cazul în care se solicită rezoluțiunea contractului încheiat între părți, cu consecința restituirii prețului bunului; - dacă există suspiciuni rezonabile că pârâta ar putea urmări să își creeze sau să își mărească starea de insolvabilitate, urmărind prejudicierea creditorului, se poate institui poprirea asigurătorie și asupra sumelor ce urmează a fi distribuite pârâtei de către executorul judecătoresc; - este posibilă ridicarea popririi asigurătorii penale de judecătorul sindic întrucât la distribuirea sumelor afectate de măsura asigurătorie penală, creanța bugetară generată de dosarul penal vine în concurs cu celelalte creanțe înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanțelor societății aflate în procedura simplificată de faliment. - nu este recomandat ca dosarul de înființare a popririi asigurătorii să fie închis, întrucât această măsură asigurătorie se transformă într-o măsură executorie, fără a mai fi nevoie de alte formalități, executorul judecătoresc comunicând terțului poprit titlu executoriu și o adresă privind înființarea popririi executorii; - nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispozițiilor legale privind punerea în executare a sechestrului asigurător poate atrage o serie de consecințe juridice, în funcție de natura și gravitatea normelor încălcate. Astfel, pot atrage anularea actelor de executare, dar în același timp pot atrage răspunderea disciplinară, civilă și penală a executorului judecătoresc. [spacer style="2"]

* Tema a fost prezentată în mod succint în cadrul Conferinței internaționale „Dreptul procesual și dreptul execuțional în dinamica transformărilor contemporane” 27-29 august 2026, Tg. Mureș, România și publicată în volumul conferinței. [1] Pentru amănunte, a se vedea I. Gârbuleț, Punerea în executare a sechestrului asigurător în procesul civil, pe juridice.ro. [2] A se vedea I. Leș, Legislația executării silite. Comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, București, 2007, pp. 345-346. [3] A se vedea, I. Gârbuleț, A. Stoica, Ghid practic de executare silită. Explicații, cereri, formulare, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2010, p. 215. [4] A se vedea E. Oprina, I. Gârbuleț, Tratat teoretic și practic de executare silită, Vol. I. Teoria generală și procedurile execuționale, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 953-955. [5] A se vedea Tr. C. Briciu în Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, Vol. II – art. 527 – 1.134, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 1309. [6] A se vedea, I. Gârbuleț, Punerea în executare a sechestrului asigurător în procesul civil, pe juridice.ro. [7] A se vedea, Jud. Cluj-Napoca, sent. civ. nr. 12945 din 20 august 2025, nepublicată; Jud. Sector 5 București, înch. din 26 mai 2025, nepublicată; Jud. Sector 2 București, înch. din 13 februarie 2023, nepublicată; Jud. Sector 5 București, înch. din 7 februarie 2025, nepublicată; Jud. Timișoara, înch. din 13 decembrie 2024, nepublicată. Trib. Iași, dec. nr. 902 din 28 aprilie 2026, nepublicată; Trib. Mureș, dec. civ. nr. 179 din 01.04.2026, nepublicată; C.A. Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dec. nr. 175 din 8 noiembrie 2013, pe https://www.sintact.ro;  C.A. Cluj, secția I civilă, dec. nr. 779/A din 16 septembrie 2014, trimisă, în rezumat şi cu comentariu, de judecător Anamaria Câmpean, în RRDJ nr. 6/2014, pe https://www.sintact.ro [8] Pentru amănunte, a se vedea I. Gârbuleț, Punerea în executare a sechestrului judiciar, pe universuljuridic.ro. [9] A se vedea, I. Gârbuleț, op. cit., pe juridice.ro. [10] Ibidem [11] Trib. Ilfov, sent. nr. 3048 din 30.10.2020, pe https://www.sintact.ro; Jud. Deva, înch. Nr. 815 din 18.03.2016, pe https://www.sintact.ro; Jud. Alba-Iulia, înch. nr. 1898 din 27.06.2019, pe https://www.sintact.ro; C.A. Bucureşti, Secția a V-a Civilă, înch. din data de 09.03.2020, pe https://www.sintact.ro; Trib. Alba, dec. nr. 808 din 01.08.2019, pe https://www.sintact.ro. [12] Trib. Iași, dec. nr. 823 din 31.10.2014, pe https://www.sintact.ro. [13] Trib. Iași, dec. nr. 902 din 28 aprilie 2026, nepublicată. [14] Trib. Mureș, dec. civ. nr. 179 din 01.04.2026, nepublicată. [15] C.A. Galați, dec. civ. nr. 73/A din 20 iunie 2014, pe https://www.sintact.ro. [16] Jud. Brașov, înch. din 29.05.2026, nepublicată. [17] Jud. Brașov, înch. din 12.03.2026, nepublicată. [18] Jud. Piatra Neamț, sen. civ. nr. 332 din 30.01.2026, nepublicată. În același sens, Trib. București, sec. IV-a civ., dec. civ. nr. 489 din 23.02.2026, nepublicată. [19] Trib. Galați, secția a II-a civilă, sentința civilă intermediară nr. 242/22.11.2019, definitivă prin neapelare, trimisă, în rezumat şi cu notă, de judecător Giulio-Costel Nedelcu, în RRDJ nr. 5/2020, pe https://www.sintact.ro. [20] Prin decizia sus-amintită, publicată în M. Of. nr. 431 din 17 iunie 2015, Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secția I civilă, prin Încheierea pronunțată în data de 23 decembrie 2014 în Dosarul nr. 18.699/306/2013, aflat pe rolul acestei instanțe, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispozițiilor art. 711 şi următoarele din Codul de procedură civilă. [21] A se vedea I. Gârbuleț, op. cit., pe juridice.ro. [22] A se vedea I. Gârbuleț, op. cit., pe juridice.ro.

