Tipul dumneavoastră de abonament nu vă permite accesul la toate facilităţile modulului
Accesul restricţionat la toate facilităţile modulului

Număr articole 44 <




Categorii
                        			                        			                        		

Caută text în rezultate

Autori
  • Mircea Duțu (2)
  • Adela Safta (3)
  • Lavinia Popescu (3)
An
  • 2024 (1)
  • 2025 (25)
  • 2026 (18)
Luna
  • Martie (1)
  • Aprilie (9)
  • Mai (7)
  • Iunie (10)
  • Iulie (7)
  • August (3)
  • Septembrie (1)
  • Octombrie (5)
  • Noiembrie (1)
Categorii
  • Ştiri juridice (1)
  • Varia (4)
  • Drept Penal şi Procesual Penal (4)
  • Dreptul Muncii şi Dialogului Social (1)
  • Drept Civil şi Procesual Civil (5)
  • Drept Internaţional (1)
  • Societăţi, Afaceri şi Insolvenţă (1)
  • Drept Administrativ şi Constituţional (2)
  • Dreptul Familiei (4)
  • Senior-editori (2)
  • Drept Procesual Penal (1)

Tip act

Tip publicatie

Tip emitent

Domeniu

1. Ascultarea minorului – probă în litigiile de dreptul familiei

UJ Premium | | 23 iulie 2026
Publicat în : Dreptul Familiei și PR |

1. Ascultarea obligatorie a minorului[br_fnoteUP 1]

1.1. Dispoziții legale incidente Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Constituția României republicată[br_fnoteUP 2]  copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor. Potrivit dispozițiilor art. 6 lit. h) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată[br_fnoteUP 3] (în continuare denumită Legea nr. 272/2004) respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 272/2004 - „(1) Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește. (2) În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei. (3) Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește. (4) În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului. (5) Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispozițiilor alin. (2) și (3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunța printr-o decizie motivată. (6) Dispozițiile legale speciale privind consimțământul sau prezența copilului în procedurile care îl privesc, precum și prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt și rămân aplicabile. Dispoziții similare care reglementează aceleași drepturi pentru copilul care a împlinit vârsta de 10 ani sunt identificate în cadrul art. 264 C. civ.[br_fnoteUP 4] Totodată, a fost adoptată și Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului[br_fnoteUP 5] care la art. 12 prevede faptul că, copiii au dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îi privește. Adulții ar trebui să îi asculte pe copii și țină cont de părerile acestora. Prin urmare, se poate lesne observa faptul că, în legislația noastră, este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit 10 ani, în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc. Însă, autoritatea care instrumentează cauza, în măsura în care apreciază că ar fi necesar și oportun, poate să procedeze și la ascultarea unui copil sub vârsta de 10 ani. Explicația faptului că este obligatorie ascultarea minorilor care au împlinit 10 ani constă în demonstrarea științifică că în lobii parentali, care se ocupă de înțelegerea spațială, materia cenușie atinge, în medie, volumul maxim în jurul vârstei de 10 ani la fete și 11 ani jumătate la băieți; în lobii frontali, care se ocupă de funcții superioare ca gândirea, la 11 ani la fete și 12 ani la băieți; iar în lobii temporali, care contribuie la limbaj, în jurul vârstei de 16 ani și la băieți, și la fete. Dedesubtul cortexului, volumul de materie cenușie al nucleului caudal - componentă a ganglionilor bazali, implicați în controlul mișcărilor și tonusului muscular și în medierea funcțiilor cognitive superioare, a atenției și emoțiilor - atinge apogeul la 7 ani jumătate la fete și 10 ani la băieți[br_fnoteUP 6]. 1.2. Natura litigiilor în care pot sau trebuie să fie ascultați minorii Sintetizând dispozițiile legale anterior expuse, rezultă că minorii pot fi ascultați în orice litigiu de dreptul familiei, litigii în care primează interesul lor superior, respectiv exercitarea autorității părintești, după intervenirea desfacerii căsătoriei între părinți sau separarea acelora care locuiau în concubinaj, stabilirea unui program de legături personale al părintelui nerezident cu minorul, obligarea părintelui nerezident la plata unei pensii de întreținere, suplinirea acordului unui părinte necesar pentru înscrierea acestuia la diverse activități (sportive, educative, psihologice etc.) sau programe (grădiniță, școală etc.), adopție. Astfel, copilul are posibilitatea de a solicita și de a obține date și informații în legătură cu deciziile care îl privesc, potrivit cu vârsta sa și cu gradul de maturitate al acestuia. 1.3. Ascultarea minorului. Momentul oportun În cadrul litigiilor de dreptul familiei, probatoriul administrat este unul vast. Însă, preponderent, din practica de până acum, am observat că instanțele încuviințează și administrează proba cu înscrisuri, testimonială, cu interogatoriul părților, efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părților, mijloace materiale de probă, constând în înregistrări video sau fotografii și ascultarea minorului. Consider că ar fi utilă și emiterea unei adrese, către unitatea de învățământ frecventată de minorul ce urmează a fi ascultat, pentru a se înainta la dosarul cauzei o fișă pedagogică din care să rezulte înclinațiile, preocupările și rezultatele școlare pe care acesta le are. Cu privire la ancheta socială, aceasta este un instrument al judecătorului pentru a face ca orice decizie pe care acesta trebuie să o ia în cadrul proceselor de dreptului familiei să fie bazată pe o înțelegere clară a nevoilor tuturor persoanelor implicate. În general, acest instrument evaluează relația dintre părinți și copii, necesitățile acestora, precum și rezultatele și efectele divorțului asupra lor. Ancheta poate include ședințe, analize ale circumstanțelor, interviuri și alte instrumente de evaluare și testare cu impact ridicat pe diferite aspecte ale relației dintre membrii familiei. Potrivit dispozițiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil[br_fnoteUP 7] până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă: (...) b) raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară, cu excepția anchetei prevăzute la art. 508 alin. (2), care se efectuează de direcția generală de asistență socială și protecția copilului; c) autoritățile și instituțiile cu atribuții în domeniul protecției drepturilor copilului, respectiv a persoanei fizice continuă să exercite atribuțiile prevăzute de reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil, cu excepția celor date în competența instanței de tutelă. Ancheta socială ar trebui să debuteze cu intervievarea ambilor părinți ai minorului și trebuie să răspundă la întrebări referitoare la situația familială a minorului, relațiile acestuia cu părinții și posibilitățile de dezvoltare reală ale acestuia. Mai mult, evaluatorul sau anchetatorul ar trebui să efectueze și alte teste și instrumente de evaluare. Aceste teste i-ar permite evaluatorului să obțină o imagine mai clară a stării și a echilibrului relațiilor în cadrul familiei din care provin persoanele implicate în procesul referitor la minor, respectiv că minorii implicați, părinții, alte persoane apropiate minorilor nu se confruntă cu probleme de sănătate mentală, cum ar fi depresia, anxietatea sau abuzul de substanțe, care să afecteze relațiile între aceștia sau dezvoltarea minorului implicat în litigiu. Raportul final al anchetei psihosociale ar trebui să includă informații despre comportamentul anterior și actual al copilului și parentajul acestuia, gradul de cooperare între părinți în legătură cu exercitarea autorității părintești asupra copilului și nevoile sale, precum și evaluarea impactului litigiului asupra acestora. Raportul poate servi drept bază pentru soluționarea diverselor dispute care pot apărea sau poate fi utilizat de judecător pentru a lua decizii adecvate în privința autorității părintești asupra copiilor sau a partajării bunurilor. Raportul poate de asemenea include informații despre orice alte situații care ar putea afecta circumstanțele sau potențialul oricărei persoane implicate în litigiu. Însă, studiind rapoartele de anchetă socială efectuate în dosarele instrumentate până acum, am constatat faptul că acestea sunt destul de sumare, fără o analiză atentă asupra nevoilor copilului. În principal, evaluatorii descriu în detaliu locuințele părților implicate și mult mai puțin se apleacă asupra relațiilor de familie și asupra stării psihice în care se află minorul. Apreciez că aceste rapoarte de anchetă socială ar trebui întocmite de psihologi cu experiență, care să poată surprinde starea mentală în care minorul se află, natura relațiilor pe care acesta le are cu părinții, bunicii sau alte persoane cu care conviețuiește. Prin Legea nr. 123/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului[br_fnoteUP 8], au fost instituite mai multe obligații în sarcina judecătorilor. Astfel, potrivit art. 140^3 alin. (5) din Legea nr. 272/2004, modificată, ascultarea copilului va avea loc după ce au fost administrate toate celelalte probe. Din punctul meu de vedere, este o reglementare foarte utilă și eficientă. Procedând în această manieră, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei, va deține mult mai multe informații despre dosarul pe care îl are de instrumentat și îl poate completa cu date utile prin ascultarea minorului, astfel încât soluția pronunțată să fie dată în concordanță cu principiul interesului superior al copilului. Acest lucru este permis de dispozițiile art. 260 alin. (1) C. pr. civ.[br_fnoteUP 9] care prevăd că administrarea probelor se face în ordinea stabilită de instanță. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2024, fiecare judecător aprecia, de la caz la caz, când procedează la ascultarea copilului, însă, la acest moment, audierea acestora în cadrul procedurii judiciare se va realiza în mod obligatoriu ulterior administrării probelor din dosar, ca ultimă etapă a cercetării judecătorești.

2. Judecătorul învestit să asculte minorul. Obligațiile și atribuțiile judecătorului

2.1. Judecătorul învestit cu soluționarea litigiilor de dreptul familiei Potrivit art. 94 pct. 1 C. pr. civ. judecătoriile judecă, în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel. Codul civil prevede instituirea instanței de tutelă și de familie ca formațiune jurisdicțională competentă în materia ocrotirii persoanelor fizice și a familiei[br_fnoteUP 10]. Potrivit dispozițiilor art. 229 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil organizarea, funcționarea și atribuțiile instanței de tutelă și de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară. Iar, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind organizarea judiciară în raport cu natura și numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înființa secții sau completuri specializate, iar potrivit alin. (2) în cadrul judecătoriilor se vor organiza secții sau completuri specializate pentru minori și familie. Prin urmare, apreciez că este obligatoriu a fi înființate secții sau completuri specializate pentru minori și familie, întrucât natura acestor litigii este mult mai delicată și sensibilă față de un litigiu de drept civil, fiind implicați minori ce trebuie ascultați, iar dezideratul este ca gradul de traumatizare al acestora să fie redus la minim. 2.2. Obligațiile judecătorului Instituirea instanței de tutelă în Noul Cod civil are ca scop nu numai îndeplinirea de către această instanță specială a unor importante atribuții în materia ocrotirii persoanei fizice, ci și în implicarea instanței în luarea unor decizii sau soluționarea unor probleme legate de viața persoanei fizice, în general, pe tot parcursul și în toate etapele existenței acesteia[br_fnoteUP 11]. Având în vedere importanța identificării cât mai rapide a soluțiilor optime pentru problemele cu care persoana fizică se poate confrunta în diferite etape ale vieții sale, alin. (2) al art. 107 C. civ. prevede că instanța de tutelă soluționează de îndată cererile având ca obiect aspecte legate de ocrotirea persoanei fizice. Textul reprezintă, astfel, o circumstanțiere a unui principiu fundamental al procesului civil, preluat, de altfel, și în art. (6) C. pr. civ., și anume acela al dreptului la un proces echitabil, desfășurat într-un termen optim și previzibil[br_fnoteUP 12]. Din punctul meu de vedere, magistratul repartizat pe o secție sau complet specializat pentru minori și familie, trebuie instruit special pentru a putea asculta un copil, indiferent de vârsta pe care acesta o are, și a obține informații pertinente și utile în soluționarea dosarului. Totodată, apreciez că această instruire a magistratului specializat ar reduce traumele pe care copiii le au în urma interacțiunii cu judecătorul, întrucât pentru minor acesta este o autoritate superioară, o terță persoană care intervine în viața sa privată. Or, rolul nostru este de a decide în problemele ce îl privesc pe minor în acord cu interesul său superior. Nu în ultimul rând, este necesară distincția între dreptul copilului de a fi ascultat și măsura în care opinia sa este respectată: legea nu instituie obligația autorităților administrative sau judiciare de a decide conform dorințelor copilului, ci obligația acestora de a ține seama (și) de opinia copilului, cu moderația cuvenită în raport de vârsta și gradul său de maturitate, urmând ca măsura dispusă în privința copilului să exprime interesul superior al acestuia[br_fnoteUP 13]. Prin Legea nr. 123/2024, care completează și modifică Legea nr. 272/2004, au fost reglementate o serie de noi obligații în sarcina judecătorilor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 140^3 alin. (1) din acest act normativ în cauzele în care urmează să fie dispuse măsuri cu privire la copilul minor, altele decât cele prevăzute la art. 133, instanța de judecată procedează la ascultarea minorului doar cu participarea unui psiholog din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, iar potrivit alin. (5) ascultarea minorilor în cadrul procedurii judiciare se va realiza în mod obligatoriu ulterior administrării probelor din dosar, ca ultimă etapă a cercetării judecătorești. Opinia minorului are valoarea probatorie a unei prezumții relative. Iar, potrivit dispozițiilor art. 140^2 din Legea nr. 272/2024, modificată, atunci când instanța de judecată este învestită cu o cerere de ordonanță președințială în care urmează a fi dispuse măsuri cu privire la copil, altele decât cele prevăzute la art. 133, termenul maxim de soluționare este de 30 de zile de la data introducerii cererii de chemare în judecată. 2.3. Atribuțiile judecătorului În opinia mea, copiii sunt cei care resimt cel mai puternic efectele negative ale divorțului sau ale unei separări, fiind afectați în viitor, atât fizic, cât și psihic, emoțional și uneori chiar și financiar. Judecătorul apelează la procedeul ascultării minorului pentru a percepe, în mod direct, viziunea acestuia asupra situației sale și asupra faptelor ce fac obiectul dosarului. Astfel, minorul își poate exprima opinia cu privire la drepturile care îl privesc și i se respectă dreptul la liberă exprimare și libertate de opinie. Deși probele administrate nu au o valoare probatorie prestabilită, judecătorul, prin soluția pe care o pronunță, poate da eficiență dorinței minorului expuse cu ocazia ascultării, dacă apreciază că este în interesul său superior. Astfel, în opinia mea, judecătorul trebuie să manifeste prudență în luarea deciziilor și să aibă abilitatea de a identifica părinții cu reacții incoerente, imprevizibile, sufocanți, puțin disponibili, neliniștiți când copilul manifestă o nevoie de autonomie, indiferenți sau răuvoitori întrucât îi vor transmite minorului o stare de fragilitate internă, ceea ce va conduce la tulburări în sfera atașamentulu[br_fnoteUP 14]. [spacer style="2"]
* Articol extras din revista Pandectele Române nr. 2/2024. [br_fnoteDOWN 1] Articol prezentat în cadrul Conferinței Naționale de Dreptul Familiei: Alienarea Părintească, Violența în Familie și Remedii”, organizată de Universitatea București în parteneriat cu Wolters Kluwer România, cu sprijinul Stoica și Asociatii, 16 mai 2024. [br_fnoteDOWN 2] Publicată în M. Of. nr. 767 din data 31 octombrie 2003. [br_fnoteDOWN 3] Publicată în M. Of. nr. 159 din 3 mai 2014. [br_fnoteDOWN 4] Publicat în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011 - Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. [br_fnoteDOWN 5] România a ratificat Convenția prin adoptarea Legii nr. 18/1990, publicată în M. Of. nr. 314 din 13 iunie 2001. [br_fnoteDOWN 6] Diane E. Papalia, Sallz Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea umană, Editura Trei, ed. a XI-a, p. 285. [br_fnoteDOWN 7] Publicată în M. Of. nr. 409 din 6 octombrie 2011. [br_fnoteDOWN 8] Publicată în M. Of. nr. 414 din 7 mai 2024. [br_fnoteDOWN 9] Publicat în M. Of. nr. 247 din 4 octombrie 2015 - Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. [br_fnoteDOWN 10] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ed. a 5-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2020, p. 228. [br_fnoteDOWN 11] Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil, comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 129. [br_fnoteDOWN 12] Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 130. [br_fnoteDOWN 13] Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 130. [br_fnoteDOWN 14] Stephane Clerget, Criza adolescentului. Căi de a o depăși cu succes, Editura Trei, p. 110.
Judecătorul care trebuie să procedeze la ascultarea unui copil, indiferent de vârsta acestuia, trebuie să cunoască foarte bine, în primul rând, piesele dosarului. Potrivit dispozițiilor art. 226 C. pr. civ. în cazul în care, potrivit legii, urmează să fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Ținând seama de împrejurările procesului, după ce a asigurat prezența unui psiholog din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecției Copilului [art. 140^3 alin. (1) din Legea nr. 272/2004], instanța hotărăște dacă părinții, tutorele sau alte persoane vor fi de față la ascultarea minorului. De asemenea, judecătorul trebuie să se aplece asupra situației familiale a copilului, ce rezultă din declarațiile părților, ale martorilor și din raportul de anchetă socială, cu alte cuvinte studierea temeinică a dosarului. Totodată, consider că un judecător repartizat pe un complet sau secție specializată de dreptul familiei trebuie să studieze individual intens despre creșterea și dezvoltarea psihologică a minorului, prin participarea la seminarii sau cursuri. Procedând în această manieră, judecătorul poate să adreseze întrebări relevante și utile soluționării cauzei, să obțină date și informații pertinente pentru soluționarea cauzei și reducerea sau înlăturarea unei experiențe traumatice pentru copil. Practic, utilizarea procedurii de ascultare a minorului dă eficiență dreptului fundamental al copilului de liberă exprimare, consacrat și de Convenția ONU privind drepturile copilului și se asigură respectarea principiului interesului superior al copilului. Dreptul de a fi ascultat, potrivit Codului civil, înseamnă atât dreptul de a-și exprima opinia, dar și de a primi alte informații în funcție de vârsta și gradul de maturitate pe care îl are, precum și de a fi informat asupra consecințelor pe care îl are luarea oricărei decizii în privința sa. Potrivit art. 13 din Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului minorii au dreptul de a se exprima liber și de a primi și comunica informații despre ceea ce învață, gândesc sau simt, în formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, cu excepția cazului în care prin aceasta încalcă drepturile altor persoane. Opinia și dorințele minorului prezintă relevanță, în special, în litigiile ce țin de locuința acestuia după divorț, exercitarea autorității părintești (de regulă, aceasta se exercită în comun), programul de vizitare (cât de des dorește să se vadă cu părintele la care nu locuiește în funcție de gradul de atașament, necesități etc). S-a demonstrat științific faptul că sabotorii conversației cu un adolescent ar putea fi: intervenția prea rapidă în conversație, fără stabilirea relației de încredere; comunicarea unor presupuneri despre cum se simte sau s-a simțit; limbajul vag - preadolescenților le plac detaliile; comunicarea în termeni absoluți (de exemplu: toată lumea, doar, complet, exact, întotdeauna sau niciodată); expunerea unor amenințări; folosirea de hiperbole; conversațiile lungi[br_fnoteUP 15]. În ceea ce privește mintea, starea de sintonie este descrisă ca având calitățile care denotă coerența: conexiune, deschidere, armonie, angajament, receptivitate, emergență, caracter noetic, compasiune și empatie. Sintonia creează coerență mintală[br_fnoteUP 16].

3. Scurte considerații privind dezvoltarea creierului uman

În perioada adolescenței, creierul uman suferă niște transformări majore de a căror echilibru depinde viața adultului care va fi responsabil, implicat, echilibrat psihic, fizic și emoțional. Aceste transformări nu apar toate o dată, ci pe etape de vârstă[br_fnoteUP 17]. În comparație cu masa corpului nostru, creierul uman este de trei ori mai mare decât al rudelor noastre cele mai apropiate. Acest enorm organ e dureros și dificil de creat, scump de construit și, chiar și în stare de repaos, consumă 20% din energia corpului, deși nu reprezintă decât doi la sută din greutatea lui. Trebuie să existe un motiv pentru o investiție atât de mare în evoluție (Susan Blakemore)[br_fnoteUP 18]. Piaget a postulat că raționamentul moral se dezvoltă în trei stadii. Copiii trec treptat de la un stadiu la altul, la vârste diferite. Primul stadiu (aproximativ de la 2 la 7 ani, corespunzător stadiului preoperațional) se bazează pe supunerea rigidă față de autoritate. Întrucât sunt egocentrici, copiii nu-și pot imagina mai mult de o modalitate de a privi o chestiune morală. Ei cred că regulile nu pot fi adaptate sau schimbate, că purtarea este fie corectă, fie greșită și că orice greșeală merită --pedepsită, indiferent de situație. Al doilea stadiu (de la 7-8 la 10-11 ani, corespunzător stadiului operațiunilor concrete) este caracterizat de o flexibilitate în creștere. Pe măsură ce interacționează cu mai mulți oameni și intră în contact cu o gamă mai largă de puncte de vedere, copiii încep să renunțe la ideea că există un stadiu unic și absolut de corectitudine și greșeală și să-și formeze propriul simț al dreptății, pe baza justeții sau a tratamentului egal pentru toți. Fiindcă pot să ia în calcul mai multe aspecte ale unei situații, pot emite judecăți morale mai subtile. În jurul vârstei de 11-12 ani, când devin capabili de raționament formal, începe al treilea stadiu al dezvoltării morale. Credința că toți ar trebui tratați în mod egal lasă locul idealului de echitate, de a lua în calcul circumstanțele specifice. Astfel, un copil ar trebui raportat la un standard moral mai puțin restrictiv decât copilul de 10 ani care face același lucru. Este important ca judecătorul care ascultă minorul să utilizeze un vocabular adecvat vârstei acestuia, pentru a se asigura că a înțeles întrebările adresate. Astfel cum s-a demonstrat științific, la 8 ani majoritatea copiilor pot să interpreteze corect prima frază, iar la 9 ani pot practic toți. La această vârstă, ei urmăresc sensul propoziției ca întreg, în loc să se concentreze numai pe ordinea cuvintelor[br_fnoteUP 19]. Chiar dacă calitatea relatărilor oferite de copii este influențată de un număr de factori care țin de copii și de evenimentele pe care le-au trăit, modurile în care investigatorii se comportă și încearcă să obțină informații sunt esențiale[br_fnoteUP 20].

4. Protocolul NICHD - Institutul Național de Sănătate a Copiilor și Dezvoltare Umană. Aplicabilitatea în procesele de dreptul familiei

Protocolul NICHD a fost elaborat pentru a-i ghida pe investigatori să folosească întrebări și tehnici care maximizează cantitatea de informații obținută prin reactualizarea liberă[br_fnoteUP 21]. Acest protocol a fost elaborat pentru a fi utilizat în special în cauzele penale în care sunt cercetate infracțiunile în care se prezumă că minorii cu vârste cuprinse între 4-12 ani au fost victime ale abuzului sexual. Acesta este unul dintre instrumentele cele mai des folosite la nivel internațional, fiind util pentru orice interacțiune cu un copil. Cele mai importante avantaje prin folosirea acestui instrument sunt: integrează cunoștințele recente privind caracteristicile dezvoltării copilului, mai ales, funcționarea memoriei; instrument detaliat, concret, ușor de parcurs și urmărit; pus în practică în mediu adecvat reduce sau chiar anulează riscul retraumatizării copilului. Scopul acestui protocol este de a proteja minorul ascultat de o potențială traumatizare. Camerele special amenajate pentru ascultarea minorilor contribuie la crearea unei atmosfere securizate pentru minor și favorizează relatarea liberă nemaifiind necesară întreruperea copilului pentru a se consemna declarația și reducând semnificativ durata ascultării. Totodată, oferă judecătorului posibilitatea să asculte mai bine, să adopte o poziție mai propice realizării unei relații de încredere cu minorul. În ceea ce privește greșelile frecvente în ascultarea minorului, s-a concluzionat că acestea sunt ignorarea cu ușurință a fazei relatării libere; că se folosesc în exces și în mod neadecvat a întrebările specifice sau întrebări repetate cu privire la același subiect; confirmarea sau întărirea comportamentului dezirabil prin avertizarea cu pedepse sau promisiunea unor recompense. Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este potențiala alienare parentală. Astfel, judecătorul trebuie să manifeste prudență și să sesizeze o eventuală alienare parentală, pentru a decide în acord cu interesul superior al copilului. S-a demonstrat faptul că preșcolarii sunt în mod particular cei mai influențabili. Vârsta se pare că nu determină abilitatea copiilor de a nara experiențele personale, ci, mai degrabă, ajută la înglobarea influenței mai multor factori inter-relaționați[br_fnoteUP 22]. Astfel, în prima fază, cea pre-declarativă, este important să ne prezentăm prin nume și prenume, dar și funcția noastră și să aducem la cunoștința minorului faptul că ne dorim să îl ajutăm să îi fie bine, dar avem nevoie și de ajutorul său. Ulterior, stabilim o relație de încredere cu minorul, îl întrebăm ce activități desfășoară, ce pasiuni are etc. De asemenea, îi adresăm rugămintea de a ne spune adevărul. În cea de-a două fază, cea declarativă, putem să îi comunicăm astfel acum că te cunosc mai bine, poți să îmi spui de ce te afli azi aici sau de ce crezi că te afli azi aici? Nu este indicat să folosim întrebări sugestive sau închise, cele mai utile sunt întrebările deschise. În ultima fază, cea a încheierii, putem să îl întrebăm dacă are întrebări, dacă vrea să mai adauge ceva suplimentar și să îi mulțumim pentru ajutor. Totodată, putem să deschidem un subiect neutru și să îl întrebăm Ce faci azi după ce pleci de aici ?” Cu alte cuvinte, ascultarea minorului prezintă două etape: pregătirea ascultării și ascultarea propriu-zisă. Cu privire la pregătirea ascultării, aceasta s-ar rezuma astfel: cunoașterea datelor speței (studierea probatoriului cauzei pentru a găsi elementele ce vor configura ascultarea propriu-zisă); identificarea scopului ascultării (ce anume dorește judecătorul să obțină în urma ascultării minorului); existența unui preliminar al audierii (construirea relației de încredere dintre copil și judecătorul care îl audiază are ca scop pregătirea copilului în vederea reducerii stresului asociat cu audierea ce urmează să se desfășoare. Relația de încredere poate fi obținută și prin cultivarea unei apropieri față de copil. Se poate începe prin adresarea unor întrebări de natură a detensiona, relaxa și înlătura presiunea generată de prezența copilului în instanță: „Bună ziua! Cum te numești? În ce clasă ești? La ce școală? Ce obiect îți place cel mai mult?” Pentru a capacita copilul și a-l face să se deschidă poate fi necesară utilizarea unei afirmații de genul: „Ești un băiat mare, deștept, îmi place să vorbesc cu tine pentru că pot purta o discuție interesantă.” Afirmația anterioară a avut menirea satisfacerii nevoii copilului - cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani - de a fi tratat ca un adult, cu scopul de a obține o socializare afectivă. Consecința acestora a fost relaxarea copilului, care a intrat în dialog cu magistratul, fiind creată o atmosferă proprie pentru realizarea ascultării în condiții optime[br_fnoteUP 23]. Cu privire la ascultarea propriu-zisă, aceasta s-ar rezuma astfel: adresarea unor întrebări generale (de exemplu: știi de ce ai venit astăzi aici?); informarea minorului despre scopul pentru care a fost adus la instanță; folosirea întrebărilor deschise și relatarea liberă; concluzii. Acuratețea declarațiilor copiilor depinde mai mult de abilitățile intervievatorului decât de limitările naturale ale dezvoltării lor.

5. Aspecte de drept comparat[br_fnoteUP 24]

În Germania, în cazul în care un copil este reclamant sau pârât în cadrul unei proceduri civile, în locul copilului este audiat un reprezentant legal, de obicei părinții. Cu toate acestea, în cazul în care reclamantul minor sau pârâtul are vârsta de 16 ani, instanța poate, la discreția sa, să îl audieze pe el însuși. Procedurile în fața instanțelor de dreptul familiei, în special în chestiuni precum încredințarea și dreptul de vizită, sunt reglementate de norme specifice care sunt adaptate participării sau preocupărilor minorilor. Aceasta include, în special, obligația instanței de a asculta copilul personal, indiferent de vârsta acestuia, și de a obține o impresie personală a copilului. Audierea are loc, de obicei, fără prezența reprezentanților legali. În plus, instanța trebuie adesea să audieze Jugendamt și părinții în persoană. În cazul în care interesele copilului impun acest lucru, instanța trebuie să desemneze o asistență procedurală adecvată pentru copil. El este de asemenea menționat în mod colocvial ca „avocat al copilului” și este destinat să reprezinte interesele copilului în cadrul procedurii. În Spania, în ceea ce privește implicarea copiilor în procedurile judiciare, legislația spaniolă recunoaște dreptul minorilor de a fi audiați în orice cauză, fără discriminare bazată pe vârstă, pe criterii de handicap sau din cauza oricăror alte circumstanțe, atât în cadrul procedurilor de dreptul familiei, cât și în cele administrative, judiciare sau de mediere în care sunt implicați și care are ca rezultat pronunțarea unei hotărâri care le afectează mediul personal, familial sau social, ținând seama în mod corespunzător de opiniile lor, în funcție de vârsta și nivelul lor de maturitate. Prin urmare, copilul trebuie să primească informațiile care permit exercitarea acestui drept într-un limbaj ușor de înțeles și în formate simple și adaptate situației. Principiul „interesului superior al copilului” este primordial, reprezentând în același timp un drept material, un principiu general de interpretare și un regulament de procedură. Legislația spaniolă (Legea nr. 1/1996) prevede că orice măsură trebuie luată în interesul copilului, protejându-se în special viața privată a copilului. Ideea de bază este că interesul superior al fiecărui copil trebuie evaluat și determinat la nivel individual, luându-se în considerare toate circumstanțele care îl privesc. Deși, în general, minorii nu au capacitatea de a iniția ei înșiși acțiuni civile, legea prevede că, în cazul în care o măsură le poate afecta interesele și dacă au ajuns la un nivel suficient de maturitate, și, în orice caz, dacă au împlinit vârsta de 12 ani, aceștia ar trebui să fie audiați. În cazul separării sau al divorțului, în cursul procesului, instanța trebuie să țină seama întotdeauna de interesul superior al copilului. În Franța există personal specializat care este responsabil de dosarele în care sunt implicați minori, în special magistrații specializați de la instanțele pentru copii. Direcția Protection judiciaire de la jeunesse din cadrul Ministerului justiției și asociațiile autorizate pot interveni în procedurile în care sunt implicați minori. Minorii trebuie să fie implicați în toate deciziile care îi privesc și îi afectează, în funcție de vârsta lor și de gradul de discernământ pe care îl au.

6. Studii de caz

Divorțul este stresant pentru copii. Mai întâi, există stresul conflictului conjugal, apoi cel al despărțirii părinților, cu plecarea unuia, de obicei, tatăl. Adaptarea copilului la divorț poate depinde parțial de vârsta, maturitatea, genul, temperamentul și adaptarea sa psihosocială înaintea divorțului. Copiii mici tind să simtă mai multă anxietate din cauza divorțului, să aibă percepții mai puțin realiste despre cauzele lui și este mai probabil să dea vina pe ei înșiși, dar pot să se adapteze mai rapid decât copiii mai mari, care înțeleg mai bine ce se petrece. Copiii de vârstă școlară sunt sensibili la presiunile din partea părinților și la conflictele de loialitate și, asemenea celor mai mici, pot să se teamă de abandon sau respingere. Băieții se adaptează, de obicei, mai greu decât fetele și sunt mai susceptibili la probleme sociale și de comportament. Nu cu mult timp în urmă, oamenii de știință credeau că, la pubertate, creierul este deja complet matur. Studiile actuale de imagistică arată că creierul adolescentului este o lucrare nefinalizată. Între pubertate și vârsta de adult tânăr au loc modificări spectaculoase la nivelul structurilor cerebrale implicate în emoții, raționare, organizarea comportamentului și autocontrol[br_fnoteUP 25]. Din punctul meu de vedere este extrem de util să primim o părere din partea minorilor audiați deja, pentru a putea îmbunătăți acest procedeu al ascultării copiilor. 1. Am discutat cu o fetiță de 12 ani, care la vârsta de 11 ani a fost ascultată de către judecătorul învestit cu soluționarea cererii de divorț dintre părinții săi și trebuia să se hotărască domiciliul său, exercitarea autorității părintești, stabilirea unui program de legături personale cu părintele nerezident. Aceasta a fost ascultată în biroul judecătorului, întrucât nu exista o cameră specială de audiere a minorilor. Mi-a relatat că i-ar fi plăcut să discute cu judecătorul într-un spațiu/birou destinat ascultării minorilor. De asemenea, mi-a povestit că doamna judecător avea tonalitatea vocii mai autoritară și că aceasta i-a adresat întrebări prea scurte, că i-ar fi plăcut să îi permită să povestească mai multe despre situația sa și ceea ce își dorește. În final, mi-a relatat că nu a fost o experiență traumatizantă și că i-a plăcut că a putut să își exprime dorințele, chiar și mai succint, și că a simțit că ceea ce simte contează, prin soluția pronunțată de judecător. Sub un alt aspect, am discutat cu mai mulți colegi judecători care au ascultat minori în cadrul unor litigii de dreptul familiei și mi-au relatat că administrarea acestei probe s-a dovedit de cele mai multe ori foarte utilă. Procedând la o discuție cu minorul au putut să decidă în acord cu interesul superior al acestora, întrucât fiecare părinte are un grad ridicat de subiectivitate și poate induce, fără intenție, în eroare judecătorul. Cu cât copiii sunt mai mari, cu atât crește și lungimea, bogăția informațională și complexitatea narațiunilor acestora[br_fnoteUP 26]. 2. Am discutat cu un domn în vârstă de 49 ani care a fost ascultat în procesul divorț, la vârsta de 11 ani. Acesta mi-a relatat faptul că i s-a părut o experiență traumatizantă pentru că a fost pus să aleagă cu cine își dorește să locuiască și își iubea ambii părinți. Mi-a mai relatat că a fost audiat într-un birou al judecătorului și că apreciază că ar fi fost utilă prezența unui psiholog care să îi adreseze întrebările pe un limbaj mai accesibil pentru vârsta pe care o avea. Aceste studii de caz întăresc argumentele expuse anterior și confirmă rolul extrem de important atât al judecătorilor ce ascultă minorii, al camerelor speciale în care trebuie să se desfășoare audierea, cât și rolul psihologilor.

7. Concluzii

Concluzionând, ascultarea minorilor este un procedeu ce impune ca judecătorul învestit cu soluționarea cauzei să aibă pregătire specifică în această materie. Astfel, dată fiind importanța ascultării minorilor, în scopul respectării interesului superior al acestora, judecătorii trebuie să manifeste prudență, să cunoască foarte bine cadrul legislativ aplicabil și, mai mult decât atât, să aibă și cunoștințe de bază în materia psihologiei care să le faciliteze înțelegerea nevoilor copilului. Toate acestea se fundamentează pe fragilitatea și vulnerabilitatea minorilor, ce sunt implicați în procesele cu specific de dreptul familiei, care se finalizează, de principiu, cu despărțirea părinților acestuia. Din punctul meu de vedere, judecătorii învestiți cu astfel de litigii au rol extrem de important și trebuie tratat ca atare. [spacer style="2"]
[br_fnoteDOWN 15] Michelle Icard, 14 conversații până la 14 ani. Editura Univers, p. 48. [br_fnoteDOWN 16] Daniel Siegel, Neuroștiința fericirii. Dezvoltarea conștientă a creierului către armonie și integrare, Ed. Herald București, p. 231. [br_fnoteDOWN 17] Niculina Gheorghiță, Susține conștient adolescența. Ghid practic de psihologie cuantică, Ed. Holisterapia, Brașov, 2023; p. 43. [br_fnoteDOWN 18] Joe Dispenza, Antrenează-ți creierul. Strategii și tehnici de transformare mentală, Ed. Curtea Veche, ed. a II-a, p. 127. [br_fnoteDOWN 19] Diane E. Papalia, Sallz Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea umană, Editura Trei, ed. a XI-a, p. 306. [br_fnoteDOWN 20] Michael E. Lamb, David J. La Rooy, Lindsay C. Malloy, Carmit Katz, Mărturia copilului - Cercetare psihologică și practică judiciară, Cluj-Napoca, 2018, Ed. Asociația de Științe Cognitive din România, p. 51. [br_fnoteDOWN 21] Diane E. Papalia, Sallz Wendkos, Olds. Ruth Duskin Feldman, op. cit., p. 388. [br_fnoteDOWN 22] Michael E. Lamb, David J. La Rooy, Lindsay C. Malloy, Carmit Katz, op. cit., pp. 31-32. [br_fnoteDOWN 23] Mona-Maria Pivniceru, Cătălin Luca, Ghid de audiere a copilului în proceduri judiciare, Ed. Hamangiu, București. 2009, p. 221. [br_fnoteDOWN 24] Informații de pe site-ul portalul E-justice: https://e-justice.europa.eu/35998/RO/rights_of_minors_in_court_proceedings?SPAIN&member=1 [br_fnoteDOWN 25] Diane E. Papalia, Sallz Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, op. cit., p. 360. [br_fnoteDOWN 26] Michael E. Lamb, David J. La Rooy, Lindsay C. Malloy, Carmit Katz, op. cit., p. 36.

2. Adevărul fiscal în sistemul procedural național, explicații privind Directiva privind prețurile de transfer COM (2023) 592 final

UJ Premium | și | 09 iulie 2026
Publicat în : Drept Fiscal și PR |

Introducere

Pe fond cazuistica prețurilor de transfer vizează clarificarea unor standarde și ținte privind corelațiile în procedura prețurilor de transfer pe de o parte, iar pe de altă parte aducerea în atenție necesitatea reglementării legislative a prețurilor de transfer adaptate la societatea economică de azi pentru o corectă conformare fiscală. Există o preocupare din ce în ce mai mare de îngrijorare cu privire la abordările fiscale și determinarea acestora. Din statisticile oficiale ale OCDE reiese că numărul de proceduri amiabile în curs care au fost deschise pentru soluționarea unor cazuri de dublă impunere rezultate din stabilirea prețurilor de transfer a crescut la sfârșitul anului 2021 cu 33% față de 2016 (conform inventarului de proceduri amiabile, la sfârșitul anului 2021 erau în curs 6000 de astfel de proceduri, față de 4500 la sfârșitul anului 2016). Statisticile oficiale ale UE cu privire la procedurile amiabile deschise în temeiul Convenției de arbitraj indică o creștere cu 17% a litigiilor dintre state membre având ca obiect stabilirea prețurilor de transfer în comparație cu anul precedent (totalul procedurilor amiabile dintre state membre era de 2213 la sfârșitul anului 2020, față de 1889 la sfârșitul anului 2019). Statisticile UE cu privire la procedurile amiabile sunt disponibile la următoarea adresă: https://taxation-customs.ec.europa.eu/taxation-1/statistics-apas-and-maps-eu_en APA: „este un aranjament care determină, înaintea tranzacțiilor controlate, un set adecvat de criterii (de exemplu, metodă, comparabile și ajustări adecvate ale acestora, ipoteze critice ca la evenimente viitoare) pentru determinarea prețurilor de transfer pentru acele tranzacții pe o perioadă fixă de timp. Numărul total de acorduri de preț în avans în anul 2022 între România și alte state a fost de 51 astfel cum se relevă în Statisticile OCDE privind procedurile amiabile. Recunoscând limitările în materie de metodologie și de date, OCDE a estimat în 2013, la începutul Planului de acțiune al OCDE privind erodarea bazei de impunere și transferul profiturilor, că pierderile de venituri din impozitul pe profit, determinate de practicile de erodare a bazei de impunere și de transfer al profiturilor, s-ar putea situa, la nivel mondial, între 100 și 240 de miliarde USD anual (a se vedea https://www.oecd.org/tax/beps-project-explanatory-statement-9789264263437-en.htm). Una dintre practicile identificate de erodare a bazei de impunere și de transfer al profiturilor a fost manipularea prețurilor de transfer. Consolidarea îndrumărilor cu privire la principiul valorii de piață, prin care să se asigure că rezultatele sunt dictate mai degrabă de realitatea economică decât de cea de pe hârtie, a fost abordată în special în acțiunile 8-10 ale Planului de acțiune al OCDE privind erodarea bazei de impunere și transferul profiturilor. În această privință, în raportul final al acțiunilor 8-10 se urmărește alinierea rezultatelor în materie de stabilire a prețurilor de transfer la crearea de valoare în cadrul grupului de IMN-uri. Este știut faptul că majoritatea statelor membre și-au asumat statutul și rolul Orientărilor OCDE privind stabilirea prețurilor de transfer având în vedere că prețurile de transfer diferă în esență de la stat la stat. Legislația internă a statelor membre prezintă diferențe în ceea ce privește definiția „întreprinderilor asociate” și, în special, în ceea ce privește noțiunea de „control”, care este, în mod normal, condiția prealabilă pentru aplicarea normelor de stabilire a prețurilor de transfer. Anumite state membre aplică un prag de 25% din participații, în timp ce altele aplică un prag de 50% din participații, când se stabilește dacă este îndeplinit criteriul de control. Rezultă că întreprinderile se confruntă cu insecuritate fiscală, costuri ridicate de conformare fiscală și litigii judiciare frecvente și îndelungate care antrenează, printre altele, onorarii judiciare în cuantumuri considerabile și creează bariere în calea operațiunilor transfrontaliere și riscuri ridicate de dublă impunere și/sau de supraimpunere. Riscul de dublă impunere și de supraimpunere a întreprinderilor care desfășoară operațiuni transfrontaliere duce la o lipsă de securitate fiscală, existând posibilitatea unor litigii fiscale între administrațiile fiscale din diferite state membre în cazurile în care administrațiile respective adoptă poziții diferite în ceea ce privește tratamentul unei anumite tranzacții în cadrul sistemului lor de impozitare a societăților.

Considerații generale

În conformitate cu standardele internaționale actuale, elaborate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), prețurile tranzacțiilor transfrontaliere dintre entitățile afiliate ale unui grup multinațional trebuie să fie stabilite pe aceeași bază ca și tranzacțiile dintre părți terțe în circumstanțe comparabile. Acest principiu este cunoscut sub denumirea de „principiul valorii de piață” și se reflectă la art. 9 (Întreprinderi asociate) din Convenția-model a OCDE pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital. Articolul 9 nu conține însă norme detaliate de stabilire a prețurilor de transfer. De-a lungul timpului, OCDE a elaborat Orientările OCDE privind stabilirea prețurilor de transfer pentru întreprinderile multinaționale și administrațiile fiscale (Orientările OCDE privind stabilirea prețurilor de transfer), care conțin îndrumări cu privire la sensul și aplicarea principiului valorii de piață. Riscul de dublă impunere și de supraimpunere a întreprinderilor care desfășoară operațiuni transfrontaliere duce la o lipsă de securitate fiscală, existând posibilitatea unor litigii fiscale între administrațiile fiscale din diferite state membre în cazurile în care administrațiile respective adoptă poziții diferite în ceea ce privește tratamentul unei anumite tranzacții în cadrul sistemului lor de impozitare a societăților. Într-o economie mondială tot mai globalizată și mai competitivă, există o nevoie tot mai mare de mai multă securitate fiscală pe piața unică. Astfel, pentru mai multă securitate fiscală în privința impozitelor lor, unele întreprinderi solicită soluții fiscale anticipate din partea unei autorități fiscale în ceea ce privește tratamentul anumitor tranzacții. Dacă soluția fiscală anticipată este însă unilaterală, există în continuare posibilitatea ca alte state membre în cauză să conteste tratamentul aprobat pentru astfel de tranzacții. Prin urmare, chiar și când se obține o soluție fiscală anticipată unilaterală, există un risc real de litigii fiscale și de o posibilă dublă impunere sau supraimpunere. Regimul juridic al obligațiilor fiscale este reglementat în Codul fiscal precum și în Codul de procedură fiscală astfel că, în esență, cu privire la prescripție deseori vom fi nevoiți să ne raportăm la actul normativ primar cu obligația de a respecta atât concluziile și dezlegările din Decizia ICCJ, iar Recursul în interesul legii vine să clarifice prevederile din lege fiind obligatorii în sistemul juridic de drept. Astfel rămân pe deplin aplicabile și pentru determinarea regulilor de împlinire a termenului de prescripție potrivit noului Cod de procedură fiscală putând avea efecte inclusiv în ce privește dreptul și întinderea nașterii dreptului la creanță cu toate consecințele care decurg din aceasta. Urmând același principiu norma specială privitoare la prețurile de transfer se va completa inclusiv cu Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru societățile multinaționale și administrațiile fiscale, cu amendamentele/modificările și completările ulterioare, și Codul de conduită privind documentația prețurilor de transfer, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C, nr. 176/1 din 28 iulie 2006. Respectivele orientări au fost concepute ca instrument fără caracter juridic obligatoriu, prin care IMN-urile și autoritățile fiscale sunt ajutate să găsească, în cazurile de stabilire a prețurilor de transfer, soluții prin care să se reducă la minimum conflictele și să se limiteze litigiile. Orientările OCDE privind stabilirea prețurilor de transfer au fost publicate prima dată în 1995 și sunt actualizate cu regularitate. Complexitatea normelor de stabilire a prețurilor de transfer și punerea lor în aplicare diferită în dreptul intern al statelor membre generează o serie de alte probleme: - transferul de profituri și evitarea obligațiilor fiscale; - prețurile de transfer pot fi manipulate cu ușurință pentru a se transfera profituri și pentru a fi utilizate în contextul unor scheme de planificare fiscală agresivă; - litigiile și dubla impunere: stabilirea prețurilor de transfer este un domeniu mai subiectiv decât alte domenii ale impozitării directe și indirecte și, din acest motiv, mai predispus la litigii, deoarece administrațiile fiscale nu au întotdeauna un interes și o interpretare comune; - costurile ridicate de conformare fiscală: dubla impunere reprezintă deja un cost considerabil pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier. În plus, costurile de conformare fiscală legate de stabilirea prețurilor de transfer sunt la rândul lor semnificative. Aceste costuri rezultă din obligația întreprinderilor de a stabili ce prețuri ar putea fi considerate compatibile cu principiul valorii de piață, ceea ce presupune efectuarea de studii și întocmirea și menținerea/actualizarea documentației aferente. Aceste bariere fiscale din calea întreprinderilor împiedică buna funcționare a pieței unice și blochează perspectivele de realizare a potențialului acesteia în ceea ce privește sporirea eficienței. Drept urmare, competitivitatea pieței unice este subminată. Erodarea bazei de impunere și transferul profiturilor a condus la adoptarea Directivei împotriva evitării obligațiilor fiscale (ATAD) în 2016, pentru a se asigura punerea în aplicare coordonată în statele membre a măsurilor-cheie împotriva evitării obligațiilor fiscale care decurg din acțiunile desfășurate la nivel intern conform Planului de acțiune al OCDE fiind astfel stabilite o serie de norme specifice și generale de combatere a abuzurilor în domeniul fiscal. Directiva a fost modificată în 2017 prin includerea de norme suplimentare împotriva evitării obligațiilor fiscale, aplicabile în cazul tratamentelor neuniforme în diferite sisteme fiscale. În paralel, de la adoptarea sa în 2011, Directiva privind cooperarea administrativă (DAC) a fost revizuită și extinsă în mai multe rânduri, pentru a permite un schimb de informații fiscale la scară largă și în timp util între autoritățile fiscale din întreaga Uniune, prin care să se sprijine asigurarea respectării legislațiilor fiscale ale statelor membre. În temeiul DAC3, autoritățile naționale competente, printre altele, fac schimb automat de informații referitoare la așa-numitele acorduri prealabile privind prețul de transfer. DAC6 reglementează schimbul automat de informații raportate de intermediari sau de contribuabilul relevant cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării. Reducerea costurilor de conformare fiscală a devenit o prioritate la nivelul statele membre interesate, fiind adoptat un cadru de conformitate și cooperare la nivelul UE, denumit deseori „Abordarea europeană a încrederii și cooperării” (European Trust and Cooperation Approach, ETACA). Există astăzi mai mult ca oricând necesitatea elaborării unui cadru clar la nivelul UE pentru un dialog preventiv între administrațiile fiscale și contribuabilii întreprinderi, astfel încât să se stimuleze un dialog preventiv în urma căruia administrațiile fiscale să efectueze o evaluare a riscurilor de nivel ridicat prezentate de politica se stabilire a prețurilor de transfer adoptată de întreprinderi multinaționale mari. Liniile directoare OCDE pentru întreprinderile multinaționale (linii directoare) se referă la recomandările adresate de către guverne întreprinderilor multinaționale și au ca obiective după cum urmează: - urmăresc să se asigure că activitățile acestor întreprinderi sunt în armonie cu politicile guvernamentale, pentru a consolida încrederea reciprocă între întreprinderi și societățile în care își desfășoară activitatea, pentru a îmbunătăți mediul de investiții străine și a crește contribuția întreprinderilor multinaționale la dezvoltarea durabilă. - fac parte din Declarația OECD cu privire la investițiile internaționale și întreprinderile multinaționale, iar celelalte elemente se referă la tratamentul național, cerințele contradictorii referitoare la întreprinderi, precum și stimulentele și barierele în calea investițiilor internaționale. - stabilesc principiile voluntare și standarde pentru comportamentul responsabil în afaceri, cu respectarea legilor în vigoare și a standardelor acceptate la nivel internațional. Cu toate acestea, mediul internațional de afaceri a cunoscut profunde schimbări structurale și chiar liniile directoare au evoluat pentru a reflecta aceste schimbări. În acest scop au fost făcuți pași importanți din care se desprind fără a se limita următoarele, companiile trebuie: - să contribuie la progresul economic, social și de mediu, pentru a realiza o dezvoltare durabilă. Să respecte drepturile, recunoscute la nivel internațional, ale persoanelor afectate de activitățile lor. Să încurajeze consolidarea capacităților locale printr-o strânsă colaborare cu comunitatea locală, inclusiv interesele de afaceri, precum și dezvoltarea activităților întreprinderii pe piețele interne și externe, în conformitate cu nevoia de practici comerciale loiale; - să sprijine și să respecte principiile de bună guvernanță corporativă și să dezvolte și să aplice bunele practici de guvernanță corporativă, inclusiv în interiorul grupurilor de întreprinderi; - să se abțină de la acțiuni discriminatorii sau disciplinare împotriva lucrătorilor care fac rapoarte de management bona fide sau, după caz, care sunt adresate autoritățile publice competente, cu privire la practicile care contravin legii, Liniile directoare sau politicile întreprinderii; - să întreprindă diligențele necesare, bazate pe risc, și să evite declanșarea sau contribuția la efectele adverse legate de aspectele reglementate de Liniile Directoare, prin propriile activități, și să abordeze aceste efecte, atunci când apar; - să aplice principiile responsabile de conduită în afaceri, compatibile cu Liniile directoare. Liniile directoare recomandă ca întreprinderile să aplice bune practici de management corporativ extrase din Liniile directoare OECD de guvernanță corporativă. Principiile fac apel la recunoașterea drepturilor stabilite prin lege sau prin acorduri mutuale ale părților interesate și să încurajeze cooperarea activă cu părțile interesate în asigurarea durabilității. Respectarea liniilor directoare de către întreprinderi este voluntară nefiind obligatorie legal. Cu toate acestea companiile ar trebui să caute modalități de a respecta aceste principii și standarde cât mai mult posibil pentru a nu încălca legislația națională.

Orientările OCDE privind stabilirea prețurilor de transfer

Articolul 9 din propunerea de directivă face trimitere la metodele principale de stabilire a prețurilor de transfer. Metoda comparării prețurilor „Metoda prețului de revânzare” începe cu prețul la care un produs achiziționat de la o întreprindere asociată este revândut unei întreprinderi independente. „Metoda cost plus”, „metoda marjei nete”, „metoda împărțirii profitului”. Analiza comparabilității este piatra de temelie pentru aplicarea principiului valorii de piață. Ajustarea/Estimarea prețurilor de transfer, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacției, se efectuează de organele fiscale la valoarea configurată de tendința centrală a pieței. Tendința centrală a pieței va fi considerată valoarea mediană a intervalului de comparare a indicatorilor financiari ai societăților/valorii tranzacțiilor comparabile identificate sau în situația în care nu se găsesc suficiente societăți/tranzacții comparabile pentru a putea stabili un interval de comparabilitate, fiind identificate cel mult trei societăți sau tranzacții comparabile, se va utiliza media aritmetică a indicatorilor financiari ai acestor societăți sau a tranzacțiilor comparabile identificate. În cazul ajustării/estimării prețurilor de transfer, identificarea tranzacțiilor sau societăților comparabile se va face conform datelor generale despre tranzacții similare sau a indicatorilor financiari aferenți activităților care urmează a face obiectul ajustării/estimării și la care atât organul de inspecție fiscală, cât și contribuabilul/plătitorul pot avea acces. Stabilirea prețurilor de transfer se referă la fixarea unor prețuri pentru tranzacții transfrontaliere care au loc între întreprinderi asociate în cadrul unui grup de IMN-uri. Dat fiind că impozitele se calculează, în general, pe baza conturilor la nivel de entitate, prețurile sau alte condiții în care au loc aceste tranzacții transfrontaliere între întreprinderi asociate au efecte asupra veniturilor și/sau cheltuielilor entităților relevante în legătură cu tranzacțiile respective și, în consecință, asupra cuantumului profitului înregistrat de fiecare entitate din grup în scopuri fiscale în jurisdicția în care entitatea în cauză își desfășoară activitatea. Standardul recunoscut la nivel mondial pentru stabilirea prețurilor dintre întreprinderi asociate în scopuri fiscale este așa-numitul „principiu al valorii de piață”. Conform principiului valorii de piață, membrii individuali ai unui grup de IMN-uri trebuie să tranzacționeze unii cu alții ca și cum ar fi părți terțe independente. Cu alte cuvinte, tranzacțiile dintre două întreprinderi asociate ar trebui să reflecte rezultatul care ar fi fost obținut dacă părțile nu ar fi afiliate, și anume dacă părțile ar fi independente una de cealaltă, iar rezultatul (prețul sau marjele) ar fi fost determinat de forțe ale pieței (deschise). Pentru aplicarea principiului valorii de piață este necesar să se efectueze o analiză a comparabilității, care abordează, în linii mari, două aspecte principale: (i) identificarea relațiilor comerciale sau financiare dintre întreprinderile asociate, a condițiilor în care se desfășoară respectivele relații și a circumstanțelor cu relevanță economică aferente respectivelor relații și (ii) compararea condițiilor și a circumstanțelor cu relevanță economică ale tranzacțiilor dintre întreprinderi asociate (tranzacții controlate) cu cele ale tranzacțiilor comparabile dintre întreprinderi independente (tranzacții necontrolate comparabile). Factorii de comparabilitate de avut în vedere sunt: (i) condițiile contractuale ale tranzacției, (ii) analiza funcțională (funcțiile pe care le îndeplinește fiecare întreprindere, ținându-se seama de activele utilizate și de riscurile asumate), (iii) caracteristicile produsului sau ale serviciului care face obiectul unei tranzacții, (iv) circumstanțele economice, (v) strategiile de afaceri, tranzacției controlate, ar trebui să se efectueze comparația și să se verifice efectiv dacă tranzacția se desfășoară în condițiile valorii de piață. Necesitatea adoptării unei Directive privind prețurile de transfer Pentru reducerea la minimum a litigiilor și pentru asigurarea unei abordări comune în Uniune, în prezenta directivă se prevede, de asemenea, că un contribuabil nu ar trebui să fie supus unei ajustări, când rezultatele sale se încadrează în intervalul intercuartilic, cu excepția cazului în care administrația fiscală sau contribuabilul dovedește că o anumită poziționare diferită în interval este justificată de faptele și circumstanțele cazului respectiv. Când rezultatele unei tranzacții controlate nu se încadrează în intervalul de comparare, administrațiile fiscale ar trebui să aibă obligația de a efectua o ajustare a medianei tuturor rezultatelor, cu excepția cazului în care contribuabilul sau administrația fiscală dovedește că orice alt punct din interval permite calcularea cu mai multă fiabilitate a prețului conform principiului valorii de piață într-un caz dat. Pentru reducerea sarcinii de conformare fiscală a contribuabililor care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier în Uniune, ar trebui, de asemenea, să se introducă o abordare comună a documentației de stabilire a prețurilor de transfer. Prelucrarea de date cu caracter personal efectuată în cadrul prezentei directive ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului. Definiția întreprinderii și a sediului permanent (…) b) o societate este o societate asociată a unei alte societăți dacă, cel puțin: (i) prima societate are o participare minimă directă de 25% în capitalul celei de-a doua întreprinderi; sau (ii) cea de-a doua societate are o participare minimă directă de 25% în capitalul primei societăți; sau (iii) o societate terță are o participare minimă directă de 25% atât în capitalul primei societăți, cât și în al celei de-a doua. (iv) participările în capitalul social trebuie să fie deținute numai la întreprinderile rezidente pe teritoriul Uniunii Europene; c) sintagma sediu permanent înseamnă un loc fix de afaceri situat într-un stat membru, prin care se desfășoară în întregime sau în parte activitatea unei societăți rezidente într-un alt stat membru. În propunerea de Directivă, „întreprindere asociată” înseamnă o persoană care este afiliată altei persoane în oricare dintre următoarele moduri: (a) o persoană participă la gestionarea altei persoane prin faptul că se află în poziția de a exercita o influență semnificativă asupra celeilalte persoane; (b) o persoană participă la controlul asupra unei alte persoane printr-o participație care depășește 25% din drepturile de vot; (c) o persoană participă la capitalul unei alte persoane printr-un drept de proprietate care, direct sau indirect, depășește 25% din capital; (d) o persoană are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul unei alte persoane. Tranzacțiile între persoanele afiliate sunt considerate a fi realizate conform principiului valorii de piață dacă indicatorul financiar al tranzacției/valoarea tranzacției (marjă/rezultat/preț) se încadrează în intervalul de comparare. Pentru stabilirea intervalului de comparare se vor respecta următoarele prevederi: 1. analiza de comparabilitate va avea în vedere criteriile teritoriale în următoarea ordine: național, Uniunea Europeană, paneuropean, internațional; 2. disponibilitatea rezonabilă a datelor la momentul stabilirii prețurilor de transfer sau la momentul documentării acestora, pentru care contribuabilul/plătitorul verificat prezintă documentele justificative pentru datele utilizate la momentul stabilirii prețurilor de transfer; 3. marja de comparare reprezintă intervalul de valori ale prețului sau marjei/rezultatului aferent tranzacțiilor comparabile derulate între societăți comparabile independente; 4. pentru determinarea valorilor extreme, marja de comparare va fi împărțită în 4 segmente. Segmentele de maxim și de minim reprezintă rezultatele extreme. Intervalul de comparare reprezintă intervalul de valori ale prețului sau marjei/rezultatului aferent tranzacțiilor comparabile derulate între societăți comparabile independente, după eliminarea din marja de comparare a rezultatelor extreme; 5. la stabilirea și calculul estimării/ajustării nu se vor utiliza rezultatele extreme din cadrul marjei de comparare; 6. dacă valoarea mediană nu poate fi identificată (valoarea mediană reprezintă acea valoare care se regăsește la mijlocul intervalului de comparare), va fi realizată media aritmetică a celor două valori de mijloc ale intervalului de comparare. Stadiul actual al reglementării naționale privind prețurile de transfer Indicatori obligatorii privind întocmirea dosarului de prețuri de transfer Elaborarea secțiunilor descriptive - surse de informații: situații financiare, bilanțuri și note contabile, rapoarte anuale, prezentări interne etc.; Analiza funcțională va avea ca scop colectarea de informații specifice pe tranzacții (e.g. contracte încheiate sau în curs, facturile fiscale etc.). Pentru aceasta se va realiza o arhitectură a setului de cereri de informații privind analizarea datelor, cu punctele cheie, analiza SWOT. Inventarierea tranzacțiilor cu persoane afiliate Identificarea documentației existente la nivel de grup - politici de prețuri de transfer/studii de comparabilitate/dosare de prețuri de transfer; - probleme prioritare: analiză sistemică actualizare, perspective. Foarte important este de reținut faptul că dosarul prețurilor de transfer solicitat nu va acoperi tranzacțiile și perioadele care au făcut obiectul unui acord de preț în avans sau tranzacțiile pentru care a fost emisă o decizie de ajustare/estimare a venitului sau cheltuielii uneia dintre persoanele afiliate, pentru care urmează să prezentați documentele în cauză. În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 442/2016 privind cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer, poate fi solicitată prelungirea termenului de prezentare a dosarului prețurilor de transfer, o singură dată, pentru motive temeinic justificate. Având în vedere inspecția fiscală în curs de derulare, în baza prevederilor art. 1 și art. 2 alin. (2) și (4) din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 442/2016 privind cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer, până la o dată fixată de organul de inspecție, contribuabilul va putea prezenta dosarul prețurilor de transfer. În adresa de prelungire a termenului organul fiscal, pe lângă data prelungirii, motivarea acesteia prin indicarea temeiului de drept va indica locul de prezentare a dosarului de transfer la sediul organului fiscal/la locul de desfășurare al inspecției fiscale situat la contribuabil sau după caz la firma de consultanță care întocmește dosarul fiscal dacă această modalitate este agreată de părți. Termenul pentru punerea la dispoziție a dosarului prețurilor de transfer întocmit conform prevederilor legale, solicitat de organul de inspecție, va fi de maximum 10 zile calendaristice de la data solicitării, dar nu mai devreme de 10 zile de la expirarea termenului stabilit pentru întocmire. Pentru contribuabilii/care au obligația întocmirii dosarului prețurilor de transfer conform prevederilor art. 2 alin. (4), organul de inspecție fiscală va stabili termenul pentru prezentarea de către contribuabili/plătitori a acestuia prin formularul de solicitare. Termenul pentru prezentarea dosarului prețurilor de transfer, solicitat potrivit prevederilor art. 2 alin. (4), va fi cuprins între 30 și 60 de zile calendaristice, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, la solicitarea scrisă a contribuabililor/plătitorilor, cu o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice. În aceste condiții, dacă se impune, inspecția fiscală poate fi suspendată până la expirarea termenului de punere la dispoziție a dosarului prețurilor de transfer, în temeiul prevederilor art. 127 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. (Tabel 1)

Dosarul Prețurilor de Transfer

Procesul de întocmire a unui dosar de prețuri de transfer este unul complex simbioza proiecțiilor pe orizontală și pe verticală conduc la simulări ciclice anterioare în vederea adaptării oricăror detalii ulterioare declanșării procesului inițiat astfel că până la finalizare DPTA poate fi abdatat pentru îndeplinirea procesului conform. În vederea documentării respectării principiului valorii de piață a prețurilor de transfer practicate în cadrul tranzacțiilor desfășurate cu persoane afiliate, contribuabilii/plătitorii au obligația de a întocmi dosarul prețurilor de transfer, în condițiile stabilite prin prezentul ordin. Contribuabilii din categoria marilor contribuabili, stabiliți prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, mai mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificație, prevăzute în OPANAF nr. 448/2016, au obligația întocmirii anuale a dosarului prețurilor de transfer. În conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală contribuabilii/Plătitorii au obligația să prezinte dosarul prețurilor de transfer, la solicitarea organului de inspecție fiscală, pe perioada derulării unei inspecții fiscale. [spacer style="2"]

Opozabilități și excepții

Prin excepție obligația de prezentare a dosarul prețurilor de transfer se menține și în afara unei acțiuni de inspecție fiscală, conform prevederilor art. 58 și art. 64 C. pr. fisc. Contribuabilului care are calitatea de a fi beneficiar al unui acord de preț în avans (denumit APA) emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu întocmește dosarul prețurilor de transfer dacă și numai dacă APA astfel emis este pentru tranzacțiile și perioadele care sunt acoperite de acordul de preț în avans emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală sau pentru tranzacțiile pentru care a fost emisă o decizie de ajustare/estimare a venitului sau cheltuielii uneia dintre persoanele afiliate în conformitate cu prevederile art. 283 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Obligația întocmirii și prezentării dosarului prețurilor de transfer se menține în cadrul unei acțiuni de inspecție fiscală, pentru contribuabilii din categoria marilor contribuabili, care nu se încadrează în criteriile nivelului valoric, precum și contribuabilii din categoriile contribuabililor mici și mijlocii, care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, mai mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificație.

Regimul tranzacțiilor intragrup privind prețurile de transfer

Fiecare membru al grupului fiscal are obligația să întocmească dosarul prețurilor de transfer care va cuprinde atât tranzacțiile desfășurate cu membrii grupului fiscal, precum și cu entitățile afiliate din afara grupului fiscal. Prin derogare de la prevederile alin. (2) al art. 108 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, dosarele prețurilor de transfer întocmite de fiecare membru al grupului fiscal vor fi prezentate de către persoana juridică responsabilă.

Furnizarea de informații

La cererea scrisă a organului de inspecție fiscală, în vederea completării dosarului prețurilor de transfer, contribuabilul/plătitorul va furniza și alte informații suplimentare, relevante pentru documentarea respectării principiului valorii de piață. Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În același scop, organul fiscal are dreptul să solicite informații și altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligația de a furniza informațiile solicitate. Informațiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate și de alte mijloace de probă. În cazul în care contribuabilul completează dosarul cu elemente suplimentare, la solicitarea organului fiscal competent, acestea vor fi însoțite de trimiteri la documentația inițială, pentru o corelare eficientă a dispozitivului motivării. Dosarul prețurilor de transfer, respectiv completările ulterioare solicitate, după caz, vor fi puse la dispoziția organului fiscal solicitant, la sediul acestuia sau la locul de desfășurare a inspecției fiscale, în termenul stabilit de acesta. Filele vor fi îndosariate, numerotate și însoțite de opis. În cazul în care există documente în limba străină, acestea vor fi însoțite de traduceri în limba română, în condițiile legii. Anexele la dosarul prețurilor de transfer care sunt disponibile și în format electronic vor fi înaintate organului fiscal competent într-un format editabil. Informațiile obținute în cadrul procesului de întocmire trebuie ulterior aprofundate și validate în cadrul structurii dosarului DPTA, întrucât nu de puține ori, atunci când se intră în detalii, se identifică tranzacții noi, se constată diferențe sau aspecte care au fost omise în cadrul discuțiilor preliminare. Ori de câte ori contribuabilii realizează tranzacții cu persoane afiliate fără respectarea principiului valorii de piață, conform prevederilor art. 11 din Codul fiscal, organele de inspecție fiscală au obligația să ajusteze cuantumul prețurilor de transfer practicate. Ajustarea se va realiza pentru acele tranzacții derulate cu persoane afiliate pentru care contribuabilul/plătitorul nu a documentat faptul că prețurile de transfer stabilite au respectat principiul valorii de piață. Întocmirea dosarului de prețuri de transfer înainte de finalizarea situațiilor financiare anuale. Sumele/calculele de profitabilitate incluse în cadrul dosarului de prețuri de transfer au la bază informațiile aflate în situațiile financiare.

Termenele acordate de către autorități pentru întocmirea și prezentarea dosarului de prețuri de transfer

Contribuabilul solicită prelungirea termenului cu 30 de zile însă primește răspuns că nu se aprobă sau că se aprobă doar prelungirea cu un număr mai mic de zile până la 30 de zile. 1. Identificarea anilor în cadrul termenului de prescripție de realizare a controlului fiscal: - termenul de prescripție; - depunerea declarațiilor rectificative pe anii precedenți; - considerarea inspecțiilor fiscale anterioare; Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile întreprinderilor, prin derogare de la art. 56 privind Codul fiscal, termenul pentru depunerea declarației aferente trimestrului IV 2023 (formular 100 - Declarație privind obligațiile la bugetului de stat) și plata impozitului aferent acestui semestru este până la data de 26 iunie 2024. Foarte important potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) C. fisc. potrivit cărora perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat. Declarația 101 are termen de depunere la 25 iunie întocmirea bilanțului să corespundă cu bilanț. Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 și art. 42 C. fisc., termenul pentru depunerea declarației anuale privind impozitul pe profit (formular 101) Declarație privind impozitul pe profit și plata impozitului pe profit aferent anului fiscal 2023 este până la data de 25 iunie 2024 inclusiv, iar pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) C. fisc. până la data de 25 a celei de-a șasea luni, inclusiv, de la încheierea anului fiscal modificat. În situația unor erori materiale se pot depune rectificative. Informațiile privind capitalul propriu se pot prelua din situațiile financiare care, potrivit art. 36 din Legea contabilității nr. 82/1990, cu modificările și completările ulterioare, se depun până la termenul maxim (de regulă) de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar. Termenul de întocmire a dosarului prețurilor de transfer este termenul legal stabilit pentru depunerea declarațiilor anuale privind impozitul pe profit, pentru fiecare an fiscal. În cazul în care pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de organul de inspecție fiscală, inclusiv în situația în care acestea privesc elaborarea și prezentarea dosarului prețurilor de transfer, organul fiscal competent poate decide inclusiv suspendarea inspecției fiscale.

Tabel. 1 Reguli privind întocmirea dosarului de TP, și de prezentare la organul fiscal

Categorie contribuabili Nivelul valoric* al pragului de semnificație Termen de întocmire/ Termen de prezentare
A. Marii Contribuabili Criteriu - tranzacții peste primul set de praguri 200.000* EUR tranzacții financiare; 250.000 EUR tranzacții cu servicii; 350.000 EUR tranzacții cu bunuri. Întocmire anuală (până la data depunerii D101 declarației anuale de impozit pe profit)/prezentare în 10 zile calendaristice de la data solicitării
B. Marii contribuabili Criteriu - tranzacții sub primul nivel valoric al pragurilor Contribuabilii mijlocii și mici Criteriu - tranzacții peste al doilea nivel valoric al pragurilor 50.000* EUR tranzacții financiare; 50.000* EUR tranzacții cu servicii; 100.000 EUR tranzacții cu bunuri. Întocmire la cerere/prezentare în termenul acordat de organul fiscal (între 30 și 60 de zile). Termenul se poate prelungi o singură dată cu maxim 30 de zile
Contribuabilii care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, sub oricare din pragurile de semnificație stabilite mai sus item

Nu au obligația întocmirii dosarului TP

Vor documenta respectarea principiului valorii de piață, în cadrul unei inspecții fiscale, conform regulilor generale prevăzute de reglementările financiar-contabile și fiscale în vigoare.

* calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ultima zi a anului fiscal;

Etape de întocmire a dosarului de prețuri de transfer

Prioritar în cadrul unei oferte privind întocmirea dosarului prețurilor de transfer este atât abordarea sistemică de culegere de date și verificarea conformității cu cerințele dosarului de prețuri de transfer astfel încât timpul să fie valorificat cu succes cu respectarea termenelor impuse de legislația fiscală. Stabilirea unei etapizări în elaborarea dosarului prețurilor de transfer care poate fi maximizată prin inserarea priorităților specificului întreprinderii analizate ne va ajuta în procesele de redactare a dosarului de prețuri de transfer, după cum se exemplifică în Figura. 1 În analiza riscurilor vom căuta atenuarea proceselor de întocmire a dosarului prețurilor de transfer, întrucât pot fi descoperite date noi sau cereri precum completarea cu date noi care nu au fost avute în vedere în prima simulare de concepere a dosarului prețurilor de transfer, se alcătuiește un glosar de priorități de lucru. Astfel după efectuarea conform datelor și înscrisurilor inițiale ale contribuabilului a unei analize de risk management, date ce vor analiza în corelație pentru un rezultat bun. Totodată se vor avea în vedere colectarea tuturor informațiilor relevante pentru cazul în speță al contribuabilului pentru ca în procesarea unei propuneri de preț să se reflecte cu succes corelarea datelor. În acest sens participarea activă a suportului de resurse umane în realizarea acestei etape să fie dinamic estimarea acestui efort fiind un punct important. În vederea documentării respectării principiului valorii de piață contribuabilul/plătitorul care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate are obligația să întocmească dosarul prețurilor de transfer în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și a obligațiilor fiscale datorate, iar în acest scop contribuabilul are obligația să conducă evidențe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.

Prin urmare se vor avea în vedere evidențele fiscale, documentele precum registrele, situațiile, precum și orice alte înscrisuri care, potrivit legislației fiscale, trebuie întocmite în mod obligatoriu în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și a creanțelor fiscale, din care cu titlu de exemplu sunt jurnalul pentru vânzări, jurnalul pentru cumpărări, registrul de evidență fiscală. (tabel 2).

Nr. Crt. Felul tranzacției Denumire parte afiliată Valoare tranzacție 2023 (RON fără TVA Metodologia de prețuri de transfer aplicată Descriere pe scurt a tranzacției a contextului economic
Tranzacțiile transfrontaliere pot include, fără a se limita la acestea, realizarea de investiții, furnizarea de bunuri, servicii, finanțare sau utilizarea unor active corporale sau necorporale și nu trebuie neapărat să implice în mod direct persoana căreia i se adresează decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră; o) acord prealabil privind prețul de transfer - orice acord, comunicare sau orice alt instrument sau acțiune cu efecte similare, inclusiv unul(una) emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) în contextul unui control fiscal și care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții: 1. este emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) de către sau în numele guvernului sau al autorității fiscale din unul sau mai multe state membre, inclusiv al oricărei subdiviziuni teritoriale sau administrative din acestea, inclusiv autorități locale, indiferent dacă acesta (aceasta) este efectiv utilizat(ă); 2. este emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) la adresa unei anumite persoane sau a unui grup de persoane și pe care această persoană sau grup de persoane are dreptul să se bazeze; 3. stabilește, anterior tranzacțiilor transfrontaliere între întreprinderi asociate, un set corespunzător de criterii pentru stabilirea prețurilor de transfer pentru aceste tranzacții sau determină atribuirea profiturilor către un sediu permanent; p) întreprindere asociată: 1. în sensul art. 291^1 înseamnă o întreprindere care participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul unei alte întreprinderi sau când aceleași persoane participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul întreprinderilor; 2. în sensul art. 291^4 și al anexei nr. 4 înseamnă o persoană care se află în legătură cu altă persoană în cel puțin unul dintre următoarele moduri: (i) o persoană participă la gestionarea unei alte persoane prin faptul că se află în poziția de a exercita o influență semnificativă asupra celeilalte persoane;

Semne distinctive specifice privind prețurile de transfer

Un aranjament transfrontalier care implică utilizarea unor reglementări unilaterale privind „zona de siguranță”, potrivit înțelesului atribuit acestei noțiuni de Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru societățile multinaționale și administrațiile fiscale, cu modificările și completările ulterioare. Un aranjament transfrontalier care implică transferul de active necorporale greu de evaluat. Noțiunea „active necorporale greu de evaluat” vizează activele necorporale sau drepturile asupra acestora pentru care, la momentul transferului lor între întreprinderi asociate: a) nu există elemente comparabile fiabile; b) la data la care a fost încheiată tranzacția, previziunile privind viitoarele fluxuri de numerar sau veniturile preconizate a fi obținute din activul necorporal transferat sau ipotezele utilizate în evaluarea activului necorporal sunt incerte, generând dificultăți în preconizarea nivelului final de succes al activului necorporal la momentul transferului. Un aranjament transfrontalier care implică un transfer transfrontalier de funcții și/sau riscuri și/sau de active în interiorul unui grup, dacă veniturile anuale preconizate, determinate înainte de a calcula impactul dobânzilor și a impozitelor asupra acestora (EBIT), în perioada de 3 ani ulterioară transferului, de către entitatea/entitățile între care se realizează transferul, sunt mai mici de 50% din EBIT anuale preconizate de către această entitate/aceste entități care efectuează transferul dacă transferul nu ar fi avut loc. Informațiile comunicate de către autoritatea competentă din România cuprind următoarele: a) identitatea persoanei, alta decât o persoană fizică, și, dacă este cazul, a grupului de persoane din care aceasta face parte; b) un rezumat al deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau al acordului prealabil privind prețul de transfer, inclusiv o descriere a activităților comerciale sau a tranzacției sau seriei de tranzacții relevante, precum și orice alte informații care ar putea ajuta autoritatea competentă din alt stat membru să evalueze un posibil risc fiscal, fără a conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor informații a căror divulgare ar fi contrară politicii publice; c) data emiterii, modificării sau reînnoirii deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau a acordului prealabil privind prețul de transfer; d) data încetării perioadei de valabilitate a deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau a acordului prealabil privind prețul de transfer, în cazul în care aceasta este specificată; e) data încetării perioadei de valabilitate a deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau a acordului prealabil privind prețul de transfer, în cazul în care aceasta este specificată; f) tipul de decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau de acord prealabil privind prețul de transfer; g) valoarea tranzacției sau a seriei de tranzacții aferente deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau acordului prealabil privind prețul de transfer dacă o astfel de valoare este menționată în decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau în acordul prealabil privind prețul de transfer; h) descrierea setului de criterii utilizate pentru a stabili prețurile de transfer sau prețul de transfer în sine, în cazul unui acord prealabil privind prețul de transfer; i) identificarea metodei utilizate pentru a stabili prețurile de transfer sau prețul de transfer în sine, în cazul unui acord prealabil privind prețul de transfer; j) identificarea celorlalte state membre, dacă există, care pot fi vizate de decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau de acordul prealabil privind prețul de transfer; k) identificarea oricărei persoane, alta decât o persoană fizică, din celelalte state membre, dacă există, care poate să fie afectată de decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau de acordul prealabil privind prețul de transfer (indicând statele membre de care sunt legate persoanele afectate).

Documentația de stabilire a prețurilor de transfer

Un element major de conformare fiscală pentru stabilirea prețurilor de transfer este documentația prin care se demonstrează că prețurile tranzacțiilor relevante sunt stabilite în conformitate cu principiul valorii de piață. Dosarul prețurilor de transfer va conține: A. Informații despre grup: 1. structura organizatorică, juridică și operațională a grupului (lista entităților componente din cadrul grupului, inclusiv sediile permanente și datele de identificare ale acestora), localizarea geografică a entităților componente, cu precizarea participațiilor de la nivelul grupului, din perioada pentru care a fost întocmit dosarul prețurilor de transfer; 2. descrierea generală a activității grupului, strategia de afaceri, inclusiv schimbările din strategia de afaceri din perioada pentru care a fost întocmit dosarul prețurilor de transfer; 3. descrierea politicii de stabilire a prețurilor de transfer la nivelul grupului, după caz; 4. prezentarea generală a tranzacțiilor între persoane afiliate; 5. descrierea generală a funcțiilor îndeplinite, riscurilor asumate și a activelor utilizate în cadrul tranzacțiilor derulate între persoanele afiliate (analiza funcțională), inclusiv schimbările intervenite în profilul funcțional al societăților din cadrul grupului, în perioada pentru care se întocmește dosarul prețurilor de transfer; 6. descrierea principalelor funcții îndeplinite, riscuri asumate și active utilizate, la nivel de grup, care contribuie semnificativ și definitoriu la crearea de valoare adăugată, cu individualizarea acestora la nivelul fiecărei entități participante în grup; 7. prezentarea deținătorilor de active necorporale și a drepturilor de proprietate aferente din cadrul grupului (brevet, licență, denumire comercială, marcă, siglă, know-how etc.), dacă este cazul; 8. descrierea generală a politicii de prețuri de transfer referitoare la aranjamentele financiare (servicii de finanțare intragrup) dintre persoanele afiliate, dacă este cazul; 9. descrierea eventualelor restructurări ale afacerilor în cadrul grupului, în perioada pentru care se întocmește dosarul prețurilor de transfer; 10. descrierea generală a activității de cercetare-dezvoltare a grupului, dacă este cazul; 11. prezentarea acordurilor de preț în avans încheiate de către contribuabil/plătitor sau de către alte societăți din cadrul grupului, în legătură cu acesta, cu excepția celor emise de către Agenția Națională de Administrare Fiscală. B. Informații despre contribuabil/plătitor: 1. structura organizatorică, juridică și operațională a contribuabilului/plătitorului (lista persoanelor afiliate, inclusiv sediile permanente și datele de identificare ale acestora), localizarea geografică a persoanelor afiliate, precizarea relațiilor de afiliere directe și indirecte ale contribuabilului/plătitorului, din perioada pentru care a fost întocmit dosarul prețurilor de transfer, cu evidențierea schimbărilor intervenite; 2. descrierea generală a activității contribuabilului/plătitorului, strategia de afaceri, inclusiv schimbările din strategia de afaceri din perioada pentru care a fost întocmit dosarul prețurilor de transfer; 3. descrierea tranzacțiilor derulate cu fiecare persoană afiliată și a contextului în care se derulează acestea; 4. descrierea politicii de stabilire a prețurilor de transfer la nivelul contribuabilului/plătitorului; 5. descrierea modalității de implementare a aplicării metodologiei prețurilor de transfer pentru tranzacțiile derulate cu persoanele afiliate de către contribuabil/plătitor; 6. descrierea activității de cercetare/dezvoltare a contribuabilului/plătitorului, acolo unde este cazul; 7. descrierea generală a politicii de prețuri de transfer referitoare la serviciile de finanțare intra-grup ale contribuabilului/plătitorului cu persoanele afiliate, cu prezentarea acordurilor de finanțare încheiate atât cu persoane afiliate, cât și cu creditori independenți, acolo unde este cazul; 8. prezentarea unor eventuale acorduri încheiate de contribuabil/plătitor cu persoane afiliate, ce vizează aranjamente de contribuții la cost; 9. descrierea tranzacțiilor constând în servicii intra-grup, respectiv prezentarea cheilor de alocare a costurilor, după caz, cu individualizarea serviciilor care contribuie semnificativ și definitoriu la crearea de valoare adăugată; 10. prezentarea principalelor piețe de desfacere pentru livrările de bunuri corporale/prestările de servicii ale contribuabilului/plătitorului cu persoanele afiliate; 11. descrierea tranzacțiilor legate de eventuale restructurări ale afacerilor ce implică contribuabilul/plătitorul în cauză, în perioada pentru care se întocmește dosarul prețurilor de transfer; 12. prezentarea detaliată a tranzacțiilor cu persoanele afiliate: a) fluxul de tranzacționare; b) fluxul de facturare; c) valoarea tranzacțiilor derulate cu persoana/persoanele afiliată (e); d) valoarea plăților/încasărilor aferente fiecărei tranzacții derulate de contribuabil/plătitor cu fiecare persoană afiliată. 13. prezentarea detaliată a analizei funcționale și a analizei de comparabilitate: a) caracteristicile bunurilor corporale sau necorporale sau a serviciilor, inclusiv a serviciilor de finanțare ce fac obiectul tranzacției/tranzacțiilor cu persoanele afiliate; b) strategii de afaceri specifice (de exemplu: strategii de penetrare a pieței, evenimente de natură extraordinară etc.); c) funcțiile îndeplinite, riscurile asumate și active utilizate de către contribuabil/plătitor și persoana/persoanele afiliată (e) pentru tranzacția/tranzacțiile derulată (e); d) termenii contractuali ai tranzacției/tranzacțiilor, cu anexarea copiilor contractelor/acordurilor ce stau la baza derulării tranzacției/tranzacțiilor cu persoanele afiliate; e) circumstanțele economice speciale ale tranzacției/tranzacțiilor; f) analiza de comparabilitate: informații cu privire la tranzacții comparabile externe sau interne (descrierea strategiei de căutare a societăților comparabile și a surselor de informații, prezentarea valorilor indicatorilor financiari utilizați în analiza de comparabilitate, descrierea eventualelor ajustări de comparabilitate realizate, prezentarea listei societăților comparabile și a listei societăților eliminate din eșantionul de comparabilitate, ca urmare a căutării manuale, cu precizarea motivelor excluderii etc.). Justificarea respectării principiului valorii de piață va avea la bază informațiile disponibile contribuabilului/plătitorului în mod rezonabil la momentul stabilirii/documentării prețurilor de transfer, cu prezentarea documentelor-suport în acest sens; g) o prezentare a prezumțiilor critice care au stat la baza stabilirii politicii de prețuri de transfer; h) o prezentare a motivelor pentru care s-a recurs la o analiză multianuală sau la o analiză anuală a datelor comparabile, după caz. 14. descrierea metodei de stabilire a prețurilor de transfer pentru fiecare tranzacție și argumentarea criteriilor de selecție a acesteia; în cazul metodelor de stabilire a prețurilor de transfer ce presupun selectarea părții testate va fi prezentată argumentarea pentru selectarea acesteia; 15. prezentarea acordurilor de preț în avans unilaterale sau bilaterale/multilaterale, care au legătură cu tranzacția/tranzacțiile derulată(e), la care Agenția Națională de Administrare Fiscală nu este parte; 16. prezentarea altor informații relevante pentru contribuabil/plătitor. Prin excepție, informațiile comunicate de statele membre între ele în temeiul art. 291^3 din Codul de procedură fiscală sunt utilizate în scopul evaluării riscurilor de nivel înalt aferente prețurilor de transfer și a riscurilor aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor, inclusiv al evaluării riscului de neconformare de către membrii grupului de întreprinderi multinaționale la normele aplicabile în materie de prețuri de transfer și, după caz, în scopul analizelor economice și statistice. Ajustarea prețurilor de transfer de către autoritățile fiscale din statul membru destinatar nu se bazează pe informațiile care fac obiectul schimbului în temeiul art. 291^3. Autoritatea competentă din România poate utiliza informațiile primite, în temeiul art. 2913, de la celelalte autorități competente din statele membre, ca bază pentru efectuarea de cercetări suplimentare ale acordurilor prealabile privind prețul de transfer prevăzute la art. 52, ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale altor aspecte de natură fiscală în cursul unui control fiscal și pot fi făcute ajustări corespunzătoare ale venitului impozabil al entității constitutive. Pentru a depista grupurile de întreprinderi multinaționale care practică planificarea fiscală agresivă și pentru a reacționa în mod corespunzător, a fost creat cadrul general de transpunere a Directivei (UE) 2016/881 privind schimbul automat de informații privind rapoartele pentru fiecare țară în parte între statele membre contribuie la descurajarea planificării fiscale agresive practicate de grupul de întreprinderi multinaționale, întrucât acestea vor dispune de informațiile necesare.

Sancțiuni

Privind procedura de întocmire a prețurilor de transfer se desprind următoarele sancțiuni: - nerespectarea de către contribuabil a obligațiilor de întocmire a dosarului prețurilor de transfer în condițiile și la termenele prevăzute prin ordinul președintelui A.N.A.F., - nerespectarea de către contribuabil a obligației de a prezenta dosarul prețurilor de transfer la solicitarea organului fiscal central în condițiile art. 108 alin. (2); Neprezentarea, în timpul inspecției fiscale, a dosarului prețurilor de transfer, în termenele stabilite, conferă organelor de inspecție fiscală dreptul de a considera că tranzacțiile efectuate cu persoane afiliate sunt efectuate fără documentarea cuantumului prețurilor de transfer practicate. Prezentarea incompletă a dosarului prețurilor de transfer, reprezintă lipsa datelor necesare organului de inspecție fiscală, pentru a stabili dacă prețurile de transfer practicate respectă principiul valorii de piață. Amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari - amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e)-h); În situația neprezentării/prezentării incomplete a dosarului prețurilor de transfer, solicitat organele de inspecție fiscală vor proceda la estimarea cuantumului prețurilor de transfer. Estimarea se va realiza numai pentru tranzacțiile derulate cu persoane afiliate pentru care contribuabilul/plătitorul nu a prezentat dosarul prețurilor de transfer sau pentru care dosarul prețurilor de transfer a fost prezentat incomplet, nefiind astfel documentat faptul prin care cuantumul prețurilor de transfer stabilite respectă principiul valorii de piață. Ca urmare a operațiunii de estimare se ajustează suma venitului sau a cheltuielii, după caz, aferente rezultatului fiscal oricăreia dintre părțile afiliate, pe baza nivelului tendinței centrale a pieței.

Concluzii și discuții

Pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier costurile ridicate de conformare fiscală dubla impunere reprezintă deja un cost considerabil. Mai mult, costurile de conformare fiscală legate de stabilirea prețurilor de transfer sunt la rândul lor semnificative după cum se stipulează în cercetarea denumită studiului privind impozitul pe profit realizat de Comisia Europeană în 2001, „Impozitarea pe piața unică”, SEC(2001) 582 final, se pare că întreprinderile multinaționale mijlocii cheltuiesc sume cuprinse între aproximativ 1 milion EUR și 2 milioane EUR pe an pentru respectarea normelor de stabilire a prețurilor de transfer. Costurile de conformare fiscală suportate de întreprinderile multinaționale mari în legătură cu stabilirea prețurilor de transfer sunt cuprinse între aproximativ 4 milioane EUR și 5,5 milioane EUR pe an. Așadar aceste costuri rezultă din obligația întreprinderilor de a stabili ce prețuri ar putea fi considerate compatibile cu principiul valorii de piață, ceea ce presupune efectuarea de studii și întocmirea și menținerea/actualizarea documentației aferente. Aceste bariere fiscale din calea întreprinderilor deseori subminează competitivitatea pieței unice și ca urmare împiedică buna funcționare a acesteia și blochează perspectivele de realizare a potențialului acesteia în ceea ce privește sporirea eficienței. Necesitatea regândirii mecanismelor prețurilor de transfer a condus la necesitatea elaborării unei propuneri ce face parte din pachetul cunoscut sub numele de „Întreprinderile din Europa: cadru de impozitare a profitului” sau „BEFIT”. Pe lângă propunerea de directivă privind stabilirea prețurilor de transfer, prin care se integrează în dreptul UE principii-cheie în materie de stabilire a prețurilor de transfer, cu scopul de a prezenta anumite abordări comune pentru statele membre, pachetul mai cuprinde o propunere separată, prin care se stabilește un set comun de norme pentru calcularea bazei de impozitare a marilor grupuri de întreprinderi din UE. Stabilirea prețurilor de transfer se referă la fixarea unor prețuri pentru tranzacții care au loc între întreprinderi asociate (și anume membre ale aceleiași întreprinderi multinaționale - IMN) și care implică transferul de bunuri sau servicii. Printre consecințele planificării fiscale agresive se numără deducerile duble atât în statul de origine, cât și în statul de rezidență, dubla neimpozitare, adică nici în statul de origine, nici în statul de rezidență al grupului, ceea ce conduce la reducerea bazei de impozitare și, implicit, la reducerea nivelului impozitelor. Prin urmare și în alte abordări de reglementare s-a motivat că lipsa unor cerințe în materie de transparență impuse grupurilor de întreprinderi multinaționale privind structura, politica lor de stabilire a prețurilor de transfer, precum și tranzacțiile lor interne cu părți afiliate permit acestora transferul artificial de venituri importante către țări avantajoase din punct de vedere fiscal pentru a-și reduce impozitele, ceea ce are un impact negativ asupra bugetului de stat datorită nealocării profitului în jurisdicția în care își desfășoară activitatea. Concluzia noastră este că prin această standardizare se vor fructifica relațiile de cooperare și colaborare la nivelul internațional însă perceperea unor standarde ca fiind limite vor constrânge uneori scopul aplicat al reglementării. În aceste cadre regimurile fiscale nu vor fi nevoite să își modifice procedurile dar se pot adapta prin valorificarea intereselor majore. Dacă se vor constata limitări ale litigiilor fiscale internaționale nu se vor putea atribui în totalitate aceste merite, ci rămâne să analizăm efectele economice și financiare care sunt prioritare. Câștigarea unui drept rezultat dintr-un litigiu fiscal este o obligație nu o resursă de motivare în viziunea standardizării, însă vom lansa această cercetare în viitoarea analiză prin valorificarea jurisprudenței internaționale. Adoptarea Directivei Consiliului de Stabilirea prețurilor de transfer COM (2023) 529, poate să modifice parte din doctrina națională pe această problematică, însă amintim că s-a subliniat, de principiu, nu poate fi recunoscută calitatea de izvor de drept uzanțelor contrare ordinii publice și nici cutuma care ar abroga o lege în vigoare (consuetudo abrogatoria si desuetudo), după cum arăta și Popescu (2023), așadar fiind pe teritoriul fiscalității reglementarea și aplicarea acesteia va reflecta principiile de bază formând astfel o conduită în stabilirea adevărului fiscal.

Referințe

Orientările OCDE privind stabilirea prețurilor de transfer pentru întreprinderile multinaționale și administrațiile fiscale (https://www.oecd.org/tax/transfer-pricing/oecd-transfer-pricing- guidelines-for-multinational-enterprises-and-tax-administrations- 20769717.htm) Ordonanță nr. 16/2023 din 31 ianuarie 2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală Baias Flavius-Antoniu (a se vedea N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, București, 2005, p. 168) Popescu et all (2023), Prescripția dreptului de a cere executarea silită în cazul atragerii răspunderii membrilor organelor de conducere, în materia insolvenței prin raportare la Codul civil, în Pandectele Române issue 5, Wolters Kluwer, https://sintact.ro/comentarii-monografii-reviste-si-webinarii/articole/prescriptia-dreptului-de-a-cere-executarea-151029542 OCDE: https://www.oecd.org/ Convenția-model a OCDE pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital (https://www.oecd.org/ctp/treaties/model-tax-convention-on-income-and- on-capital-condensed-version-20745419.htm) Orientările OCDE privind stabilirea prețurilor de transfer pentru întreprinderile multinaționale și administrațiile fiscale (https://www.oecd.org/tax/transfer-pricing/oecd-transfer-pricing- guidelines-for-multinational-enterprises-and-tax-administrations-20769717.htm) Popescu L., și colaboratorii (2020), Impactul activităților agricole asupra generării efectului de gaz, publicat în Jurnalul de Cercetare și Inovare pentru o Societate Durabilă (JRISS) Volumul 2, Numărul 1, 2020 ISSN: 2668-0416 Editura Thoth, DOI: 10.33727/JRISS.2020.1.13:87-102, https://jriss.4ader.ro/pdf/2020-01/13_Safta.pdf Popescu L., at al, 2021, Rolul fosfaților în agricultură și evidențierea problemelor cheie în agricultură din perspectiva schimbărilor climatice, Economics of Agriculture, Publicat: 2021-12-24, Vol. 4 (2021), 1001-1014; htps://ea.bg.ac.rs/index.php/EA/index Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene - Tratatul privind Uniunea Europeană (versiune consolidată) - Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiune consolidată) - Protocoale - Anexe - Declarații anexate la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona semnat la 13 decembrie 2007 - Tabele de corespondență în Jurnalul Oficial C 326 , 26/10/2012 p. 0001 - 0390 Publicare în Jurnalul Oficial, Hotărâre: JO C 194 24.06.2014, p. 5,: JO C 156 01.06.2013, p. 18, https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:311:0009:0010:RO:PDF Directiva 2011/16/UE din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei nr. 77/799/CEE, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 64 din 11 martie 2011, p. 1-12 Studiu OECD https://www.oecd.org/tax/dispute/mutual-agreement-procedure-statistics-2021-inventory-trends.htm#tpcases Ordonanță nr. 5/2020 din 28 ianuarie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală Directiva (UE) 2016/881 a Consiliului din 25 mai 2016 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal OJ L 146, 3.6.2016, p. 8-21 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32016L0881

3. Infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare, prevăzută de art. 369 Cod penal

UJ Premium | | 02 iulie 2026
Publicat în : Drept penal și PR |

Aspecte introductive

Această infracțiune o regăseam într-o formă ușor diferită și în vechiul Cod penal, mai exact la art. 317 din acest act normativ care, sub denumirea marginală Instigarea la discriminare, incrimina instigarea la ură pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. La momentul intrării în vigoare a actualului Cod penal, această infracțiune o regăsim reglementată în art. 369 C. pen., sub denumirea marginală Incitarea la ură sau discriminare, fapta constând în incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane. Având în vedere că în forma inițială în care a fost reglementată în noul Cod penal nu au mai fost prevăzute criterii discriminatorii pentru existența infracțiunii, în literatura de specialitate[br_fnoteUP 1] s-a arătat pe bună dreptate că pentru reținerea acestei infracțiuni fapta de incitare la ură sau discriminare se poate baza pe orice fel de criterii de discriminare care pot genera sentimente de ură și/sau dorința de a discrimina o anumită categorie de persoane. Pentru a se asigura transpunerea în legislația internă a art. 1 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, art. 369 din Codul penal a fost modificat prin Legea nr. 170/2002, care a intrat în vigoare la data de 9 iunie 2022. În urma acestei modificări, noua denumire marginală a infracțiunii este Incitarea la ură, violență sau discriminare iar fapta constă în incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte. Observăm astfel că prin această modificare legiuitorul nostru a reintrodus criteriile discriminatorii care atrag existența acestei infracțiuni, enumerarea acestor criterii fiind limitativă. Totodată, dacă în vechea formă a normei de incriminare, elementul material consta în incitarea publicului la ură sau discriminare, după această modificare fapta constituie infracțiune și în cazul incitării publicului la violență, nu doar la ură sau discriminare. Totodată, incitarea publicului poate să privească și o singură persoană, nu doar un grup de persoane, cum se prevedea în forma anterioară a legii. Nu în ultimul rând, noua formă a infracțiunii prevedea ca și cerință ca criteriile de discriminare să fie considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte. Ultima modificare a acestei infracțiuni a avut loc la data de 1 octombrie 2023 prin Legea nr. 258/2023, când a fost eliminată cerința ca criteriile de discriminare să fie considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte.

Condiții preexistente

Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale privind buna-conviețuire între cetățeni, a căror normală desfășurare și dezvoltare depinde de asigurarea unui climat de înțelegere, încredere și respect între membrii unei comunități, indiferent de orice criterii de diferențiere care îi deosebesc, relații care pot fi afectate în caz de incitare a publicului la violență, ură sau discriminarea. Sentimentele discriminatorii pot constitui obstacole culturale importante în societățile actuale, putând genera comportamente infracționale. Prin urmare, putem spune că discriminare reprezintă un factor criminogen important, motiv pentru care este necesară protecția penală împotriva oricăror acte de incitare publică la comportamente de violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe anumite criterii. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. În general, discriminarea este asociată cu prejudecata și constă în refuzul de a trata un grup de persoane sau o persoană în conformitate cu aspirațiile sale pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane, definită pe anumite criterii. Astfel, discriminarea apare ca urmare a anumitor preferințe care se manifestă la nivelul cetățenilor și care nasc prejudecăți, atitudini negative cu privire la ansamblul unei categorii de persoane definită pe anumite criterii[br_fnoteUP 2]. Discriminarea poate să apară însă și în lipsa unor prejudecăți, deoarece este posibil ca o persoană, chiar dacă nu admite prejudecățile, să fie nevoită să se conformeze unor cutume discriminatorii apărute în societate, pentru a-și putea atinge propriile sale idealuri sau pentru a-și satisface nevoile. Actele de discriminare în general dau naștere la frustrări, care, de cele mai multe ori, în final generează comportamente agresive ca urmare a dorinței de revanșă a celor care se consideră discriminați și în felul acesta nedreptățiți. În aceste condiții, putem spune că actele de discriminare pot genera grave dezechilibre în funcționarea normală a unei societăți, motiv pentru care este justificată protecția penală a oricărei forme de incitare publică la violență, ură sau discriminare pe motive de discriminare. Valoarea socială ocrotită de această normă de incriminare constă în asigurarea unor drepturi egale între toți membrii societății, fără a se ține seama de existența vreunui motiv de discriminare, ca și cerință esențială de funcționare a unui stat democratic. Obiect material. Având în vedere că obiectul material reprezintă aspectul material al obiectului unei infracțiuni, spre deosebire de obiectul juridic, care reprezintă aspectul juridic al obiectului infracțiunii, iar valoarea socială ocrotită prin această normă de incriminare nu o putem regăsi materializată într-o entitate fizică, este evident că această infracțiune nu are obiect material. Subiectul activ este necircumstanțiat, având în vedere că norma de incriminare nu prevede nicio calitate specială a celui care săvârșește o astfel de faptă. Participația penală este posibilă în toate formele[br_fnoteUP 3]. Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, în timp ce subiectul pasiv secundar este categoria de persoane sau persoana care face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă etc.

Conținutul constitutiv

Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă într-o acțiune. Este vorba despre acțiunea de incitare a publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. A incita presupune a ațâța, a întărâta, a instiga[br_fnoteUP 4], a stârni, a încuraja[br_fnoteUP 5]. Acțiunea de incitare trebuie să se îndrepte împotriva publicului, iar nu doar împotriva unei anumite persoane. Prin public înțelegem un număr nedeterminat de persoane, prin urmare nu ne aflăm în prezența acestei infracțiuni dacă acțiunea de incitare se realizează față de o persoană determinată. După cum rezultă din norma de incriminare, acțiunea de incitare poate fi realizată prin orice mijloace, în mod direct sau indirect. Astfel, incitarea se poate realiza atât verbal, cât și în scris, prin gesturi sau simboluri, prin mijloace de comunicare în masă, în mediul online sau prin scrisori. Reamintim că inclusiv rețeaua de socializare Facebook a fost considerată în jurisprudență[br_fnoteUP 6] ca fiind spațiu public, prin urmare incitarea poate fi realizată și prin intermediul acestei rețele de socializare. Incitarea publicului trebuie să se refere la violență, ură sau discriminare. Prin violență înțelegem orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice. Prin discriminare în sensul acestei norme de incriminare înțelegem orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care se realizează pe baza unuia dintre criteriile prevăzute de art. 369 C. pen. În Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului privind combaterea anumitor forme ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, termenul de ură este înțeles ca referindu-se la ura pe motiv de rasă, de culoare, de religie, de descendență sau de origine națională sau etnică (preambul pct. 9), însă nu împiedică statele să extindă domeniul protecției împotriva unui grup de persoane definit prin referire și la alte criterii, cum ar fi statutul social sau convingerile politice (preambul pct. 10). În cazul nostru termenul de ură se referă la oricare din criteriile prevăzute de art. 369 C. pen. Nu sunt îndeplinite condițiile acestei infracțiuni în cazul în care suntem în prezența manifestării unei atitudini critice, dezaprobatoare față de greșeli sau atitudini necorespunzătoare ale unor reprezentanți ai unei minorități. Incitarea la violență, ură sau discriminare poate să se raporteze atât la o categorie de persoane cât și la o anumită persoană. O cerință esențială pentru existența acestei infracțiuni este însă ca incitarea să se realizeze pe motiv că persoana sau categoria de persoane la care se raportează incitarea face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. Prin Legea nr. 258/2023 a fost eliminată cerința de existență a infracțiunii ca criteriile de discriminare să fie considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte. Această sintagmă a fost eliminată deoarece limita foarte mult posibilitatea de reținere a acestei infracțiuni, având în vedere că de multe ori era destul de greu de dovedit că criteriile de discriminare prevăzute în norma de incriminare erau în concret considerate de făptuitor drept cauze ale unei inferiorități a persoanei în raport cu celelalte. Prin eliminarea acestei sintagme, în momentul de față această infracțiune poate fi reținută indiferent dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, a considerat sau nu aceste criterii de discriminare drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte. Mai arătăm că această infracțiune trebuie deosebită de infracțiunea prevăzută de art. 368 C. pen., constând în instigarea publică. În acest sens, în cazul instigării publice acțiunea de instigare privește fapte care constituie prin ele însele infracțiuni, spre deosebire de infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare, în cazul căreia acțiunea de instigare se referă doar la violență, ură sau discriminare. Având în vedere că actele de violență pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, considerăm că în modalitatea incitării la acte de violență față de o categorie de persoane, infracțiunea prevăzută de art. 369 C. pen. absoarbe în conținutul său infracțiunea prevăzută de art. 368 C. pen., dacă instigarea publică privește săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare, consumarea infracțiunii nefiind condiționată de producerea unui anumit rezultat. Legătura de cauzalitate rezultă ex re, având în vedere că suntem în prezența unei infracțiuni de pericol. Latura subiectivă. Din punct de vedere al laturii subiective, fapta incriminată constituie infracțiune dacă este săvârșită cu intenție, directă sau indirectă[br_fnoteUP 7]. Mobilul sau scopul săvârșirii infracțiunii, constând în existența unuia din criteriile de discriminare prevăzute de art. 369 C. pen., se referă la o condiție de existență a elementului material, prin urmare privește latura obiectivă a infracțiunii, iar nu latura subiectivă, în sensul că nu este obligatoriu ca făptuitorul să urmărească atingerea valorii sociale ocrotite prin această normă de incriminare, fiind suficient să prevadă și să accepte această atingere. Actele pregătitoare și tentativa, deși posibile, nu sunt incriminate. Consumarea infracțiunii are loc în momentul realizării elementului material.

În loc de concluzii

După cum se poate observa, această infracțiune prezintă o formă specifică de protecție penală a relațiilor sociale care asigură buna conviețuire a tuturor membrilor unei societăți democratice, prin asigurarea unui climat de înțelegere, încredere și respect între membrii societății, indiferent de orice criterii de diferențiere care îi deosebesc. Prin urmare, această normă de incriminare este deosebit de importantă într-un stat democratic, care trebuie să asigure libertatea de exercitare a drepturilor și libertăților membrilor societății, fără niciun fel de discriminare. Infracțiunea a suferit mai multe modificări în ultimii ani, pentru a fi asigurată concordanța între legislația națională și Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, publicată în Jurnalul Oficial nr. L328 din 6 decembrie 2008. Conform acestui act normativ, fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că sunt pedepsite faptele săvârșite cu intenție constând în instigarea publică la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine națională sau etnică, statele având dreptul să extindă domeniul protecției penale și prin referire la alte criterii, cum ar fi statutul social sau convingerile politice.

Bibliografie

Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Mihai Adrian Hotca, Ioan Chiș, Costică Păun, Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Maxim Dobrinoiu, Mircea Constantin Sinescu, Noul Cod penal comentat, Vol. II. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2012; Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, ed. a 7-a, Ed. CH Beck, București, 2023; Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2012; Î.C.C.J., Decizia nr. 4546/2014 din 27.11.2014, www.scj.ro. [spacer style="2"]
* Articol extras din revista Pandectele Române nr. 2/2024. [br_fnoteDOWN 1] Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Mihai Adrian Hotca, Ioan Chiș, Costică Păun, Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Maxim Dobrinoiu, Mircea Constantin Sinescu, Noul Cod penal comentat, Vol. II. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 933. [br_fnoteDOWN 2] Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Mihai Adrian Hotca, Ioan Chiș, Costică Păun, Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Maxim Dobrinoiu, Mircea Constantin Sinescu, op. cit., p. 934. [br_fnoteDOWN 3] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, ed. a 7-a, Ed. CH Beck, București, 2023, p. 780. [br_fnoteDOWN 4] Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2012, p. 498. [br_fnoteDOWN 5] Alexandru Boroi, op. cit., p. 780. [br_fnoteDOWN 6] Î.C.C.J., Decizia nr. 4546/2014 din 27.11.2014, www.scj.ro [br_fnoteDOWN 7] Alexandru Boroi, op. cit., p. 781.

4. Recurs în casație. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pr. pen. Distrugere. Tipicitate

UJ Premium | | 01 iulie 2026
Publicat în : Drept Penal şi Procesual Penal și PR |

Sintagma „nu este prevăzută de legea penală”, regăsită în cuprinsul normei de procedură penală evocate, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea.

5. Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pr. pen. Părăsirea locului accidentului. Tipicitate

UJ Premium | | 09 iunie 2026
Publicat în : Drept Penal şi Procesual Penal și PR |

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

6. Adevăratul bilanț al unui trecut, marea dilemă a prezentului și nevoia unui nou început pentru cercetarea juridică din România

UJ Premium | | 02 iunie 2026
Publicat în : PR și Senior-editori și Varia |

La 1 ianuarie 2023 s-au împlinit șaptezeci de an ide la înființarea legală (1954) a Institutului de Cercetări Juridice (ICJ) al Academiei Române (purtând, din 1996, denumirea particulară „Acad. Andrei Rădulescu”). Un moment nimerit și cuvenit spre a evoca cât mai corect posibil, un trecut, a marca cât mai precis și mai elocvent dilema prezentului și mai ales a prospecta responsabil perspectiva unui viitor posibil.

7. Parlamentul European: adoptarea rezoluției „Cadrul UE pentru situația socială și profesională a artiștilor și lucrătorilor din sectoarele culturale și creative”

UJ Premium | | 26 mai 2026
Publicat în : Drept european și PR și Varia |

La 21 noiembrie 2023, la Strasbourg, a fost adoptată cu 433 de voturi pentru, 100 de voturi împotrivă și 99 de abțineri o rezoluție a Parlamentului European cuprinzând recomandări adresate Comisiei privind recunoașterea unui cadru comun european privind situația socială și profesională a artiștilor și lucrătorilor din sectoarele culturale și creative (2023/2051 [INL]), prezentată de cei doi raportori Antonius Manders și Domenec Ruiz Devesa.

8. Acțiunea în anularea unei mărci pentru înregistrare cu rea-credință. Analiza hotărârii nr. 2063/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

UJ Premium | | 22 mai 2026
Publicat în : Dreptul proprietății intelectuale și PR |

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând anularea mărcii Proposept („Marca”), înregistrată de către B, argumentând că Marca a fost înregistrată cu rea-credință.

9. Infracțiunea de favorizarea făptuitorului. Condiții de tipicitate. Distincție între autorat și instigare

UJ Premium | | 15 mai 2026
Publicat în : Drept penal și PR |

Potrivit art. 269 alin. (1) C. pen., „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.

10. Admisibilitatea formulării unei cereri de constatare a vacanței succesorale în fața instanței de judecată. Analiza hotărârii nr. 3/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

UJ Premium | | 11 mai 2026
Publicat în : Drept succesoral și PR |

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 aprilie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar, să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului C., decedat în anul 1989, să se constate faptul că un anumit imobil face parte din masa succesorală, să se constate vacantă moștenirea defunctului C. și faptul că unicul moștenitor este Municipiul București, care culege moștenirea vacantă față de faptul că nu există moștenitori de pe urma defunctului, să se constate că aceștia au dobândit prin prescripție achizitivă un imobil care se afla în moștenirea defunctului C.

11. Constituționalitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți în situații excepționale

UJ Premium | | 08 mai 2026
Publicat în : Drept constituțional și PR |

Consacrarea și garantarea drepturilor omului prin reglementări interne și internaționale nu exclude posibilitatea limitării acestora. De altfel, existența unor drepturi necondiționate, teoretic, nu poate fi admisă într-un sistem constituțional democratic. Absența limitelor și a condițiilor de exercitare, prevăzute de lege, constituții sau instrumente juridice internaționale poate să ducă la arbitrariu sau la abuz de drept, deoarece nu ar permite diferențierea comportamentului legal de cel ilegal.

12. Inteligența artificială și munca: care vor fi efectele IA asupra unei probleme sociale foarte importante, cum ar fi munca și angajarea? Cum va afecta IA locurile de muncă: câte locuri de muncă va înlocui IA până în 2030

UJ Premium | | 06 mai 2026
Publicat în : AI și PR |

I. Problema reținerii inteligenței artificiale de către dreptul muncii

IA - inteligența artificială - este unul dintre cei mai importanți factori de schimbare a muncii. IA se dezvoltă pe baza digitalizării, în urma căreia se schimbă profilurile de locuri de muncă, activitățile și formele de muncă. În prezent, nu pot fi formulate opinii certe cu privire la efectele asupra forței de muncă ale utilizării crescânde a IA. La urma urmei, numărul tot mai mare de prognoze, care se bazează în primul rând pe modele matematice, permit descrieri inițiale prudente, deși studiile ajung uneori la concluzii diferite sau chiar controversate. În plus, evoluțiile tehnice nu influențează munca în mod izolat, dar factorii sociali și politici joacă întotdeauna un rol. În 2018, France Strategies a publicat un raport care a precizat impactul pe care l-ar avea inteligența artificială asupra aptitudinilor lucrătorilor și asupra organizării și condițiilor de muncă. Pe de o parte, raportul indică reducerea cerințelor de calificare pentru profesiile cu o proporție ridicată de sarcini de rutină și repetitive, precum și abilitarea anumitor locuri de muncă calificate sau necalificate. Sistemele AI au potențialul de a copleși și de a subprovoca procesarea informațiilor umane. Pe de o parte, pot crea stres psihologic și fizic și, pe de altă parte, oferă noi oportunități de a face condițiile de muncă mai bune, chiar de a optimiza rezistența la stres și de a crește rata de angajare mai ales pentru persoanele cu dizabilități. În schimb, s-a observat o reducere a comunicării din partea angajaților. Se pune și întrebarea de a ști cui s-ar aplica legea muncii. Dacă sistemele de inteligență artificială înlocuiesc treptat persoana angajatului, dreptul muncii s-ar aplica în cele din urmă doar relațiilor dintre angajator și sistemele de inteligență artificială. În aceste condiții ar putea apărea recunoașterea personalității juridice a sistemului de inteligență artificială. De fapt, digitalizarea aduce deja schimbări în lumea muncii, de exemplu în legătură cu noile cerințe privind munca flexibilă în ceea ce privește locația și timpul[br_fnoteUP 1]. În schimb, inteligența artificială ar putea fi condusă să aplice dreptul muncii? Întrebarea este surprinzătoare și pare a fi foarte departe de concepția noastră actuală despre drept.

II. Riscuri asociate cu utilizarea AI în contextul angajării

În ciuda beneficiilor IA în contextul ocupării forței de muncă, utilizarea acesteia ridică îngrijorări considerabile. Sistemele IA se bazează pe tehnici de învățare automată, care necesită de obicei o cantitate mare de date pentru antrenament. Gradul de acces la date și calitatea acestor date au un impact direct asupra eficacității și echității sistemelor IA, ceea ce ar putea crea probleme în ceea ce privește discriminarea și confidențialitatea angajaților. Introducerea inteligenței artificiale (IA) în procedurile de recrutare a fost adoptată ca răspuns la prejudecățile și părtinirile prezente în alegerile candidaților și astfel se garantează o selecție mai obiectivă și echitabilă la angajare. În timp ce recrutarea IA oferă numeroase beneficii, este, de asemenea, susceptibilă la prejudecăți algoritmice. Prejudecățile algoritmice se referă la erorile sistematice și replicabile din sistemele informatice care duc la inegalități și discriminare bazate pe caracteristici protejate legal, cum ar fi rasa și sexul. Astfel spus, în cadrul procesului de recrutare, părtinirea algoritmică se poate manifesta în ceea ce privește sexul, rasa, culoarea și personalitatea. Unul dintre motivele pentru care algoritmii reproduc situații de discriminare este generat chiar de datele din care au fost antrenați acești algoritmi. În acest sens, dacă aceste date conțin informații discriminatorii, algoritmul învață să discrimineze. Mai mult decât atât, unele platforme folosesc algoritmi pentru a analiza CV-urile și a selecta candidații. Însă acești algoritmi pot face trimitere numai către anumite profiluri și pot exclude persoane din medii diferite sau cu traiectorii neconvenționale. Acest lucru perpetuează inegalitățile și îngreunează diversitatea la locul de muncă. De asemenea, unele studii au relevat că algoritmii utilizați pe platformele de publicitate online pot afișa anunțuri de angajare doar unui anumit public, excluzând femeile din domenii precum inginerie sau tehnologie. În contextul ocupării forței de muncă, instrumentele IA pot reproduce modele de discriminare sistemică deja prezente pe piața muncii. Dacă datele de instruire nu sunt suficient de echilibrate, sistemul ar putea învăța să ia o decizie nedreaptă. Aceste tipuri de rezultate discriminatorii nu pot fi prevenite pur și simplu prin eliminarea caracteristicilor protejate din algoritmi. Experții și agențiile guvernamentale au avertizat că discriminarea IA s-ar putea înrădăcina dacă dezvoltatorii și angajatorii nu iau măsuri precum testarea și supravegherea, pentru a asigura echitatea în proiectarea și utilizarea sistemelor de angajare IA. Mai mult, instrumentele IA se bazează adesea pe corelații inexplicabile cu caracteristici observabile pentru a face predicții despre comportamentul viitor al unui individ sau despre performanța acestuia la locul de muncă. Dreptul la egalitate în fața legii și la protecția împotriva discriminării bazate pe anumite caracteristici protejate, cum ar fi rasa, culoarea, etnia, religia, originea națională, sexul, identitatea de gen, orientarea sexuală, vârsta, starea familială, handicapul sau informațiile genetice, constituie un drept fundamental recunoscut de Declarația Universală a Drepturilor Omului și de multe alte tratate internaționale. Legile anti-discriminare impun tratament egal și interzic atât discriminarea directă, cât și cea indirectă. Astfel de legi sunt relevante atunci când algoritmii sunt utilizați pentru a lua decizii de angajare. Opacitatea, complexitatea, dependența de date și comportamentul autonom al sistemelor IA pot afecta negativ dreptul fundamental la nediscriminare. Principiul tratamentului egal impune ca operațiunile unui sistem IA să nu poată genera rezultate părtinitoare injuste. Angajatorii ar trebui să monitorizeze îndeaproape modul în care instrumentele de inteligență artificială funcționează și nu ar trebui să le folosească sau ar trebui să întrerupă utilizarea lor, dacă au un impact disparat, cu excepția cazului în care sunt în mod clar legat de locul de muncă și sunt în concordanță cu necesitatea desfășurării activității. Confidențialitatea angajaților - la nivel european, principiile Regulamentului General pentru Protecția Datelor (GDPR) privind legalitatea, corectitudinea, transparența, limitarea scopului, minimizarea datelor și acuratețea pot atenua în mod semnificativ riscul ca sistemele IA dăunătoare să fie elaborate și implementate la locul de muncă. GDPR se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, inclusiv datelor cu caracter personal care sunt prelucrate în contextul angajării.

III. De ce depinde influența inteligenței artificiale IA asupra muncii și a pieței muncii?

Cum se dezvoltă de fapt influența IA asupra muncii și pe piața muncii depinde de numeroși factori: de exemplu, cât de autonome și inteligente sunt sistemele, cât de bine le pot gestiona angajații și dacă și cât de repede este creat cadrul legal necesar. Trebuie luate în considerare și efectele sociale, precum și condițiile din industrii, companii și în cele din urmă cerințele fiecărui loc de muncă în parte. Activitățile care necesită interacțiune interpersonală, creativitate, mișcare, intuiție, empatie sau imaginație sunt puțin probabil să fie afectate. Ca și în cazul automatizării, sarcinile și cerințele de calificare se vor schimba, ceea ce poate fi neliniștitor la început. În special, angajații trebuie să fie capabili să facă față sistemelor, să identifice erorile și să își asume propria zonă de responsabilitate ca atare. Marea majoritate a studiilor presupun că IA va face activitatea umană mai productivă prin cooperarea cu sistemele IA, dar nu o va face de prisos. Inteligența artificială poate completa munca umană adăugând o valoare suplimentară - de exemplu în analiză și diagnosticare, o poate înlocui, iar acest lucru se aplică în special sarcinilor codificabile, cum ar fi recunoașterea vorbirii și a imaginilor, chiar și acolo unde este necesară flexibilitatea. În general, IA are un potențial ridicat de inovare în ceea ce privește munca, în special, piața muncii și în același timp poate ajuta la îmbunătățirea calității muncii. Mai mult, activitățile de rutină, în special, sunt adesea discutate în legătură cu efectele IA asupra muncii. Tocmai acele activități sunt legate de procesarea și achiziția de bază a informațiilor care ar putea fi preluate de IA. Acest lucru creează adesea economii de timp care pot fi folosite în altă parte. Cererea de pe piața muncii pentru anumite activități, în special cele bazate pe rutină, va scădea din ce în ce mai mult ca urmare a implementării IA. În esență, este nevoie de reglementare, dar aceasta trebuie să depășească nivelul național, nu în ultimul rând din cauza independenței de locație a sistemelor IA. Parlamentul UE a adoptat prima lege a IA din lume în iunie 2023.[br_fnoteUP 2] Astfel, „prioritatea Parlamentului este să se asigure că sistemele IA folosite în UE sunt sigure, transparente, trasabile, nediscriminatorii și ecologice. Sistemele IA trebuie supravegheate de oameni, nu prin procese automatizate, pentru a evita rezultatele dăunătoare.”[br_fnoteUP 3] Așadar, inteligența artificială transformă rapid forța de muncă, cu schimbări semnificative deja evidente pe piața muncii și peisajul ocupării forței de muncă. Pe măsură ce IA continuă să se dezvolte și să evolueze, întreprinderile și lucrătorii trebuie să se adapteze pentru a rămâne competitivi și eficienți.[br_fnoteUP 4]

IV. Cum va afecta IA locurile de muncă: câte locuri de muncă va înlocui IA până în 2030?

Inteligența artificială apare ca o forță de transformare majoră, purtând cu ea potențialul de a remodela profund peisajul profesional. Oscilând între promisiunea unui nou potențial și apariția unor noi provocări, apariția IA ridică semne serioase cu privire la influența acesteia asupra productivității și a pieței muncii. Prin urmare, pare înțelept să ne concentrăm asupra analizei obiective a situației actuale, excluzând orice previziuni speculative care ar putea influența judecata noastră, pentru a înțelege mai bine riscurile și problemele viitoare. Automatizarea bazată pe inteligența artificială duce la o redefinire a locurilor de muncă, forțând anumite poziții să evolueze sau să dispară, creând în același timp nevoia de noi competențe. Deși studiile academice nu au identificat încă un impact negativ major asupra cererii de muncă, anumite specializări, în special în crearea de conținut vizual și textual, resimt deja efectele inteligenței artificiale. Aceste studii sugerează, de asemenea, că tehnologiile de inteligență artificială ar putea reduce diferențele de productivitate între lucrătorii cu competențe diferite. Atunci când se adoptă tehnologii IA în cadrul întreprinderilor, rezultatele angajării pot fi ambivalente, influențând cererea de muncă fie pozitiv, fie negativ. Impactul final asupra ocupării forței de muncă depinde, prin urmare, de capacitatea companiei de a transfera reducerile de costuri către consumatori și de receptivitatea cererii la aceste reduceri de preț. În plus, o piață a muncii dinamică, caracterizată printr-o rată scăzută a șomajului, ar trebui, de asemenea, să stimuleze cererea și să accelereze dezvoltarea noilor tehnologii. Într-adevăr, acolo unde șomajul este scăzut și concurența pentru achiziționarea de talente este mare, întreprinderile vor fi mai dispuse să investească în noi tehnologii și să încurajeze inovația. Impactul IA asupra sarcinilor și locurilor de muncă va duce la schimbarea nevoilor de competențe. Lipsa competențelor este o barieră majoră în calea adoptării inteligenței artificiale. Prin urmare, politicile publice vor juca un rol important, nu numai în încurajarea angajatorilor să-și formeze angajații, ci și pentru că o parte semnificativă din formarea necesară va trebui să fie asigurată prin educație formală. Mai presus de toate, rezultatele privind utilizarea IA ar trebui evaluate cu prudență, deoarece există uneori operaționalizări neclare ale termenului IA: în unele locuri întrebarea generală este despre utilizarea inteligenței artificiale. Rezultatele studiilor sunt, prin urmare, comparabile doar într-o măsură limitată. Inteligența artificială (IA) ar putea înlocui echivalentul a 300 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă, spune un raport al băncii de investiții Goldman Sachs[br_fnoteUP 5]. Ar putea înlocui un sfert din sarcinile de lucru în SUA și Europa, dar poate însemna și noi locuri de muncă și un boom de productivitate. Și în cele din urmă ar putea duce la creșterea anuală totală a bunurilor și serviciilor produse la nivel global cu 7%[br_fnoteUP 6]. Raportul prevede, de asemenea, că două treimi din locurile de muncă din SUA și Europa „sunt expuse la un anumit grad de automatizare IA”, iar aproximativ un sfert din toate locurile de muncă ar putea fi realizate în întregime de IA. Forbes[br_fnoteUP 7] mai spune că, potrivit unui raport al MIT și al Universității din Boston, IA va înlocui până la două milioane de muncitori din producție până în 2025. PwC estima că până la mijlocul anilor 2030, va fi un declin în unele profesii, automatizarea va schimba o mulțime de lucruri, afectând cel puțin 60% din profesii și cel puțin 30% din muncă ar putea fi automatizate. Această mișcare de automatizare va crea și noi profesii care nu există astăzi, iar tehnologia va avea un rol mai mult decât dominant[br_fnoteUP 8]. În timp ce potențialul tehnic de automatizare cu noile tehnologii ar putea fi de aproximativ 50% din toate activitățile, proporția de muncă efectiv modificată până în 2030 va fi probabil mai mică, din cauza factorilor tehnici, economici și sociali care influențează puternic adoptarea acestor noi tehnologii care automatizează anumite sectoare de activitate. Scenariile din 46 de țări sugerează că între 0 și 1/3 din activități s-ar putea schimba până în 2030, cu un punct de mijloc de 15%. Proporția variază mult de la o țară la alta, economiile avansate fiind mai afectate de automatizare decât cele în curs de dezvoltare, reflectând salarii mai mari și, prin urmare, oferind stimulente pentru automatizare. Chiar dacă există suficientă muncă pentru a asigura ocuparea deplină a forței de muncă până în 2030, urmează tranziții majore care ar putea egala sau chiar depăși amploarea schimbărilor istorice experimentate în special de agricultură.

Concluzii

IA se prezintă ca o nouă paradigmă cu două tăișuri în evoluția pieței muncii, oscilând între crearea de oportunități și apariția provocărilor. Importanța unui cadru legislativ adecvat devine crucială pentru a maximiza beneficiile inteligenței artificiale, atenuând în același timp riscurile acesteia, necesitând o abordare holistică care să cuprindă instruire și reglementare. Creșterea inteligenței artificiale IA marchează o eră de schimbări fundamentale în istoria industrială, adesea comparată cu revoluția pe care a experimentat-o prin apariția internetului cu câteva decenii în urmă. Această tehnologie de ultimă oră, care cuprinde sisteme capabile să îndeplinească sarcini care anterior necesitau intervenția umană, revoluționează modul în care lucrăm, trăim și interacționăm. Dar evoluția sa rapidă ridică o întrebare crucială: asistăm la o nouă eră industrială care va remodela peisajul global al ocupării forței de muncă? Dacă se acceptă că mașinile dețin aceleași competențe ca și oamenii, sau chiar competențe mai bune decât noi, vom începe să reducem responsabilitatea managementului? Alte întrebări: poate exista o utilizare etică pentru IA, având în vedere complexitatea elaborării regulilor, când se așteaptă ca altceva și nu inteligența specifică minții umane să facă reguli? Unde va fi ultimul cuvânt în domeniul inteligenței? Răspunsurile umane la această tendință ar trebui să implice o reglementare atentă, în care inteligența umană are prioritate, pe măsură ce mașina devine din ce în ce mai prezentă în viața noastră profesională[br_fnoteUP 9]. Aspectele intuitive, imaginative și empatice ale muncii ar putea, prin urmare, să aibă o importanță mai mare și să fie mai apreciate în viitor. Pentru că tocmai în natura vie, fizică a oamenilor, marea diferență și probabil, de asemenea, oportunitatea decisivă viitoare pentru oameni se află în contrast cu mașinile. Privind în perspectivă spre un viitor influențat în mare măsură de inteligența artificială, este esențial să adoptăm o atitudine pozitivă față de evoluția constantă a tehnologiilor. Optimismul nu este doar o postură mentală; este o strategie crucială pentru indivizii și organizațiile care doresc să rămână relevante într-un peisaj profesional în schimbare. Progresul tehnologic a fost întotdeauna un motor al schimbării și adaptării și este timpul să-l vedem nu ca pe o amenințare, ci ca pe o oportunitate de a regândi modul în care lucrăm și contribuțiile noastre la societate. Progresele în IA înseamnă o restructurare a locurilor de muncă și a competențelor, dar oferă și soluții inovatoare la provocările globale. A îmbrățișa schimbarea cu optimism înseamnă recunoașterea inteligenței artificiale ca un catalizator pentru îmbunătățirea calității vieții și facilitarea sarcinilor repetitive și plictisitoare, eliberând în același timp potențialul uman pentru sarcini mai complexe și mai creative. În cele din urmă, impactul IA nu se limitează la obiceiurile noastre de consum; de asemenea, transformă peisajul profesional, modificând natura multor locuri de muncă și creând altele noi. Înțelegerea modului în care și unde IA prinde rădăcini în rutina noastră este esențială pentru a anticipa influența sa viitoare asupra societății și a pieței muncii. [spacer style="2"]

* Articol extras din revista Pandectele Române nr. 2/2024.

[br_fnoteDOWN 10] La data de 22.10.2022, prin Legea nr. 283/2022, s-au produs modificări importante ale Codului muncii, acestea fiind rezultatul transpunerii Directivei (UE) 2019/1158 (Directiva „Work-Life Balance”), precum și a Directivei (UE) 2019/1152 („Directiva privind transparența condițiilor de muncă”). [br_fnoteDOWN 11] Legea UE privind IA: prima reglementare a inteligenței artificiale, disponibil online la adresa https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20230601STO93804/legea-ue-privind-ia-prima-reglementare-a-inteligentei-artificiale [br_fnoteDOWN 12] Ibidem. [br_fnoteDOWN 13] Robert Farrell, The impact of AI on job roles, wokforce, and employment: what you need to knew, disponibil online la adresa https://www.innopharmaeducation.com/our-blog/the-impact-of-ai-on-job-roles-workforce-and-employment- what-you-need-to-know [br_fnoteDOWN 14] Generative AI could raise global GDP by 7%, 5 aprilie 2023, disponibil online la adresa https://www-goldmansachs-com.translate.goog/intelligence/pages/generative-ai-could-raise-global-gdp-by-7-percent.html?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc [br_fnoteDOWN 15] Ibidem. [br_fnoteDOWN 16] Arianna Johnson, Forbes Staff, Which jobs will AI replace? These 4 industries will be heavily impacted, 30 martie 2023, disponibil online la adresa https://www.forbes.com/sites/ariannajohnson/2023/03/30/which-jobs-will-ai-replace-these-4-industries-will-be-heavily-impacted/ [br_fnoteDOWN 17] Mark Talmage - Rostron, How will Artificial Intelligence affect jobs 2023-2030?, 12 noiembrie 2023, disponibil online la adresa https://www.nexford.edu/insights/how-will-ai-affect-jobs [br_fnoteDOWN 18] Phoebe V. Moore, Artificial Intelligence in the Workplace: what is at Stake for Workers?, disponibil online la adresa https://www.bbvaopenmind.com/en/articles/artificial-intelligence-in-workplace-what-is-at-stake-for-workers/

13. Rolul partidelor politice într-un sistem democratic

UJ Premium | | 04 mai 2026
Publicat în : PR și Varia |

Apariția parlamentului a fost determinată de voința poporului de a limita puterea absolută a monarhului și de a participa la exercitarea puterii de stat[1], însă consolidarea puterii acestei autorități a reprezentat un proces de durată.

14. Aspecte teoretice și jurisprudențiale referitoare la liberarea condiționată

UJ Premium | | 24 aprilie 2026
Publicat în : Drept Penal şi Procesual Penal și PR |

Problematicile pe care procedura liberării condiționate le ridică în plan practic au fost mereu în atenția legiuitorului și a organelor judiciare, care au căutat să mențină un echilibru între ideea de instituție juridică, având o triplă valență juridică - de drept penal substanțial, de drept procesual penal și de drept execuțional - și consecințele juridice pe care această instituție le produce în planul practicii judiciare.

15. Declararea apelului. Repunerea în termen

UJ Premium | | 17 aprilie 2026
Publicat în : Drept Penal şi Procesual Penal și PR |

În motivarea cererii de repunere în termenul de apel, a solicitat admiterea cererii, susținând că se justifică repunerea în termenul de apel întrucât calea de atac a fost declarată în termen de 10 zile de la momentul la care s-a realizat o nouă comunicare de către instanța de apel la domiciliul procesual ales al apelantului.

16. Clarificări privind fondul funciar, Politica Agricolă Comună, reconstituirea proprietății funciare private

UJ Premium | și | 14 aprilie 2026
Publicat în : Drept civil și PR |

Norma de reglementare a fondului funciar prevede că terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlul pe baza căruia sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României.

17. Exercitarea abuzivă a „dreptului de acces la internet”, mijloc de săvârșire a unor infracțiuni contra persoanei. Analiza hărțuirii în mediul online

UJ Premium | | 06 aprilie 2026
Publicat în : Drept penal și PR |

Accesul la Internet reprezintă un mijloc esențial de exercitare a libertății de exprimare. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului blocarea accesului la anumite siteuri web de către instanțele naționale a fost considerată o încălcare a libertății de exprimare reglementată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

18. Eterna criză a unei „științe juridice” românești

UJ Premium | | 24 martie 2026
Publicat în : PR și Senior-editori și Varia |

Încă în căutarea unui drum propriu de definire, afirmare ca atare și de urmat consecvent, o știință a dreptului și cercetarea juridică românească au rămas, timp de 160 de ani de la momentul inaugural 1864 de lansare a recodificării moderne, la stadiul de glosări și comentarii ale textelor legale. Explicarea, înțelegerea și asumarea impasului e premisa esențială a deblocării procesului și a șansei de a ajunge la rezultatul scontat.

19. O aplicație particulară a principiului precauției în domeniul achizițiilor publice sau pledoarie pentru rolul activ al autorității contractante în determinarea capacității ofertanților de a realiza în mod legal contractul – abundans cautela non nocet

UJ Premium | | 20 noiembrie 2025
Publicat în : PR |

20. Drepturile omului în epoca postumanismului

UJ Premium | | 16 octombrie 2025
Publicat în : PR |

Mileniul al III-lea a debutat cu o explozie a Internet-ului și a conexiunilor digitale interumane la nivel global, evoluții ce au condus la un schimb de informații în timp real nemaicunoscut de societate până la acest moment. Știrile, informațiile, datele circulă într-un ritm alert dintr-o parte în cealaltă a planetei sporind gradul de cunoaștere în toate domeniile: tehnică, matematică, robotică, biologie, medicină, filosofie, drept, religie.