1. Raportul pieței de insolvență și restructurare din România 2025

UJ Premium | Universul Juridic | 21 septembrie 2026
Publicat în : Drept comercial |

1. ANALIZA PIEŢEI DE INSOLVENȚĂ

Statistica s‑a realizat pe baza datelor extrase din SEDIS (https://www.unpir.ro/sedis, aplicaţia UNPIR de gestiune a datelor statistice), date statistice furnizate de ONRC (obţinute prin centralizarea actelor de procedură publicate în BPI), precum şi pe baza datelor furnizate de Ministerul Justiţiei, www.statista.com, www.bnr.ro  etc. 1.1.CONTEXTUL ECONOMIC NAŢIONAL (2019‑2025) Prezenta secţiune analizează dinamica mediului de afaceri românesc şi a pieţei de insolvenţă la nivel naţional, în perioada 2019‑2025, pe baza datelor oficiale. Sunt examinaţi principalii indicatori structurali ai pieţei: înmatriculările de noi entităţi, suspendările, dizolvările, radierile şi insolvenţele, oferind o imagine comprehensivă asupra sănătăţii şi vulnerabilităţilor ecosistemului antreprenorial naţional.

Tabelul 1 – Dinamica mediului de afaceri românesc şi a pieţei de insolvenţă la nivel naţional, în perioada 2019‑2025

Anul	Suspendări	Dizolvări	Radieri	Insolvenţe noi	Înmatriculări Total (PF+PJ)	(din care SRL)	PJ Active	PF Active (PFA, II, IF)	Entităţi active totale	Debitori în insolvenţă
2019	14.040	34.080	101.601	6.524	134.220	94.870	927.373	392.548	1.319.921	26.026
2020	10.913	25.384	51.715	5.694	109.939	78.419	1.036.594	393.586	1.430.180	24.735
2021	13.020	31.655	66.897	6.144	148.294	103.019	1.106.206	416.090	1.522.296	22.414
2022	15.700	39.320	73.639	6.649	152.809	113.931	1.176.237	430.073	1.606.310	21.592
2023	16.335	39.031	71.241	6.650	147.026	96.839	1.227.217	446.440	1.673.657	21.778
2024	18.716	46.205	83.012	7.274	124.898	91.619	1.264.309	431.634	1.695.943	22.375
2025	19.586	57.378	83.232	7.553	153.425	100.394	1.297.596	450.244	1.747.840	23.226

Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR Perioada 2019‑2025 a fost marcată de o succesiune de şocuri economice majore – pandemia de COVID‑19, criza energetică, inflaţia ridicată şi tensiunile geopolitice regionale – care au influenţat profund comportamentul antreprenorial şi capacitatea de rezilienţă a companiilor româneşti. Cu toate acestea, stocul total de entităţi active a crescut constant, de la aproximativ 1,32 milioane în 2019 la peste 1,75 milioane în 2025, indicând o dinamică antreprenorială susţinută, chiar în condiţii de volatilitate macroeconomică. Un element remarcabil este că, deşi insolvenţele noi au crescut de la 6.524 în 2019 la 7.553 în 2025, rata de insolvenţă calculată faţă de entităţile active a scăzut semnificativ de la 1,97% la 1,33%, reflectând expansiunea bazei de entităţi active. Totuşi, datele din 2024 şi 2025 semnalează o inversare a trendului pozitiv: soldul net intrări‑ieşiri a redevenit negativ, iar dizolvările au atins niveluri‑record, generând îngrijorări legitime cu privire la calitatea mediului de afaceri. Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR 1.1.1. Evoluţia Înmatriculărilor şi a Entităţilor Active Înmatriculările totale (persoane juridice şi fizice autorizate) au urmat un traseu oscilant: după contracţia din 2020 (109.939), au revenit robust în 2021‑2022 (148.294, respectiv 152.809), pentru a scădea din nou, în 2024, la 124.898 – cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani. Recuperarea parţială din 2025 (153.425) este încurajatoare, dar trebuie contextualizată în raport cu presiunile de ieşire simultane. Structura înmatriculărilor arată predominanţa SRL‑urilor, care, în 2025, reprezintă 100.394 din totalul de 153.425 înmatriculări (~65%). Această concentrare indică preferinţa antreprenorilor pentru forma juridică cu răspundere limitată, atât pentru flexibilitate operaţională, cât şi pentru protecţia patrimoniului personal. Persoanele juridice active au crescut de la 927.373, în 2019, la 1.297.596, în 2025, în timp ce persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale au crescut de la 392.548 la 450.244.     Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR Procentul înmatriculărilor faţă de entităţile active (% Intrări/Entităţi active) s‑a menţinut relativ stabil, oscilând între 7,36% (2024) şi 10,17% (2019), ceea ce sugerează că rata de reînnoire antreprenorială rămâne constantă pe termen mediu, chiar dacă valorile absolute variază semnificativ de la un an la altul. 1.1.2. Dizolvări, Radieri şi Suspendări: Ieşiri din Piaţă Indicatorii de ieşire din piaţă au cunoscut o escaladare alarmantă în anii 2024‑2025. Dizolvările au atins nivelul‑record de 57.378 în 2025, faţă de doar 25.384 în 2020, reprezentând o creştere de 126% în cinci ani. Procentul dizolvărilor faţă de înmatriculări (% Dizolvări/Înmatriculări) a urcat dramatic: de la 23,09%, în 2020, la 37,40%, în 2025, semnalând că pentru fiecare 100 de firme nou înregistrate, aproximativ 37 altele intră în procedură de dizolvare – un raport îngrijorător pentru sustenabilitatea ecosistemului antreprenorial. Radierile, deşi variabile, au rămas ridicate: 101.601 în 2019 (an atipic), scăzând la 51.715 în 2020 (efect pandemic – amânarea procedurilor), pentru a se stabiliza ulterior în intervalul 66.000‑83.000. Suspendările au urmat un trend ascendent consistent, de la 10.913, în 2020, la 19.586, în 2025, reflectând dificultăţi operaţionale tot mai acute resimţite de IMM‑uri. Procentul suspendărilor faţă de entităţile active (% Suspendări/Entităţi active) a crescut de la 0,76% la 1,12%, un semnal de atenţie pentru decidenţii de politică publică.   Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR Soldul net (intrări minus ieşiri) faţă de entităţile active a redevenit negativ în 2024 (‑1,79%) şi 2025 (‑0,82%), după o perioadă de sold pozitiv, în 2020‑2023. Aceasta indică faptul că presiunile de ieşire depăşesc din nou ritmul de creare de noi entităţi. 1.1.3. Analiza Insolvenţelor: Tendinţe şi Rata de Insolvenţă Insolvenţele noi (profesionişti intraţi în insolvenţă/an) au urmat un parcurs cu două faze distincte în perioada analizată. Prima fază (2019‑2023) a consemnat o relativă stabilizare – numărul anual de insolvenţe noi s‑a menţinut în intervalul 5.694‑6.650, chiar şi în contextul pandemic din 2020, când au scăzut la 5.694 (probabil ca efect al moratoriilor legislative şi al dificultăţilor procedurale). A doua fază (2024‑2025) marchează o accelerare: 7.274 insolvenţe noi în 2024 şi 7.553 în 2025, cel mai ridicat nivel din intervalul analizat, sugerând o acumulare de fragilitate financiară în rândul companiilor româneşti. Rata de insolvenţă (debitori în insolvenţă/entităţi active) prezintă o tendinţă de scădere structurală: de la 1,97%, în 2019, la 1,30%, în 2023, urmată de o uşoară creştere la 1,33% în 2025. Această evoluţie reflectă în principal expansiunea numărului de entităţi active (numitorul), nu neapărat o ameliorare a sănătăţii financiare a companiilor. Numărul absolut de debitori în insolvenţă a scăzut de la 26.026 (2019) la 21.592 (2022), pentru a reveni la 23.226 în 2025. Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR Procentul insolvenţelor faţă de înmatriculări (% Insolvenţe/Înmatriculări) a crescut de la 4,86%, în 2019, la 5,82%, în 2024, atingând 4,92% în 2025. Deşi aceste valori par moderate, ele ascund o realitate mai dificilă: în condiţii de scădere a înmatriculărilor (2024), raportul se deteriorează semnificativ, indicând că firmele nou‑create nu compensează în ritm suficient ieşirile prin insolvenţă. 1.1.4. Dinamica Naţională a Insolvenţelor pe Sectoare CAEN La nivel naţional, cele mai afectate sectoare economice în 2025 rămân Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv reparaţii auto), Construcţiile, Industria prelucrătoare şi Transportul şi depozitarea. Comparaţia cu anul 2024 relevă tendinţe divergente: în timp ce Comerţul înregistrează o scădere moderată, Transportul cunoaşte o accelerare îngrijorătoare. Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR →  Sectoare în creştere Transportul şi depozitarea înregistrează cea mai alertantă dinamică: +24% faţă de 2024, urcând de la 758 la 939 de profesionişti intraţi în insolvenţă. Construcţiile cresc cu +5%, iar Industria prelucrătoare cu +4%, semne ale unei presiuni financiare în creştere în sectoarele producătoare de bunuri şi infrastructură. → Sectoare în scădere Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul este singurul sector din top 4 care înregistrează o reducere a insolvenţelor: ‑4% faţă de 2024, de la 1.927 la 1.844. Deşi rămâne sectorul cu cel mai mare număr absolut de insolvenţe, tendinţa descendentă sugerează o oarecare stabilizare a presiunii financiare în retail şi comerţ. 1.1.5. Indicatori de Structură şi Rate Comparative Analiza comparativă a ratelor‑cheie oferă o perspectivă nuanţată asupra sănătăţii ecosistemului de afaceri românesc. Tabloul de bord al indicatorilor relevă tranziţia de la un mediu relativ echilibrat (2020‑2023) către o fază de presiune structurală crescută (2024‑2025), caracterizată prin îngustarea marjei nete de creare a entităţilor active.

Tabelul 2– Indicatori de Structură şi Rate Comparative

Anul	Rată Insolvenţă[br_fnoteUP 1]	%Ins./Înm.	%Diz./Înm.	%Susp./Active	%Intrări/Active	%Ieşiri/Active	%Sold Net/Active
2019	1,97%	4,86%	25,39%	1,06%	10,17%	11,84%	‑1,67%
2020	1,73%	5,18%	23,09%	0,76%	7,69%	6,55%	+1,14%
2021	1,47%	4,14%	21,35%	0,86%	9,74%	7,73%	+2,01%
2022	1,34%	4,35%	25,73%	0,98%	9,51%	8,42%	+1,09%
2023	1,30%	4,52%	26,55%	0,98%	8,78%	7,96%	+0,82%
2024	1,32%	5,82%	36,99%	1,10%	7,36%	9,15%	‑1,79%
2025	1,33%	4,92%	37,40%	1,12%	8,78%	9,60%	‑0,82%

    Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR Cel mai semnificativ indicator de alertă rămâne raportul dizolvări/înmatriculări, care a sărit de la ~21‑26%, în 2020‑2023, la aproape 37%, în 2024‑2025. Această schimbare de regim sugerează o degradare structurală a condiţiilor de supravieţuire a firmelor, posibil corelată cu creşterea costurilor de finanţare, povara fiscală, presiunile salariale şi contracţia cererii interne. Rata de insolvenţă exprimată ca procent din entităţile active rămâne în intervalul 1,30‑1,97%, semnificativ sub valorile din perioadele de criză acută (2009‑2012), când depăşea 3%. Totuşi, creşterea absolută a insolvenţelor noi din 2024‑2025 necesită monitorizare continuă. 1.1.6. Dinamica Soldului Net: Crearea versus Distrugerea de Entităţi → Fazele ciclului antreprenorial 2019‑2025 Soldul net al entităţilor (intrări minus ieşiri, raportat la totalul activ) surprinde cel mai bine ciclicitatea mediului de afaceri românesc. Analiza evidenţiază trei faze distincte: → Faza de Contracţie (2019) Sold net negativ de ‑1,67%. Ieşirile depăşesc intrările, mediu dominat de ajustări post‑creştere şi restructurări. Radierile ating 101.601 – nivel excepţional. → Faza de Expansiune (2020‑2023) Sold net pozitiv continuu: +1,14% → +2,01% → +1,09% → +0,82%. Chiar şi în contextul pandemiei, numărul net de entităţi a crescut, susţinut de digitalizare şi antreprenoriat de necesitate. Faza de Nouă Contracţie (2024‑2025) Soldul net redevine negativ: ‑1,79%, în 2024, şi ‑0,82%, în 2025. Combinaţia dizolvări‑record cu înmatriculări scăzute (2024) generează o pierdere netă de entităţi active pentru prima dată din 2019. Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR 1.1.7. Concluzii Datele ONRC pentru perioada 2019‑2025 conturează un tablou cu două feţe: pe de o parte, o expansiune remarcabilă a stocului total de entităţi active (+32%); pe de altă parte, o deteriorare structurală accelerată a condiţiilor de supravieţuire a firmelor în 2024‑2025, materializată prin dizolvări‑record, sold net negativ (Crearea versus Distrugerea de Entităţi) şi creşterea absolută a insolvenţelor noi la cel mai ridicat nivel din intervalul analizat (ultimii 7 ani). 1.2. STATISTICĂ INSOLVENŢĂ SEDIS – UNPIR 1.2.1. Statistici dosare de insolvenţă

1.2.2. Statistici debitori – SEDIS

  1.2.3. Statistici creditori – SEDIS 1.3. ANALIZA DOSARELOR DE INSOLVENŢĂ – ÎNCHISE ÎN 2025 Prezenta secţiune oferă o analiză detaliată a dosarelor de insolvenţă închise în 2025, în conformitate cu dispoziţiile Legii privind procedurile de insolvenţă. Prezentul document oferă o analiză detaliată a dosarelor de insolvenţă închise la nivel naţional, pe baza actelor de procedură publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI) până la data de 24 februarie 2026. Sunt analizate trei categorii principale: dosarele închise prin radiere, dosarele închise cu revenire în situaţia anterioară deschiderii procedurii şi procedurile de reorganizare judiciară – atât cele finalizate cu succes, cât şi cele transformate în faliment. 1.3.1. Dosare Închise prin Radiere – Evoluţie Naţională La nivel naţional, în cursul anului 2025, au fost înregistrate un total de 6.065 dosare de insolvenţă închise prin radiere. Dintre acestea, 5.934 provin din procedura de faliment, în timp ce 131 dosare au fost radiate fără a intra în procedura de faliment – adică direct din perioada de observaţie. Această distribuţie reflectă eficienţa redusă a mecanismelor preventive şi reorganizatoare, marea majoritate a debitorilor ajungând la stadiul final al falimentului înainte de radiere.

Tabelul 3 – Numărul de dosare închise prin radiere în anul 2025

Anul primei deschideri de procedură	Numărul de dosare închise prin radiere în anul 2025		Total
	din procedura de faliment	fără procedura de faliment (PO)
2014	19	1	20
2015	79	1	80
2016	101		101
2017	136	1	137
2018	143		143
2019	154	1	155
2020	146	3	149
2021	307	4	311
2022	697	13	710
2023	1361	45	1406
2024	2291	47	2338
2025	500	15	515
Total	5934	131	6065

Sursă tabel: ONRC Analiza temporală a anului de primă deschidere a procedurii relevă o tendinţă pozitivă: volumul dosarelor radiate în 2025 este dominat covârşitor de proceduri deschise în anii 2023 şi 2024, cu 1.406, respectiv 2.338 dosare. Aceasta sugerează o accelerare semnificativă a ciclului de insolvenţă în perioada post‑pandemică, cu o reducere a duratei medii de soluţionare. Dosarele din 2025, deşi recent deschise, au generat deja 515 radieri, indicând o dinamică crescută a insolvenţei în anul curent. Comparativ, dosarele vechi – deschise înainte de 2020 – contribuie cu volume relativ reduse la totalul radierilor din 2025, ceea ce reflectă fie finalizarea lor anterioară, fie complexitatea procedurală care prelungeşte durata. Este notabilă creşterea exponenţială de la 20 dosare (2014) la 2.338 dosare (2024), o tendinţă care ridică întrebări privind capacitatea sistemului judiciar şi a practicienilor în insolvenţă de a gestiona volumele crescânde. Sursă: ONRC, date prelucrate de UNPIR Graficul evidenţiază creşterea dramatică a numărului de dosare radiate provenite din procedurile deschise în 2023‑2024, confirmând intensificarea fenomenului insolvenţei în economia românească în perioada recentă. 1.3.2. Structura Radierilor: Faliment versus Fără Faliment (PO) Proporţia dosarelor radiate fără parcurgerea procedurii de faliment rămâne extrem de redusă la nivel naţional – doar 2,16% din totalul radierilor din 2025. Aceasta înseamnă că radierea debitorilor s‑a realizat din perioada de observaţie. Dosarele radiate direct din perioada de observaţie (fără faliment) au înregistrat o creştere uşoară în termeni absoluţi în anii recenţi: de la 1‑3 dosare anual, în perioada 2014‑2020, la 45‑47 dosare pentru 2023‑2024. 1.3.3. Dosare de insolvenţă Închise cu Revenire în Situaţia Anterioară Categoria dosarelor închise cu revenire în situaţia anterioară deschiderii procedurii cuprinde acele cazuri în care instanţa a dispus închiderea procedurii de insolvenţă, debitorul redobândind situaţia juridică de dinaintea deschiderii. La nivel naţional, în 2025, au fost înregistrate 244 astfel de dosare, dintre care 23 proveneau din procedura de faliment şi 221 din afara procedurii de faliment (PO+R).

Tabelul 4 – Numărul de dosare închise cu revenire în situaţia anterioară deschiderii procedurii în anul 2025

Anul primei deschideri de procedură	Numărul de dosare închise cu revenire în situaţia anterioară deschiderii procedurii în anul 2025		Total
	din procedura de faliment	fără procedura de faliment (PO+R)
2015	2	3	5
2016		6	6
2017		8	8
2018	4	16	20
2019	2	18	20
2020		15	15
2021	1	26	27
2022	2	16	18
2023		19	19
2024	7	64	71
2025	5	30	35
Total	23	221	244

Sursă tabel: ONRC Analiza anilor în care procedurile au fost declanşate: 2024 contribuie cel mai mult cu 71 dosare, urmat de 2025 cu 35 dosare și 2021 cu 27 dosare. Numărul relativ redus al dosarelor din anii anteriori (2015‑2020) reflectă fie finalizarea lor prin alte modalităţi, fie durata mai mare a procedurilor din acele perioade. Absenţa completă a cohortei 2014 din această categorie este remarcabilă şi poate indica că procedurile vechi au ajuns toate la rezoluţie finală. Raportul dintre dosarele cu revenire (244) şi cele radiate (6.065) la nivel naţional în 2025 este de aproximativ 1/25, ceea ce înseamnă că, pentru fiecare dosar în care debitorul revine la situaţia anterioară, există 25 de dosare finalizate prin radiere. Această proporţie subliniază caracterul definitiv al majorităţii procedurilor de insolvenţă şi limitele reale ale instrumentelor de redresare. Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR 1.3.4. Analiza Dosarelor de Reorganizare Judiciară – Închise în 2025 1.3.4.1.  Reorganizări Finalizate cu Succes – Reinserţie Economică Cea de‑a doua subcategorie a analizei reorganizărilor vizează procedurile finalizate cu succes, prin reinserţia debitorului în circuitul economic. La nivel naţional, în 2025, au fost înregistrate 127 astfel de cazuri, distribuite pe ani de reorganizare între 2017 şi 2025. Vârful absolut se înregistrează pentru 2020 (25 cazuri) şi 2021 (28 cazuri), ceea ce sugerează că planurile de reorganizare confirmate în acea perioadă au avut o rată de succes mai ridicată sau au ajuns la finalizare în mod natural în 2025.

Tabelul 5 – Numărul procedurilor de reorganizare finalizate în anul 2025 – cu succes – prin reinserţia debitorului în circuitul economic, prezentate în funcţie de anul deschiderii procedurii de reorganizare

Numărul procedurilor de reorganizare finalizate cu succes în anul 2025
Judeţ debitor	Anul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară									Total
	2017	2018	2019	2020	2021	2022	2023	2024	2025
România	3	4	5	25	28	23	16	21	2	127

Sursă tabel: ONRC Tabelul de mai sus arată nu doar o evoluţie diferenţiată între ani, ci şi un rezultat remarcabil la nivel naţional: 127 de reorganizări de succes reprezintă o realizare importantă, faţă de cele 230 de planuri de reorganizare eşuate, pentru că înseamnă companii reale salvate şi reinserate în circuitul economic. Această performanţă este cu atât mai valoroasă cu cât procedurile de reorganizare sunt, în esenţă, extrem de complexe: ele presupun coordonarea simultană a creditorilor, a instanţelor, a practicienilor în insolvenţă şi a debitorului, pe parcursul unor perioade de mai mulţi ani, sub presiunea constantă a unui context economic dificil. Faptul că un număr semnificativ de companii reuşeşte totuşi să finalizeze cu succes asemenea planuri este, în sine, remarcabil. Analiza perioadei în care s‑au deschis procedurile de reorganizare judiciară închise în anul 2025 (intervalul 2017‑2025) oferă o dovadă clară a acestei complexităţi, dar şi a capacităţii reale de redresare pe care reorganizarea o poate produce. Chiar şi în cele mai dificile condiţii macroeconomice, numeroase societăţi au reuşit să îşi ducă la bun sfârşit planurile de reorganizare, demonstrând că acest instrument nu este doar un mecanism juridic de protecţie, ci şi unul de reconstrucţie economică. Succesul acestor proceduri înseamnă locuri de muncă salvate, impozite şi contribuţii achitate la bugetul de stat, relaţii comerciale cu furnizori şi clienţi păstrate, activitate economică menţinută în comunităţile locale şi un semnal important transmis pieţei: firmele viabile pot fi salvate, dacă beneficiază de cadrul adecvat şi de o implementare riguroasă. În acest sens, reorganizarea rămâne unul dintre cele mai valoroase instrumente ale dreptului insolvenţei pentru economia românească: nu doar pentru că reduce pierderile generate de eşecul afacerilor, ci pentru că oferă o şansă reală de revenire, conservă valoare economică şi susţine continuitatea unor întreprinderi care încă au potenţial. Pe termen lung, consolidarea şi utilizarea eficientă a acestui mecanism pot contribui decisiv la o economie mai rezilientă, mai echilibrată şi mai capabilă să transforme dificultăţile financiare în oportunităţi de redresare. 1.3.4.2. Reorganizări Judiciare – Închise prin Faliment Trecerea la faliment reprezintă finalitatea negativă a procedurii de reorganizare, intervenind atunci când debitorul nu îndeplineşte obligaţiile asumate prin planul de reorganizare confirmat de instanţă. Această situaţie implică lichidarea patrimoniului debitorului, distribuirea sumelor obţinute către creditori în ordinea prevăzută de lege şi, în final, radierea societăţii din registrul comerţului. La nivel naţional, în 2025, au fost înregistrate 230 astfel de cazuri de proceduri de reorganizare închise prin trecerea la faliment, reprezentând eşecul planurilor de reorganizare confirmate de instanţă. La nivel naţional, raportul dintre reinserţii şi falimente este de 127 faţă de 230, ceea ce indică faptul că aproximativ 35,6% din procedurile finalizate în 2025 s‑au încheiat cu succes prin reinserţie, în timp ce 64,4% s‑au soldat cu faliment. Aceasta subliniază provocările semnificative cu care se confruntă debitorii în implementarea planurilor de reorganizare şi necesitatea unui sprijin mai robust în faza de monitorizare a planului. 1.3.5. Analiză Comparativă – Rata de Succes a Reorganizărilor – Dinamica 2022‑2025 Reinserţia debitorului în circuitul economic reprezintă finalitatea pozitivă a procedurii de reorganizare judiciară, confirmând că planul de reorganizare a fost implementat cu succes şi că societatea şi‑a recâştigat capacitatea de a funcţiona în mod sustenabil. Acest rezultat protejează locurile de muncă, creanţele creditorilor şi continuitatea activităţii economice. 1.3.5.1. Rata de Succes a Reorganizărilor – 2025 La nivel naţional, în anul 2025, 127 de proceduri de reorganizare s‑au finalizat prin reinserţia debitorului în circuitul economic Raportul naţional succes/eşec este de 127:230, adică aproximativ 55%. Rata reorganizărilor de succes (127)/numărul total al procedurilor de reorganizare (127+230) este de 35,57%. 1.3.5.2. Rata de Succes a Reorganizărilor – Dinamica 2022‑2024 Pentru o înţelegere mai profundă a evoluţiei procedurilor de insolvenţă şi reorganizare este esenţial să analizăm dinamica ratelor de succes şi eşec pe parcursul anilor 2022‑2024. Dosare Închise prin Revenire la Situaţia Anterioară (2022‑2024) Datele ONRC pentru perioada 2022‑2024 relevă că, la nivel naţional, 697 de dosare de insolvenţă care s‑au închis prin revenire la situaţia anterioară deschiderii procedurii şi 1.293 de dosare s‑au închis prin faliment.

Tabelul 6 – Dosare de Reorganizare Închise prin Faliment (ulterior reorganizării) (2022‑2024)

An	2022	2023	2024	Total 2022‑2024
Total Naţional	505	376	412	1.293

Sursă tabel: ONRC Dosare Închise prin Reinserţie Economică (ulterior reorganizării) (2022‑2024) Reinserţia debitorului în circuitul economic, ca urmare a succesului planului de reorganizare, reprezintă un rezultat optim. Analiza evoluţiei acestor cazuri oferă o imagine clară a eficacităţii procesului de reorganizare.

Tabelul 7 – Numărul de dosare închise prin reinserţia debitorului în circuitul economic (cu revenire în situaţia anterioară deschiderii procedurii de reorganizare)

Situaţia dosarelor de insolvenţă închise cu revenire în situaţia anterioară deschiderii de procedură, ulterior procedurii de reorganizare judiciară
	Anul hotărârii judecătoreşti de închidere cu revenire în situaţia anterioară deschiderii de procedură
	2022	2023	2024	Total
Total	186	111	121	418

Sursă tabel: ONRC În total, 418 dosare la nivel naţional s‑au încheiat prin reinserţie după reorganizare. 1.3.6. Concluzii Analiza comparativă a datelor din 2025 şi a evoluţiei 2022‑2024 evidenţiază un progres în curs în direcţia consolidării eficacităţii procedurilor de reorganizare judiciară în România. La nivel naţional, radierile (1.293 în 2022‑2024) depăşesc numărul revenirilor la situaţia anterioară (697 în acelaşi interval), ceea ce poate fi privit ca un punct de plecare util pentru reformă şi optimizarea mecanismelor de redresare. O tendinţă pozitivă a perioadei de referinţă 2022‑2025 este creşterea reinserţiilor (PO + R) per ansamblul perioadei: de la 299 în 2022 la 193 în 2023, cu revenire la 205 în 2024 şi o creştere la 244 în 2025. Sursa: ONRC, date prelucrate de UNPIR Această dinamică sugerează că, în pofida fluctuaţiilor anuale, capacitatea sistemului de insolvenţă românesc de a genera rezultate favorabile pentru debitori se consolidează treptat, oferind perspective optimiste pentru anii următori. În acelaşi timp, datele din 2025 arată că cele 127 de reinserţii reuşite reprezintă afaceri salvate, activitate economică menţinută şi locuri de muncă protejate, ceea ce confirmă că procedura poate produce rezultate valoroase atunci când este aplicată eficient. Accelerarea ciclului de insolvenţă Creşterea exponenţială a dosarelor radiate provenite din cohortele 2023‑2024 indică reducerea duratei medii a procedurilor şi intensificarea fenomenului insolvenţei în economia românească post‑pandemică. Reorganizarea – un instrument cu impact real Rata globală de succes de ~45% la nivel naţional reprezintă o realizare semnificativă într‑un cadru procedural extrem de complex, desfăşurat pe parcursul mai multor ani şi sub presiunea constantă a contextului economic. Fiecare reorganizare reuşită înseamnă o companie salvată, locuri de muncă păstrate, impozite şi contribuţii achitate la bugetul de stat şi relaţii comerciale menţinute. În acest sens, reorganizarea îşi confirmă valoarea practică şi rolul esenţial ca instrument de redresare economică. Reorganizarea rămâne unul dintre cele mai valoroase instrumente ale dreptului insolvenţei pentru economia românească – nu doar pentru că reduce pierderile generate de eşecul afacerilor, ci pentru că oferă o şansă reală de revenire, conservă valoare economică şi susţine continuitatea unor întreprinderi care încă au potenţial.

2. ANALIZA PIEŢEI DE RESTRUCTURARE

Prezenta analiză examinează situaţia instrumentelor de restructurare preventivă – concordat preventiv şi acord de restructurare – în cursul anului 2025. Restructurarea preventivă reprezintă un instrument esenţial în arhitectura juridică a redresării debitorilor aflaţi în dificultate financiară, iar înţelegerea datelor statistice constituie un reper important pentru practică. 2.1. CONTEXT LEGISLATIV ŞI CADRU PROCEDURAL Ambele instrumente sunt reglementate în cadrul titlului I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, transpunând Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă. Conform datelor disponibile, pentru anul 2025 nu au fost proceduri raportate de tipul acordului de restructurare. Această situaţie ridică întrebări legitime cu privire la gradul de cunoaştere şi utilizare a acestui instrument juridic. 2.2. SITUAŢIA PROCEDURILOR PRIVIND CONCORDATUL PREVENTIV – 2025 La nivel naţional, situaţia cauzelor având ca obiect concordatul preventiv relevă o activitate judiciară semnificativă în cursul anului 2025. Volumul total al dosarelor înregistrate pe rolul tuturor instanţelor din România se ridică la 460 de cauze, distribuite între stocul iniţial şi cauzele intrate în cursul anului. Sursa: M.J., date prelucrate de UNPIR Rata de soluţionare din stocul iniţial la nivel naţional este de 69,4%, iar rata de soluţionare din cauzele intrate în cursul anului este de 53,6%. Aceste cifre indică o capacitate de procesare bună pentru dosarele preexistente, dar o absorbţie mai limitată a fluxului nou intrat, ceea ce generează un stoc final considerabil de 194 de dosare nesoluţionate. 2.3.  EVOLUŢIA PROCEDURILOR DE CONCORDAT PREVENTIV 2022-2025 – TABLOUL DE ANSAMBLU La nivel naţional, creşterea volumului de dosare de concordat preventiv, în perioada 2022‑2025, este spectaculoasă şi evidenţiază o adoptare accelerată a instrumentelor de prevenire a insolvenţei de către debitorii din mediul de afaceri românesc. De la 61 de dosare totale în 2022, sistemul judiciar a ajuns să gestioneze 460 de cauze în 2025, o creştere de peste 650% în doar patru ani. Sursa: M.J., date prelucrate de UNPIR Un indicator pozitiv îl constituie creşterea ratei de soluţionare – de la 41% în 2022 la 70,4% în 2023, respectiv 70,3% în 2024 şi 57,8% în 2025. Scăderea relativă din 2025 se explică prin explozia volumului de dosare intrate (336 în 2025 faţă de 167 în 2024), care a depăşit temporar capacitatea sistemului. Stocul final în creştere (194 în 2025 faţă de 74 în 2024) va reprezenta o presiune suplimentară asupra instanţelor în 2026.

3. ANALIZA COMPARATIVĂ REORGANIZARE Versus CONCORDAT PREVENTIV (2022‑2025)

Această secţiune reprezintă o analiză comparativă a două proceduri de prevenire şi remediere a insolvenţei reglementate de legislaţia română: procedura de reorganizare judiciară şi concordatul preventiv. Peisajul procedurilor de insolvenţă din România traversează o transformare structurală semnificativă. Datele din perioada 2022‑2025 relevă o tendinţă clară: scăderea constantă a dosarelor de reorganizare judiciară este însoţită, în oglindă, de creşterea accelerată a concordatelor preventive. Această analiză examinează fenomenul în profunzime, identifică mecanismele care explică substituţia parţială dintre cele două proceduri şi evaluează implicaţiile pentru practicienii din domeniu. 3.1. EVOLUŢIA VOLUMELOR: TENDINŢE ÎN CIFRE Datele brute din ultimii patru ani trasează un tablou inconfundabil al reechilibrării preferinţelor procedurale în rândul debitorilor. Reorganizarea judiciară, procedura „tradiţională” de salvare a întreprinderilor în dificultate reglementată de Legea nr. 85/2014, înregistrează un declin progresiv, în timp ce concordatul preventiv, introdus prin Legea nr. 216/2022, câştigă teren rapid. Sursa ONRC, M.J. Între 2022 şi 2025, dosarele de reorganizare au scăzut cu 48,3%, în timp ce concordatele preventive au crescut cu 808% în acelaşi interval. 3.2. DINAMICA SUBSTITUŢIEI PROCEDURALE – CONCLUZII Relaţia inversă dintre cele două proceduri nu este o coincidenţă statistică, ci reflectă un fenomen de substituţie parţială deliberată. Intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2022 privind concordatul preventiv a creat pentru prima dată în dreptul român un instrument preinsolvenţial cu pârghii procedurale comparabile cu reorganizarea, dar cu un profil de cost şi reputaţional semnificativ mai favorabil pentru debitor. Această substituţie este vizibilă cu deosebire în segmentul IMM‑urilor cu datorii moderate faţă de creditori financiari şi furnizori, categoria de debitori care alimentase tradiţional dosarele de reorganizare judiciară. Practicienii în insolvenţă şi avocaţii care consiliază debitorii au adaptat rapid strategia recomandată, orientând clienţii eligibili spre concordat înainte ca situaţia financiară să atingă pragul de insolvenţă. Reducerea numărului de reorganizări este cu atât mai semnificativă cu cât nu poate fi atribuită exclusiv migrării spre concordat. O parte a declinului reflectă şi îmbunătăţirea generală a mediului economic în anumite sectoare, dar amploarea creşterii concordatelor – de peste opt ori în trei ani – indică faptul că instrumentul a răspuns unei nevoi reale şi neacoperite anterior în arhitectura legislativă română. Concordatul preventiv permite debitorului să aleagă conciliatorul, să negocieze direct cu creditorii şi să evite stigmatul public al insolvenţei, menţinând în acelaşi timp accesul la toate instrumentele esenţiale de restructurare a datoriei.

4. ALTE ELEMENTE DE INFLUENŢĂ ÎN PIAŢA SERVICIILOR DE INSOLVENŢĂ ŞI RESTRUCTURARE

4.1. INFLAŢIA ÎN ROMÂNIA – 2025 Sursa: https://www.statista.com/statistics/1220875/public‑opinion‑of‑important‑issues‑facing‑europeans/ Conform datelor Eurostat, România a înregistrat la finele anului 2025 cea mai ridicată rată a inflaţiei din Uniunea Europeană, atingând un prag de 8,6% în luna decembrie. Nivelul inflaţiei a crescut (în decembrie 2024, nivelul atins a fost de 5,5%). Această valoare depăşeşte considerabil media europeană de 2,3%, fiind de peste două ori mai mare decât ratele raportate de următoarele ţări clasate, Estonia şi Slovacia (circa 4%). În timp ce zona euro şi restul Uniunii au urmat o tendinţă de scădere faţă de anul precedent (ajungând la 1,9%, respectiv 2,3%), economia naţională s‑a confruntat cu presiuni inflaţioniste atipice faţă de media blocului comunitar. Cele mai scăzute niveluri ale inflaţiei au fost înregistrate în Cipru (0,1%), Franţa (0,7%) şi Italia (1,2%). 4.2.  ANALIZA COMPORTAMENTULUI DE PLATĂ AL COMPANIILOR – 2025 Anul 2025 a marcat o deteriorare accentuată a disciplinei de plată în România, tendinţa sumelor refuzate inversându‑se drastic după minimul istoric din 2021. Presiunile severe asupra lichidităţii mediului de afaceri s‑au tradus în creşterea sistematică a numărului de instrumente refuzate, a valorilor totale şi a dimensiunii medii per incident. Această analiză examinează în detaliu evoluţia indicatorilor‑cheie pe perioada 2022‑2025, oferind o bază solidă pentru evaluarea riscului de expunere la blocaje financiare în relaţiile comerciale intercompanii. Sursa: https://www.bnr.ro/1944‑centrala‑incidentelor‑de‑plati Instrumente de plată refuzate (Numărul incidentelor)

• Volumul total în 2025: S‑au înregistrat 43.600 de instrumente de plată refuzate (cecuri şi bilete la ordin).
• Dinamica: Acest număr reprezintă o creştere de 12% faţă de anul 2024 (când au fost raportate 38.796 de incidente).

Valoarea totală a sumelor refuzate

• Suma totală în 2025: Valoarea a ajuns la 3.523 milioane RON (aproximativ 3,52 miliarde RON).
• Context istoric: Aceasta reprezintă cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani. Creşterea a fost deosebit de puternică în 2025, continuând trendul ascendent început în 2024, când sumele refuzate totalizau 2.720 milioane RON.

Valoarea medie a unui instrument refuzat

• Media în 2025: Aproximativ 80.803 RON per instrument refuzat (Calculat pe baza datelor din surse: 3.523.000.000 RON/43.600 instrumente).
• Această valoare medie ridicată indică faptul că incidentele de plată nu sunt limitate doar la tranzacţii mici, ci afectează fluxuri financiare semnificative între partenerii comerciali.

Evoluţia Valorii Totale a Sumelor Refuzate (2022‑2025) Valoarea totală a instrumentelor de plată refuzate a urmat un trend ascendent accelerat pe parcursul celor patru ani analizaţi. De la un nivel de 1.561 milioane RON în 2022, suma totală a escaladat la 3.523 milioane RON în 2025 – o creştere de peste 125% în doar trei ani. Această evoluţie depăşeşte cu mult dinamica inflaţiei sau a activităţii economice generale, semnalând o deteriorare structurală a comportamentului de plată. Creşterea a fost deosebit de abruptă în intervalul 2024‑2025, când sumele refuzate au avansat cu aproximativ 803 milioane RON într‑un singur an. Contextul macroeconomic – costuri de finanţare ridicate, presiuni asupra marjelor operaţionale şi înăsprirea condiţiilor de creditare – a amplificat vulnerabilităţile companiilor cu expunere mare la lanţurile de aprovizionare lungi sau la clienţi cu putere financiară redusă. Nivelul din 2025 reprezintă cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani şi plasează România în zona de alertă din perspectiva riscului sistemic de plată. Evoluţia Numărului de Incidente de Plată (2022‑2025) Numărul instrumentelor de plată refuzate – cecuri şi bilete la ordin – a crescut constant în fiecare an al perioadei analizate. Punctul de plecare în 2022 a fost de 28.814 de instrumente refuzate, un nivel considerat deja ridicat în context regional. Creşterea s‑a accelerat în 2023 (+15,4%) şi 2024 (+16,7%), urmată de o uşoară temperare relativă în 2025 (+12,4%), deşi în termeni absoluţi numărul incidentelor a atins maximul perioadei – 43.600 de cazuri. Este important de subliniat că, deşi volumul din 2025 rămâne sub recordul absolut de 53.819 incidente din 2019, tendinţa actuală este îngrijorătoare: ritmul de creştere s‑a menţinut pozitiv timp de trei ani consecutivi, fără niciun semnal clar de inversare. Această persistenţă a trendului sugerează că factorii structurali – nu doar cei conjuncturali – alimentează deteriorarea disciplinei de plată. Valoarea Medie per Instrument Refuzat – Amplificarea Riscului Tranzacţional Unul dintre cei mai relevanţi indicatori pentru evaluarea severităţii fenomenului de neplată este valoarea medie a unui instrument refuzat. Această metrică revelează nu doar frecvenţa incidentelor, ci şi amploarea financiară a fiecărui caz în parte. Evoluţia acestui indicator pe perioada 2022‑2025 este îngrijorătoare: de la 54.175 RON per instrument în 2022, valoarea medie a crescut la 80.803 RON în 2025 – o creştere de aproape 49% în trei ani. Această escaladare a valorii medii demonstrează că incidentele de plată nu sunt limitate la tranzacţiile de valoare mică, specifice companiilor cu resurse financiare reduse. Dimpotrivă, blocajele financiare afectează din ce în ce mai mult fluxuri financiare semnificative între parteneri comerciali de dimensiuni medii şi mari. Instrumentele cu valori de zeci sau sute de mii de RON, odată refuzate, pot declanşa reacţii în lanţ în cadrul lanţurilor de aprovizionare, amplificând riscul sistemic. Analiza datelor privind comportamentul de plată în România pe perioada 2022‑2025 conturează un tablou îngrijorător, cu relevanţă directă pentru deciziile de management financiar şi de risc. Cei trei indicatori monitorizaţi – numărul incidentelor, valoarea totală şi valoarea medie per instrument – au înregistrat creşteri susţinute şi simultane, un semnal rar şi sever al deteriorării generalizate a disciplinei de plată. 4.3. SINTEZA RAPORTULUI ECONOMIC OCDE – 2026 Diagnosticul Pieţei de Insolvenţă OCDE consideră cadrul de insolvenţă din România ca fiind suboptimal, identificând următoarele probleme critice:

• Eficienţă scăzută: România performează sub media OCDE în ceea ce priveşte eficienţa insolvenţei, în special la capitolele privind avertizarea timpurie, utilizarea restructurării şi predictibilitatea rezultatelor.
• Proceduri greoaie: Insolvenţa rămâne un proces condus predominant de instanţe, marcat de proceduri lungi şi o capacitate inegală a tribunalelor regionale.
• Recurenţa eşecului: Un număr semnificativ de firme reintră în procedură de insolvenţă de mai multe ori fără a ajunge la o soluţie definitivă.

Fenomenul „Firmelor Zombie” Un punct central al raportului este supravieţuirea firmelor neviabile, care blochează resursele economice (capital şi muncă):

• Amploarea fenomenului: Între 22% şi 25% din companiile nefinanciare din România au fost clasificate drept „firme zombie” în 2022 (firme care nu‑şi pot acoperi costul datoriilor din câştiguri curente pe perioade lungi).
• Subcapitalizarea structurală: În 2024, aproximativ o treime (33%) din companii aveau niveluri de capital propriu sub pragul reglementat, multe operând cu capitaluri proprii negative.
• Cauze: Supravieţuirea acestor firme este facilitată de mecanisme slabe de aplicare a legii şi de utilizarea lor în strategii de optimizare fiscală.

Recomandările‑cheie ale OCDE Pentru a îmbunătăţi dinamismul pieţei şi selecţia naturală a firmelor, OCDE recomandă:

1. Reducerea implicării instanţelor: Diminuarea rolului judecătorilor în etapele unde intervenţia nu este absolut necesară, pentru a accelera procesele.
2. Digitalizarea: Extinderea utilizării instrumentelor digitale în procedurile de insolvenţă.
3. Sprijin pentru IMM‑uri: Crearea unor proceduri simplificate şi adaptate specific nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii.

Această analiză subliniază că, deşi cadrul legal s‑a îmbunătăţit „pe hârtie”, implementarea practică rămâne marea provocare pentru a transforma insolvenţa dintr‑un proces terminal într‑un instrument de redresare economică.

5. CONCLUZII

Analiza detaliată a dinamicii mediului de afaceri şi a pieţei de insolvenţei şi restructurare conturează un tablou cu două feţe: pe de o parte, o expansiune remarcabilă a stocului total de entităţi active, iar, pe de altă parte, o deteriorare structurală accelerată a condiţiilor de supravieţuire a firmelor în intervalul 2024‑2025. Această tranziţie de la faza de expansiune post‑pandemică la o nouă perioadă de contracţie este marcată de un sold net negativ al entităţilor şi de o presiune tot mai mare asupra disciplinei de plată, semnalând acumularea unor vulnerabilităţi ce depăşesc capacitatea actuală de absorbţie a sistemului judiciar. În acest context de volatilitate macroeconomică şi transformare legislativă profundă, concluziile prezentate în continuare sintetizează tendinţele majore ale pieţei, oferind o bază de diagnostic necesară pentru implementarea noilor mecanisme de avertizare timpurie şi restructurare eficientă în 2026. Iată concluziile raportului, structurate pentru a reflecta această realitate:

1. Fragilizarea structurală a mediului de afaceri (2024‑2025): Deşi numărul total de entităţi active a depăşit 1,75 milioane în 2025, soldul net (intrări minus ieşiri) a redevenit negativ (‑0,82%), indicând faptul că ritmul de dispariţie al firmelor a început să îl depăşească pe cel de creare. Dizolvările au atins un nivel record de 57.378 în 2025, o creştere masivă de 126% faţă de anul 2020.
2. Substituţia procedurală – Migrarea către proceduri de Restructurare: Piaţa traversează o schimbare de paradigmă, debitorii preferând tot mai mult concordatul preventiv în detrimentul reorganizării judiciare. În timp ce dosarele de reorganizare au scăzut cu 48,3% între 2022 şi 2025, procedurile de concordat au înregistrat o creştere spectaculoasă de 808%, oferind o alternativă mai puţin costisitoare şi fără stigmatul public al insolvenţei.
3. Eficienţa şi rata de succes a salvării firmelor: Analiza dosarelor închise în 2025 relevă o rată de succes a reorganizărilor de aproximativ 35,57% (127 de firme salvate faţă de 230 de eşecuri). Totuşi, majoritatea covârşitoare a radierilor (97,8%) provin în continuare din procedura de faliment, indicând faptul că firmele accesează sistemul prea târziu pentru a mai fi redresate.
4. Deteriorarea drastică a disciplinei de plată: Anul 2025 a marcat cel mai ridicat nivel al sumelor refuzate la plată din ultimii 7 ani, atingând 3,52 miliarde RON. Valoarea medie a unui instrument refuzat (cecuri, bilete la ordin) a crescut cu 49% în ultimii trei ani, semnalând blocaje financiare care afectează nu doar firmele mici, ci şi parteneri comerciali mari.
5. Diagnosticul OCDE şi Fenomenul „Firmelor Zombie”: Cadrul de insolvenţă rămâne suboptimal, marcat de proceduri lungi şi o rată ridicată de recurenţă a eşecului. Raportul OCDE din 2026 subliniază persistenţa „firmelor zombie” (între 22% şi 25% din companii), care blochează capitalul şi forţa de muncă în structuri neviabile, supravieţuind adesea prin subcapitalizare cronică.

Pentru consolidarea sistemului în 2026, este imperativă implementarea mecanismelor de avertizare timpurie şi digitalizarea completă a procedurilor, conform noilor reglementări (de exemplu, Legea nr. 239/2025). Insolvenţa trebuie să evolueze de la un simplu „mecanism de curăţare a pieţei” prin radieri masive către un instrument de reconstrucţie economică axat pe prevenţie şi restructurare rapidă.

[spacer style="2"]

* Articolul este publicat în Revista Phoenix. Supliment - 2026. [br_fnoteDOWN 1] Legendă indicatori

• Rată Insolvență – debitori în insolvență/entități active
• %Ins./Înm. – ponderea insolvențelor noi în totalul înmatriculărilor din același an
• %Diz./Înm. – ponderea dizolvărilor în totalul înmatriculărilor din același an
• %Susp./Active – ponderea suspendărilor în totalul entităților active
• %Intrări/Active – ponderea înmatriculărilor noi în totalul entităților active
• %Ieșiri/Active – ponderea ieșirilor totale (dizolvări + radieri + suspendări + insolvențe) în totalul entităților active
• %Sold Net/Active – soldul net al entităților (intrări minus ieșiri) raportat la totalul entităților active; valoare pozitivă = creștere netă, negativă = contracție netă

2. Conflictul de prioritate în procedura insolvenței; relația dintre creanțele garantate, curente și fiscale, sub incidența Legii nr. 85/2014

UJ Premium | Oana Pipernea | 02 septembrie 2026
Publicat în : Drept comercial |

Ştim că procedura insolvenţei este un cadru juridic cu două scopuri fundamentale, dar uneori divergente. Pe de‑o parte, legea urmăreşte maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor, garantând un tratament egal al creditorilor de acelaşi rang. Se acordă importanţă creditorilor. Dar, pe de altă parte, un alt obiectiv esenţial este acordarea unei şanse debitorului de a se redresa. Astfel, nici debitorul nu este neglijat. Deşi au trecut mai bine de 11 ani de la intrarea în vigoare a legii insolvenţei, constatăm în continuare inadvertenţe şi „fisuri” considerabile, aşa încât, în practica judiciară, pe alocuri, ierarhia legală a creanţelor a devenit o sursă constantă de controverse şi fricţiuni. Am apreciat că una dintre cele mai delicate şi încă persistente teme de dezbatere este conflictul de prioritate dintre diversele categorii de creanţe, în special între creanţele garantate, care ar trebui să confere o poziţie privilegiată creditorilor, şi alte tipuri de creanţe, cum ar fi cele curente şi cheltuielile de procedură. Procedura insolvenţei are în vedere trei aspecte: ‑ pe de‑o parte, garanţiile, pentru că un creditor garantat a dobândit un drept de preferinţă asupra anumitor bunuri determinate, cu finalitatea de a fi plătit din preţul acelor bunuri; ‑ pe de altă parte, funcţionalitatea procedurii, întrucât cheltuielile de procedură (onorariul practicianului, costurile de conservare/evaluare/valorificare, taxe procedurale) trebuie acoperite pentru a fi obţinut preţul şi operată distribuirea; ‑ pe de altă parte, continuitatea afacerii, deoarece creanţele curente, indispensabile continuării activităţii (utilităţi, furnizori strategici, taxe curente), beneficiază de un regim de prioritate atunci când există venituri din activitatea desfăşurată după deschiderea procedurii. În procedura insolvenţei, sursele banilor sunt, în principal: ‑ activele realizate prin valorificare, din vânzări sau creanţe recuperate; ‑ încasările din activitatea curentă a debitorului, dacă procedura permite continuarea activităţii. Prioritatea plăţilor între creanţele garantate, creanţele curente şi cheltuielile de procedură este determinată de Legea nr. 85/2014, plus interpretarea practică oferită de instanţe.

Creanţele garantate şi adevărata lor valoare

Conform Legii nr. 85/2014, creanţa benefi­ciară a unei cauze de preferinţă sau creanţa garantată este definită prin referinţă la o garanţie care poartă asupra unor bunuri din patrimoniul debitorului. Cred că nu greşesc dacă afirm că, în 99% din cazuri, astfel de garanţii sunt constituite de creditori bancari. Regimul juridic al acestor creanţe este unul special, art. 103 din Legea insolvenţei impunând o cerinţă suplimentară faţă de dreptul comun, prevăzând că ele se înscriu în tabelul definitiv „până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare”. O evaluare incorectă sau o fluctuaţie a valorii bunurilor poate crea situaţii inechitabile în practică. De asemenea, în procedura insolvenţei, accesoriile creanţei (cum ar fi dobânzile, majorările sau penalităţile) au un regim juridic subordonat creanţei principale, fiind plătite din preţul obţinut din valorificarea bunului grevat. În doctrină s‑a mai pus în discuţie şi rolul altor mijloace juridice, considerate ca făcând parte din categoria „garanţiilor atipice”, cum ar fi vânzarea cu opţiune de răscumpărare, clauza de rezervă a proprietăţii, contractul de leasing şi nu numai, care pot fi utilizate în scop de garantare sau asigurare contra riscului. Există astfel o varietate a instrumentelor de protecţie a creditorilor, care, teoretic, ar trebui să le confere un grad sporit de securitate. În realitate, nu este deloc aşa.

Creanţele curente

Creanţele curente sunt cele născute în timpul procedurii de insolvenţă şi beneficiază de un regim special de plată, fiind achitate cu prioritate, „conform documentelor din care rezultă”, fără a fi necesară înscrierea lor la masa credală. Acest privilegiu le conferă un statut distinct, plăţile fiind efectuate pe măsură ce acestea devin exigibile, chiar şi în timpul reorganizării sau falimentului. Un aspect crucial care a fost subliniat de doctrină este că aceste creanţe „scapă” procedurii în sensul plăţilor prioritare, iar „plata lor prioritară afectează într‑o măsură importantă acoperirea prin plată a creanţelor anterioare, inclusiv a celor garantate”.

 Cheltuielile de procedură şi statutul lor

Cheltuielile de procedură, care includ onorariul practici­anului în insolvenţă, sunt esenţiale pentru buna desfăşurare a procesului. De asemenea, au un statut special, având prioritate la plată. Acest aspect, deşi necesar pentru funcţionarea mecanismului insolvenţei, reprezintă o sursă de conflict, întrucât, potrivit art. 159, creditorii garantaţi sunt obligaţi să suporte – e adevărat, pro rata – cheltuielile aferente vânzării bunurilor asupra cărora poartă garanţia, precum şi cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri. În practică, apar însă trei tensiuni frecvente: 1. Dacă un activ grevat de o garanţie produce bani, aceştia se folosesc mai întâi pentru a acoperi costurile valorificării şi cheltuielile procedurii sau sunt direcţionaţi imediat către creditorul garantat? 2. Creanţele curente (furnizori, utilităţi etc.) au prioritate faţă de creanţele garantate, când sunt plătite din veniturile din activitate, dar nu şi atunci când distribuirea provine din valorificarea bunurilor grevate. 3. Iar onorariul şi cheltuielile practicianului sunt considerate cheltuieli ale procedurii şi au un tratament prioritar – dar în anumite limite, în special cele prevăzute la art. 159 pct. 1 din lege. Raportat la aceste aşa‑zise tensiuni, vedem că cheltuielile necesare procedurii au un regim special: de regulă, ele se acoperă din activele procedurii înainte de distribuirea către credi­tori. Instanţele de judecată au recunoscut, în cadrul contestaţiilor soluţionate, necesitatea achitării sumelor pentru administrare/valori­ficare înainte de plata creditorilor. Creanţele beneficiare ale unui drept de preferinţă sunt garantate direct prin dreptul real asupra anumitor bunuri: creditorul garantat are, în principiu, dreptul de a‑şi satisface creanţa din sumele rezultate din valorificarea bunului grevat. Vorbind de situaţii concrete şi soluţii preluate din practica judiciară, dacă un bun asupra căruia este instituită o garanţie este valorificat, practica majoritară a considerat că din preţ se achită cheltuielile efective de valorificare (taxe, comisioane, cheltuieli de administrare/transport/pază, onorariul evaluato­rului), iar restul merge către creditorul garantat sau la masa credală, în funcţie de rang. Deci, dreptul garantatului rămâne în esenţă protejat, dar nu înainte de acoperirea cheltuielilor care au produs vânzarea. Acest principiu este consecvent cu logica economică şi numeroase soluţii judiciare au acceptat că valoarea realizată trebuie diminuată cu cheltuielile generate de operaţiunea de valorificare, întrucât fără aceste cheltuieli nu s‑ar fi putut realiza preţul. Pe lângă cheltuielile de procedură, un alt factor major de erodare a creanţelor garantate este regimul de plată a creanţelor curente. Faptul că acestea se achită integral şi imediat, „conform documentelor din care rezultă”, le conferă un privilegiu de facto, care le plasează, din perspectiva fluxurilor de plată, deasupra creanţelor născute anterior procedurii, inclusiv a celor garantate. O creanţă curentă nu intră în concurs cu o creanţă anterioară. Această plată prioritară afectează în mod direct masa de bunuri din care se pot recupera celelalte creanţe, subordonând implicit creanţele garantate. Creanţele curente nu sunt plătite din banii rezultaţi din valorificarea bunurilor grevate decât în ipoteze speciale (de exemplu, dacă nu există creditor garantat sau dacă sumele obţinute din bun sunt supuse unor alte ranguri legale) – situaţii însă foarte rar întâlnite în practică şi care pot fi avute în vedere mai mult teoretic. Garanţia asigură retribuirea creditorului garantat din activul obiect al garanţiei – aceasta este regula de bază. În multe speţe, instanţele au validat ca prioritate plata cheltuielilor de procedură şi a costurilor generate de valori­ficare înaintea efectuării distribuirilor propriu‑zise către creditori. Pentru că, în practică, de multe ori, lichidatorul judiciar distribuie bani pentru cheltuieli de procedură, plata creanţelor garantate şi a creanţelor salariale şi lasă un provizion în condiţiile art. 165 din lege până la finalizarea valorificărilor. Instanţele au acceptat acest tratament ca rezonabil în contextul valorificării activelor. O practică majoritară s‑a pronunţat în sensul admisibilităţii constituirii de provizioane şi din sumele încasate ca urmare a valorificării unor bunuri garantate, tocmai pentru a asigura continuarea procedurii de insolvenţă[br_fnoteUP 1]. Practic, creanţele curente, generate pe parcursul procedurii, au tratament special: potrivit regulii, dacă debitorul continuă activitatea, creanţele curente rezultate din această activitate se plătesc prioritar din veniturile respective. Dar această prioritate nu se traduce automat în prioritate faţă de creditorii garantaţi privind sumele obţinute din valorificarea bunurilor gajate. Creanţele curente sunt prioritare faţă de alte creanţe doar din venituri curente. Plata creanţelor curente din activitate are sens numai dacă veniturile provin chiar din continuarea activităţii debitorului în procedură. Însă, dacă s‑a intrat în procedura falimentului şi bunurile se valorifică, creanţele curente nu mai au prioritate faţă de creditorii garantaţi în privinţa sumelor rezultate din vânzare. Aici ar fi de menţionat Decizia pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul Legii nr. 19/2020, în care a fost tranşată situaţia impozitelor locale datorate pentru bunuri aflate în proprietatea debitorului grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor şi valorificate în procedură. S‑a stabilit, cu caracter obligatoriu, prin acest mecanism de unificare a practicii, că aceste impozite, devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, deci, creanţe curente, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită de art. 159 pct. 1 din Legea insolvenţei. Ele nu sunt cheltuieli de administrare a bunurilor valorificate, ci urmează regimul specific al creanţelor bugetare şi nu sunt considerate astfel creanţe cu regim de prioritate. În privinţa cheltuielilor practicianului, jurisprudenţa a admis plata onorariului acestuia drept cheltuială de procedură ce trebuie acoperită din valorificări. În practică, litigiile apar atunci când creditorii contestă sumele sau când creditorul garantat vrea plata integrală din preţ fără deducerea acestor costuri[br_fnoteUP 2]. Instanţele au validat însă, în multe speţe, legitimitatea deductibilităţii costurilor de valorificare înaintea distribuirii. În ceea ce priveşte practicianul în insolvenţă, fie că este administrator, fie lichidator, acesta are un rol crucial, având printre atribuţii verificarea creanţelor, întocmirea tabelelor (preliminar şi definitiv) şi evaluarea bunurilor. Onorariul practicianului este o cheltuială de procedură cu prioritate absolută, iar acest lucru creează o tensiune constantă cu interesele creditorilor, a căror masă de recuperare este diminuată de aceste costuri, nu de puţine ori în mod covârşitor. Există, însă, speţe şi opinii divergente: unele instanţe au apreciat că creanţele curente ar trebui plătite prioritar, indiferent de sursă. Alte instanţe au îmbrăţişat opinia că aceste creanţe au prioritate, dar doar din fluxul de activitate, nu şi din valoarea activelor garantate. Această ultimă interpretare este însă preferată şi majoritară, ea având şi avantajul că nu blochează procedura. Se fac mai întâi plăţi pentru cheltuieli de procedură, apoi se plătesc creanţele garantate, iar restul merge către masa credală. Astfel, în multe cazuri, valoarea garanţiei este erodată de cheltuielile de procedură, de plăţile prioritare către creditorii curenţi şi de valoarea fluctuantă a bunurilor. Prin urmare, creditorul garantat nu mai este protejat în totalitate, iar garanţia sa nu mai constituie un instrument fiabil de securitate. O regulă importantă cred că este aceea de a nu confunda „sursa fondurilor” cu „rangul creanţelor”. Creanţele curente sunt prioritare din venituri curente. Creanţele garantate sunt prioritare din preţul bunului grevat. Cheltuielile de procedură se acoperă înaintea distribuirii efective pentru a permite derularea eficientă a operaţiunilor de valorificare.  Cazul special al creanţelor fiscale Interesele statului, reprezentat de ANAF, adaugă un alt strat de complexitate. Există un conflict fundamental între interesul creditorului bugetar de a aplica normele fiscale pentru stingerea creanţelor şi scopul legii insolvenţei de a asigura o procedură colectivă. Deşi legea insolvenţei este o normă specială, care prevalează asupra celei fiscale, modul de stingere a creanţelor fiscale în timpul procedurii de reorganizare este adesea disputat. O altă problemă crucială este cea a priorităţii: deşi în ierarhia de plată creanţele fiscale se situează pe un rang inferior celor salariale şi garantate, ele beneficiază de proceduri de insolvabilitate speciale. Şi, mai mult, în cazul creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti, pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, adică: sumele reprezentând repararea prejudiciului material, amenzi, cheltuieli judiciare şi sume confiscate, există posibilitatea pentru organul fiscal de a declanşa executarea silită faţă de debitor, chiar fără a se înscrie la masa credală, cu singura obiecţie că nu asupra contului unic. Această derogare e prevăzută de art. 266^3 C. pr. fisc. şi recunoaşte o prioritate a acestui tip de creanţe faţă de celelalte, înscrise la masa credală. Tema este una cu nuanţe practice destul de complexe: legea oferă cadrele generale, dar soluţia aplicabilă speţei depinde adesea de circumstanţe factuale (există/nu există venit curent; valoare realizată vs. valoarea creanţei garantate; cheltuielile necesare; comportamentul creditorilor). Jurisprudenţa tinde să protejeze continuitatea şi funcţionalitatea procedurii (prin plata cheltuielilor de procedură şi a costurilor de valorificare înaintea distribuirii), dar controlul de legalitate rămâne accesibil creditorilor nemulţumiţi. O soluţie pentru eliminarea acestor fisuri şi controverse care generează jurisprudenţă neunitară ar fi poate o definiţie mult mai precisă a cheltuielilor de procedură şi o delimitare clară a regi­mului de plată a creanţelor curente în raport cu cele anterioare, pentru a elimina ambiguitatea şi a spori predictibilitatea. De asemenea, creditorii trebuie să conştientizeze că o garanţie nu oferă o protecţie absolută, ci doar o poziţie avantajoasă, a cărei valoare depinde de dinamica complexă a procedurii. [spacer style="2"]

* Articolul este publicat în Revista Phoenix nr. 95/2026 (ianuarie-martie 2026). [br_fnoteDOWN 1] Opinie regăsită în: R. Bufan, A. Deli‑Diaconescu și M. Sărăcuț, Tratat practic de insolvență, vol. I, ed. a II‑a, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 781. [br_fnoteDOWN 2] C. Ap. Alba Iulia, s. a II‑a civ., dec. civ. nr. 264/2023.

3. Deschiderea procedurii de insolvență față de pârât. Natura juridică a soluțiilor de suspendare și încetare prevăzute de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Sistematizarea soluțiilor care pot fi pronunțate în primă instanță, apel sau recurs în acțiunea în pretenții de drept comun

UJ Premium | Răzvan-Alexandru Mărginean | 19 iunie 2026
Publicat în : Drept comercial și Insolvență și RRDA |

Procedura insolvenței este o procedură care scindează activitatea unei entități juridice. Momentul definitoriu este reprezentat de pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, fie ea încheiere dacă a fost cerută direct de debitor, sau sentință dacă a fost cerută de creditori.

4. Viitorul dreptului european al afacerilor: spre un cod european al afacerilor

UJ Premium | Ligia-Valentina Mirișan | 21 mai 2026
Publicat în : Drept comercial |

Deși piața internă constituie una dintre cele mai remarcabile realizări ale construcției europene, realitatea juridică actuală rămâne marcată de o fragmentare persistentă care afectează competitivitatea operatorilor economici și încrederea investitorilor.

5. Teoria facilităților esențiale în dreptul european al concurenței

UJ Premium | Sorina Doroga | 30 aprilie 2026
Publicat în : Drept comercial și Drept european și RRDA |

Fără a fi în sine interzisă, deținerea unei poziții dominante pe piața internă a Uniunii Europene sau pe o parte semnificativă a acesteia implică, potrivit dreptului unional al concurenței, o serie de responsabilități speciale plasate în sarcina întreprinderii dominante, printre care și limitări în privința libertății de a contracta.

6. Competitivitatea, eficienţa şi performanţa în sectorul procedurilor de reorganizare judiciară

UJ Premium | Cristina Stroie | 16 martie 2026
Publicat în : Drept comercial și RRDC |

Examinarea literaturii din această secţiune scoate în evidenţă preocupări semnifi­cative în legătură cu eficacitatea legislaţiei privind reorganizarea prin proceduri judi­ciare. Deşi există încercări continue de dezvoltare şi de îmbunătăţire a procedurilor de insolvenţă (PI) la nivel global, costurile indirecte specifice, adesea subestimate, pot afecta în mod substanţial performanţa ulterioară a companiilor reorganizate şi reintegrate în economie. Aceste costuri, care se manifestă prin pierderi de reputaţie, dificultăţi de finanţare şi o scădere a competitivităţii, pot submina eforturile de redresare şi pot prelungi starea de vulnerabilitate a firmelor.

7. Despre aplicabilitatea unor dispoziţii cu caracter penal cuprinse în legea societăţilor, în ipoteza unor fapte săvârşite de administratorul societăţii cu răspundere limitată

UJ Premium | Ioan Schiau | 03 martie 2026
Publicat în : Drept comercial și RRDC |

Consecinţa logică a interpretării art. 275 alin. (1) lit. a) din lege este aceea că această infracţiune vizează doar ipoteza societăţilor pe acţiuni, concluzie care rezultă şi pentru următoarele considerente interpretative:

8. Clauza leonină în contractele de societate și cele de asociere în participație

UJ Premium | Adina-Mihaela Ionescu | 02 martie 2026
Publicat în : Drept Civil şi Procesual Civil și Drept comercial și RRDJ |

Prezentul articol analizează clauza leonină în contractele de societate și în cele de asociere în participațiune, evidențiind situațiile în care un asociat este avantajat în mod excesiv sau este exonera­t de pierderi. Astfel, studiul arată că asemenea clauze sunt considerate nescrise, deoarece încalcă principiul participării echitabile la profit și la risc.

9. Majoritatea vs. Interesul Colectiv: Limitele dreptului de vot al creditorilor în insolvență

UJ Premium | Ion Bufanu | 12 decembrie 2025
Publicat în : Insolvență și Drept comercial |

Dreptul creditorilor de a vota în procedura insolvenței este esențial pentru administrarea colectivă a averii debitorului. Prin vot, creditorii decid soarta planului de reorganizare, a lichidării activelor, a numirii practicienilor și a altor aspecte cruciale ale procedurii. Acest drept nu este însă absolut: el trebuie exercitat în conformitate cu scopul procedurii – acoperirea pasivului debitorului în mod echitabil și eficient – și cu respectarea interesului comun al tuturor creditorilor.

10. Principiul asumării răspunderii de către autoritatea contractantă în dreptul achizițiilor publice: implicații normative, teoretice și jurisprudențiale

UJ Premium | Emilia Lucia Cătană | 04 noiembrie 2025
Publicat în : Drept Financiar și Drept Civil şi Procesual Civil și Drept civil și Drept procesual civil și Drept administrativ și Drept comercial și RDP și Drept Fiscal |

În Directiva nr. 2014/24/UE privind achizițiile publice, principiul asumării răs­pun­derii de către autoritatea contractantă este asociat cu principiul transparenței, autoritatea contractantă fiind cea care își asumă răspunderea de a solicita alte mijloace de co­municare decât cele electronice în procesul de depunere. Totodată, prin Directivă sunt stabilite reguli exprese privind răspunderea autorităților contractante implicate în achizițiile publice în comun...

11. Informarea asociaților și accesul la date suplimentare în cadrul adunărilor generale

UJ Premium | Livia-Daniela Mocan și Aurelian-Gheorghe Mocan | 21 octombrie 2025
Publicat în : Revista Universul Juridic și Drept comercial |

Scopul privind procedura organizării ținerii adunării generale este acela că obiectul convocării și exercitarea dreptului de vot trebuie să asigure îndeplinirea obligației de informare cu privire la obiectul adunării, iar convocarea nelegală, nemenționarea în convocator a ordinii de zi ori a textului integral al propunerilor sau expunerea lacunară a problemelor ce fac obiectul deliberării fiind neregularități, ce au aptitudinea de a genera nulitatea deciziei sociale.

12. Unele aspecte privind controlul de legalitate a avizului de oportunitate al arhitectului-şef

UJ Premium | Alin Trăilescu și Anton Trăilescu | 29 septembrie 2025
Publicat în : Drept civil și Drept procesual civil și Dreptul urbanismului și Drept comercial |

Acţiunea în anularea avizului de oportunitate nefavorabil are natura juridică a unei acţiuni de contencios administrativ, întrucât acesta reprezintă în realitate un refuz nejustificat expres al autorităţii publice de a soluţiona favorabil cererea unei persoanei privitoare la eliberarea unui înscris valabil (aviz de oportunitate favorabil) pentru elaborarea planului urbanistic zonal prevăzut în certificatul de urbanism şi emiterea, în baza acestuia, a autorizaţiei de construire solicitate de persoana interesată...

13. Unele aspecte în legătură cu obligativitatea emiterii deciziilor de impunere şi consecinţele neemiterii acestor decizii

UJ Premium | Alin Trăilescu | 26 septembrie 2025
Publicat în : Drept Financiar și Drept Civil şi Procesual Civil și Drept Financiar, Fiscal şi Bancar și Drept procesual civil și Drept financiar și fiscal și Drept constituțional și Drept comercial și Drept Fiscal |

Stabilirea impozitelor de către organele fiscale se poate face numai prin decizii de impunere, această activitate fiind circumscrisă procedurii de administrare a creanţelor fiscale. Astfel, în lipsa unor decizii de impunere, adică a unor titluri de creanţă fiscală, emise şi comunicate contribuabililor în condiţiile legii, organele fiscale nu pot pretinde şi încasa impozitele, iar sumele încasate cu nerespectarea acestor rigori procedurale sunt supuse restituirii...

14. Reflecții privind mijloacele juridice de apărare a drepturilor consumatorilor

UJ Premium | Andrei Nastas și Alexandru Negoiță | 05 septembrie 2025
Publicat în : Revista Universul Juridic și Drept comercial |

În contextul drepturilor consumatorilor, protecția acestora reprezintă un domeniu esențial al dreptului civil contemporan, având ca scop garantarea unui echilibru între interesele economice ale furnizorilor de produse și servicii și necesitatea asigurării unui tratament corect, transparent și nediscriminatoriu față de consumatori.

15. Debutul procedurii de executare silită. Motivele de respingere a cererii de încuviințare a executării silite întâlnite în practica judecătorului stagiar

UJ Premium | Ioana-Raluca Gherghel și Ana Cătălina Dascălu și Ioana Daria Lucaciu și Antonia Eva Neaga | 03 septembrie 2025
Publicat în : Drept Financiar și Drept Civil şi Procesual Civil și Executare silită și RRES și Drept civil și Drept procesual civil și Drept financiar și fiscal și Drept comercial și Drept Fiscal |

Un motiv de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite, prevăzut de art. 666 alin. (5) pct. 1 C. pr. civ., priveşte necompetenţa organului de executare care a fost sesizat de către creditor cu cererea de executare silită. Astfel, relevante pentru efectuarea analizei asupra acestui motiv de respingere sunt prevederile art. 652 C. pr. civ., care stabilesc competenţa teritorială a executorului judecătoresc.

16. Intervenţionismul în contractele bancare încheiate cu consumatorii: reglementarea şi intervenţia ex ante. O perspectivă law & economics

UJ Premium | Astrid Maria Bolea | 28 august 2025
Publicat în : Drept Financiar și Drept Civil şi Procesual Civil și Drept Internaţional și Drept Financiar, Fiscal şi Bancar și Drept civil și Drept procesual civil și Drept financiar și fiscal și Drept comercial și Dreptul financiar și fiscal și Drept european și Drept bancar și Drept Fiscal |

Necesitatea intervenţiei statului în raporturile private se concretizează odată cu apariţia eşecurilor pieţei, concept utilizat pentru justificarea diverselor tipologii de intervenţie care se pot manifesta în variate tipuri de intensitate, adaptate nevoii de corectare...

17. O problemă practică: Implicaţiile Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind competenţa instanţei de executare în raport cu prevederile Regulamentului nr. 1215/2012

UJ Premium | Cătălin Lungănașu | 25 august 2025
Publicat în : Drept Financiar și Drept Civil şi Procesual Civil și Executare silită și RRES și Drept civil și Drept procesual civil și Drept comercial și Drept Fiscal |

În litigiile având ca obiect cereri formulate în procedura executării silite (contestaţie la executare, cerere de suspendare a executării silite etc.), în cazul unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunţată într‑un alt stat membru al UE, se conturează dilema identificării instanţei de executare în condiţiile în care cererea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Tribunalul Timiş, problemă ridicată şi în raport de considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

18. Transmiterea părților sociale dobândite în timpul căsătoriei: soțul asociat vs soțul neasociat

UJ Premium | Maria Dumitru-Nica | 11 iulie 2025
Publicat în : Dreptul Familiei și Drept comercial și RRDA |

19. Sinteză de jurisprudență a Curții de Apel Timișoara în materia insolvenței vizând unele aspecte procesuale privind cererile de intervenție în proces/la judecată

UJ Premium | Magdalena Dietrich | 12 iunie 2025
Publicat în : Insolvență și Drept comercial |

Obiectul cauzei din care derivă problema de drept procesual analizată constă într-o contestaţie formulată de administratorul special al debitoarei împotriva anunţului privind depunerea raportului de evaluare, publicat de practicianul în insolvenţă în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, prin care s-a solicitat instanţei reevaluarea bunurilor imobile identificate în patri­moniul debitoarei, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi (2) din Legea insolvenţei.

20. Fundamentul răspunderii solidare în materie fiscală a țăranilor liberi în Moldova și Țara Românească

UJ Premium | Ionuț Ciutacu | 21 mai 2025
Publicat în : Drept Financiar și Drept Civil şi Procesual Civil și Drept Internaţional și Drept Financiar, Fiscal şi Bancar și Drept contravențional și Drept civil și Drept procesual civil și Drept administrativ și Drept financiar și fiscal și Drept comercial și RDP și Drept Fiscal |

Stratificarea socială s-a realizat pe fondul acumulării de bunuri. Acest proces se datora atât calităților unora dintre membrii obștii, cât și dezvoltării meșteșugurilor și comerțului, aproprierii anumitor bunuri din proprietatea devălmașă, dar și utilizării unor unelte de muncă superioare calitativ. Totuși, solidaritatea existentă între săteni a continuat să se manifeste și în noile condiții...

• <<
• <
• 1 (current)
• 2
• 3
• 4
• >
• >>