15. Dreptul la un mediu sănătos – un nou drept fundamental al omului

Protecția mediului reprezintă una dintre cele mai importante provocări ale societății contemporane, în contextul în care efectele schimbărilor climatice, poluarea, pierderea biodiversității și exploatarea excesivă a resurselor naturale afectează în...

16. Inteligența artificială și transformarea discursului juridic: implicații asupra drepturilor fundamentale în dreptul european

Discursul juridic reprezintă unul dintre elementele fundamentale ale ordinii de drept, constituind principalul instrument prin intermediul căruia normele juridice sunt interpretate, aplicate și...

17. Analiza Hotărârii CJUE pronunțate în data de 16.07.2026 în cauza C-280/25 (LIN II) și a raportului existent între aceasta și dreptul național român

Vechiul Cod penal român, în vigoare până la data de 31.01.2014, prevedea următoarele în cuprinsul art. 123 parag. 1: „Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie...

18. Interferența actorilor externi în procesele electorale. Partea a II-a

Integritatea proceselor electorale constituie un pilon fundamental al statului de drept și al democrației constituționale, asigurând legitimitatea exercitării puterii politice și respectarea principiului suveranității populare. În cadrul democrațiilor moderne, alegerile libere, periodice și corecte reprezintă principalul mecanism prin care cetățenii își exprimă voința și participă la procesul decizional al statului.

19. Protecția vieții private în era supravegherii digitale: provocări și garanții juridice în context european

Transformarea digitală a societății contemporane și dezvoltarea accelerată a tehnologiilor informaționale au determinat modificări profunde în modul de exercitare și protejare a...

20. Judecata in absentia în dreptul penal internațional: analiza regimului juridic aplicabil în fața Curții Penale Internaționale

Obiectivul de aflare a adevărului judiciar în cadrul procedurilor penale internaționale este marcat în îndeplinirea sa de necesitatea fundamentală de a permite acuzatului să participe efectiv la procedură judiciară privind fapta sau faptele acestuia și să își exprime poziția cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa